În timpul dezbaterilor pe tema primei puneri sub acuzare a lui Trump, procentul americanilor care se declarau de acord cu demiterea sa din funcție nu a depășit niciodată procentul de 50%. Potrivit unui sondaj al agenției FiveThirtyEight, cifra s-a situat în jurul unui procent de 47%.
Cea de-a doua tentativă de punere sub acuzare a lui Trump arată altfel. Potrivit mai multor sondaje de opinie, cei mai mulți dintre americani cred că Senatul trebuie să îl pună sub acuzare pe Trump și să-l împiedice să mai dețină vreodată această funcție.
Potrivit unui sondaj al canalului CBS News dat publicității în cursul zilei de ieri, 56% dintre repondenți au declarat că sprijină condamnarea. Într-un sondaj ABC/Ipsos, 56% dintre repondenți spun că el trebuie condamnat și împiedicat să mai dețină funcția. Un sondaj Gallup a constatat că un procent de repondenți situat între 52% și 45% e în favoarea condamnării sale, iar acest procent se apropie de media tuturor sondajelor recente.
Într-o țară atât de divizată ca a noastră, chiar și o majoritate infimă este importantă. Asta demonstrează că un număr considerabil de oameni au trecut de cealaltă parte a disputelor. De exemplu, într-un sondaj CBS, 21% dintre aleegătorii republicani spun că, în opinia lor, Trump a încurajat violențele din timpul atacului de pe 6 ianuarie asupra Capitoliului.
Dosarul împotriva lui Trump
Ieri s-a deschis în Senat procesul împotriva lui Trump și s-au putut constata slăbiciunile dosarului.
Reprezentantul Jamie Raskin, un democrat din Maryland care a prezidat dezbaterile, a început prezentând un videomontaj în care apar atât atacul din 6 ianuarie, cât și declarațiile lui Trump din ziua aceea. Ulterior, Raskin și-a susținut fervent pledoaria, amintind propria sa experiență din ziua respectivă.
Raskin și alți democrați au mai spus că avocații lui Trump creează un precedent periculos, afirmând că procesul nu mai este valabil din cauză că Trump nu mai este în funcție. Dacă afirmațiile lor ar fi corecte, sfârşitul mandatului oricărui alt președinte s-ar transforma într-o așa-zisă ‘excepție din luna ianuarie’, când președintele respectiv n-ar mai putea răspunde de consecințele acțiunilor sale.
Riposta lui Trump
Avocații lui Trump au condamnat atacul de la Capitoliu, dar au spus că democrații continuă procedura de condamnare în contexul unei răzbunări cu substrat politic. Ei au mai spus că aducerea unui fost președinte într-un proces ar crea un procedent, astfel încât orice alt fost oficial ar putea fi pedepsit după bunul plac al partidului venit la putere. “Nu e altceva decât o ‘înarmare’ a procesului de condamnare”, a declarat David Schoen, unul dintre foștii avocați ai lui Trump.
Dar atitudinea avocaților lui Trump a fost în general criticată.
Urmărind procedurile de la reşedința sa din Palm Beach, statul Florida, Trump însuși s-a arătat furios, după cum relateaază colega mea, Maggie Haberman. Iar mai mulți aliați ai lui Trump din Senat, printre care Ted Cruz și Lindsey Graham, au criticat demersurile avocaților săi, considerându-le ineficiente.
Bill Cassidy, un republican din Louisiana, a considerat că pledoaria acuzării este la obiect, bine organizată și convingătoare. “Avocații lui Trump sunt dezorganizați”, a adăugat Cassidy. “Nu au făcut alteceva decît să vorbească despre ce le-a convenit, iar când vorbeau despre asta se arătau șovăitori, arătându-se aproape jenați de propriile argumente”
Ce va urma
O punere sub acuzare este puțin probabilă, mai ales din cauză că senatorii republicani se tem să nu-i deranjeze pe alegătorii republicani care încă îl mai sprijină pe Trump. Ieri, numai șase senatori republicani au votat alături de democrați în sprijinul continuării procesului. Ceilalți au fost de acord cu avocații lui Trump, afirmând că Senatul nu poate încerca să judece un fost președinte. Cassidy a fost singurul senator care și-a schimbat opinia după un vot similar de luna trecută.
Și totuși, pentru echipa lui Trump, ziua nu a mers bine. Cei mai mulți dintre americani cred că el a incitat mulțimea violentă să atace Congresul și că el nu trebuie să mai ocupe niciodată această funcție. Ieri, avocații lui nu au făcut prea multe ca să schimbe această opinie.
Astăzi, în jurul prânzului, mai marii Camerei Reprezentanților vor începe să-și prezinte mai detaliat dosarul în vederea condamnării președintelui. (Rador)
https://www.nytimes.com/2021/02/10/briefing/trump-lawyer-britney-spears-cat-zoom.html