The Washington Post: Rusia pregătește o lovitură de stat în Republica Moldova

The Washington Post: Rusia pregătește o lovitură de stat în Republica Moldova

Potrivit anumitor documente ale serviciilor de informații, corelate cu interviuri publice ale politicienilor din diferite țări, The Washington Post scoate la iveală anumite detalii în legătură cu dezvoltarea unei rețele de agenți, finanțată de Rusia, printre politicienii din Republica Moldova.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a alocat zeci de milioane de dolari, proveniți de la cele mai mari companii de stat din Rusia, pentru dezvoltarea unei rețele de agenți în rândul politicienilor din Republica Moldova.

Publicația The Washington Post scrie despre acest lucru, citând documente ale serviciilor de informații și interviuri cu politicieni din diferite țări. Scopul serviciilor speciale ruse este de a răsturna regimul pro-occidental al președintelui în exercițiu Maia Sandu. În locul ei, FSB vrea să-l promoveze pe Ilan Șor, care este numit „personajul principal al Kremlinului în subminarea puterii” la Chișinău.

Documentele, obținute de serviciile secrete ucrainene

Un politician rus de rang înalt l-a lăudat pe organizatorul protestului, Ilan Șor, drept „un partener demn pe termen lung” și chiar a oferit regiunii conduse de partidul lui Șor (Orhei) o afacere ieftină cu gaz rusesc, potrivit serviciului de presă al lui Șor. Denumit „cel tânăr” de către Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, Șor, în vârstă de 35 de ani, este o figură principală în eforturile Kremlinului de a submina Republica Moldova.

Documentele – parte dintr-un depozit de materiale sensibile obținute de serviciile secrete ucrainene și revizuite de The Washington Post – ilustrează modul în care Moscova continuă să încerce să manipuleze țările din Europa de Est, chiar dacă campania sa militară din Ucraina se clatină. FSB a canalizat zeci de milioane de dolari de la unele dintre cele mai mari companii de stat din Rusia pentru a cultiva o rețea de politicieni moldoveni și a reorienta țara spre Moscova, indică documentele și interviurile.

La sfârșitul lunii septembrie, managementul principalelor două canale TV pro-ruse din Moldova a fost transferat unui apropiat al lui Șor, oferindu-i o platformă majoră pentru a promova o agendă aliniată la Moscova în această mică țară aflată între Ucraina și România. În plus, arată comunicațiile interceptate, FSB a trimis o echipă de strategi politici ruși pentru a consilia partidul lui Șor.

Un politician pro-rus poate deveni șef de stat după răsturnarea guvernului

Conform documentelor, FSB a supravegheat o înțelegere prin care un oligarh rus a achiziționat unul dintre principalele active ale lui Șor, pentru a-l proteja de autoritățile moldovenești. Partidul lui Șor urma să fie poziționat ca unul „al acțiunii concrete”, populist „în adevăratul sens al cuvântului”, un partid care „schimba viața oamenilor în bine”, au scris strategii ruși într-un raport adresat FSB, care a fost printre documentele analizate de The Post. Într-un interviu, Șor a negat că ar fi primit vreodată sprijin de la Moscova, inclusiv de la serviciile de securitate. „Suntem un partid absolut independent care apără doar poziția cetățenilor moldoveni”, a spus el.

El a dat vina pe opțiunea pro-occidentală a guvernului moldovean pentru că a adus țara aproape de ceea ce el a spus a fi „colaps economic”. Într-o declarație emisă joi, 27 octombrie, în urma impunerii sancțiunilor SUA, Șor le-a respins sfidător drept o „victorie” care arată că președintele Republicii Moldova „s-a înspăimântat cu adevărat de proteste, înțelegând că zilele ei sunt numărate și că o vom arunca de pe scaun”. Folosind criza energetică, un politician pro-rus poate deveni șeful țării, după răsturnarea guvernului.

De menționat că Statele Unite au impus recent sancțiuni împotriva lui Ilan Șor și a altui oligarh fugar - Vladimir Plahotniuc. Și cel din urmă și-a anunțat revenirea în politica moldovenească, după ce a fugit din țară, în luna iunie a anului 2020.