Terorismul nu a descurajat industria ospitalităţii. Afluxul de turişti în UE a atins jumătate de miliard

Terorismul nu a descurajat industria ospitalităţii. Afluxul de turişti în UE a atins jumătate de miliard

În ciuda atentatelor teroriste petrecute anul trecut, sosirile de turişti internaţionali în Uniunea Europeană au crescut cu 21 de milioane, sau 4%, în 2016, până la 499 de milioane, a anunţat Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO) într-un comunicat de presă.

De asemenea, 2016 a reprezentat al şaptelea an consecutiv de creştere susţinută pentru cele 28 de state membre UE, după criza economică şi financiară globală din 2009, în condiţiile în care numărul de turişti a fost mai mare cu 107 milioane comparativ cu nivelul din 2008.

"Turismul este astăzi unul din principalii piloni ai strategiei UE pentru locuri de muncă şi creştere inclusivă", a declarat secretarul general al UNWTO, Taleb Rifai.

În pofida numeroaselor provocări cu care s-a confruntat Europa în 2016, turismul a demonstrat, încă odată, o rezistenţă extraordinară, consolidându-şi contribuţia la creşterea economică, crearea de locuri de muncă şi bunăstarea socială în Uniunea Europeană.

 

Ne puteți urmări și pe Google News