Contrabanda cu țigări contrafăcute în Ucraina a luat amploare. Liderii G7 cer măsuri urgente

Contrabanda cu țigări contrafăcute în Ucraina a luat amploare. Liderii G7 cer măsuri urgenteȚigări de contrabandă. Sursa foto: Arhiva EVZ

În ultimii doi ani, aceste produse au invadat piața europeană, cauzând îngrijorare la nivel internațional. Liderii G7 s-au întâlnit cu donatorii la Kiev, pentru a discuta problema circuitului ilegal al produselor.

Alertați de amploarea acestui fenomen, liderii G7 au luat primele măsuri. Aceștia s-au întâlnit cu donatorii pentru a expune situația circuitului ilegal al produselor. Partenerii internaționali ai Ucrainei au subliniat amploarea contrabandei de țigări contrafăcute cu mărci cunoscute (inclusiv Marlboro) din Ucraina către UE.

Liderii G7, deranjați de amploarea contrabandei cu țigări

Reprezentanții țărilor G7 și donatorii s-au întâlnit săptămâna trecută la Kiev, unde au discutat problemele legate de circuitul ilegal al bunurilor accizabile cu consultanți și experți.

Pe 9 februarie, Comisia Temporară de Investigare a Radei Supreme (Parlamentul) asupra Securității Economice și-a prezentat viziunea cu privire la modalitățile de majorare a fondurilor pentru bugetul de stat în fața reprezentanților ambasadelor, țărilor partenere și instituțiilor financiare internaționale.

Țigări de contrabandă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Explozie pe piața neagră

Raportul discutat la Kiev a fost pregătit de premieri, CES și organizațiile expert CASE, precum și de asociațiile de afaceri  ACC, European Business Association și Asociația Ucraineană a Petrolului și Gazelor.

„Am prezentat exemple concrete privind problema piețelor ilegale, precum și soluții pentru ele. În speță, prin exemplul activității Biroului de Securitate Economică și a altor agenții de aplicare a legii", a informat Yaroslav Zhelezniak, șeful Comisiei.

„Sperăm cu adevărat că opiniile comunității vor fi ascultate, iar problema pe fondul  creșterii produselor contrafăcute va fi data uitării", au afirmat reprezentanții European Business Association.

Contrabandă

Contrabandă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Contrabanda cu țigări americane, contrafăcute în Ucraina, amploare uriașă

Jurnalistul Yevhen Plinskiy, din poziția de observator al fenomenului, a subliniat că prezența reprezentantei Ambasadei SUA, Catherine Croft, a fost extrem de importantă, având în vedere că numeroasele mărci de țigări americane sunt contrafăcute pe piața neagră.

„Oficial, ea este consilier pentru probleme economice, în timp ce neoficial este principalul reprezentant SUA cu privire la corupția din Ucraina”, explică Plinskiy.

Mai mult, acesta a menționat că dezbaterea pe această temă controversata ar fi ”eveniment lebădă neagră” pentru mafia tutunului.

Chiar în ziua întrunirii dintre liderii G7 și donatori, la Vama Cernăuți, Biroul de Investigații al Statului și oficialii vamali au interceptat două rezervoare de gaz care transportau 335 de cartușe de țigări contrafăcute, marca „Marlboro”. Acesta erau „produse pentru exportul ilegal în fabrica de tutun din Goshcha”. Aceasta este localizată în regiunea Rivne. Mai mult, în cadrul unității respective s-ar fi folosit echipamentul confiscat al United Tobacco Company, companie închisă în 2022.

„Totuși, aici este prima lovitură împotriva produselor contrafăcute de marcă. În Germania, Marlboro costă 8,5 euro. Costul de producție al produsului fabricii „Goshcha” este de 10-15 UAH. Producătorii ilegali s-au „îngrășat prea mult", subliniază Plinskiy.

Conform jurnalistului, după implicarea ambasadorilor G7, primele semne sunt deja vizibile în acest sector.