Guvernul a adoptat astăzi Hotărârea de modificare a Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, a anunșat Guvernul. Legea va permite angajatorilor să opteze pentru acordarea tichetelor de masă în format electronic, sub forma unui „portofel electronic”.
Practic, este vorba despre un suport asemănător cardului bancar alimentat de emitenţi.
Emiterea de tichete de masă şi pe suport electronic va fi o alternativă modernă la cele pe suport de hârtie.
Angajatorii vor stabili împreună cu reprezentanții sindicatelor sau ai salariaților, prin contractele colective de muncă, clauze privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, precum și forma suportului acestora, respectiv suport electronic și/sau hârtie, mai scrie în comunicatul Guvernului.
În cazul acordării tichetelor de masă în format electronic, angajatorii vor alimenta „portofelul electronic” cu valoarea nominală aferentă tichetelor de masă, care va fi folosită exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare, fără a permite efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar.