Terminalul de pasageri al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău va fi extins. Lucrările vor dura 19 luni

Terminalul de pasageri al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău va fi extins. Lucrările vor dura 19 luniAeroportul Internațional Chișinău. Sursa foto: www.facebook.com/AirportChisinau

Republica Moldova. Terminalul de pasageri al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” – Chișinău urmează să fie extins și modernizat, iar lucrările vor dura 19 luni din momentul semnării contractului. Administrația aerogării a anunțat o licitație publică pentru desemnarea companiei care va realiza proiectul, iar valoarea investițiilor este estimată la 166,8 milioane de lei.

Ofertele vor putea fi depuse în perioada 13 noiembrie – 9 decembrie 2025, iar garanția de participare la concurs este stabilită la 2% din valoarea ofertei, fără TVA. Extinderea presupune reconfigurarea parțială a spațiilor existente, fără întreruperea activității aeroportului.

Modernizare etapizată, fără blocarea traficului aerian

Proiectul de extindere a fost prezentat oficial la începutul lunii august și va fi finanțat integral din veniturile proprii ale aeroportului. Conducerea instituției anunță că lucrările vor fi organizate etapizat, astfel încât traficul aerian și procesele de îmbarcare/debarcare să nu fie afectate.

Printre intervențiile majore prevăzute în proiect se află:

  • reamenajarea completă a zonelor de check-in și procesare a bagajelor

  • extinderea spațiilor pentru plecări și zone de așteptare

  • instalarea unor sisteme automatizate precum FAST TRACK și ABC gate-uri pentru control automat al pașapoartelor

  • amenajarea unui business lounge modernizat și a unei terase acoperite

  • crearea unor noi facilități pentru pasageri, inclusiv cabine de duș și spații suplimentare pentru confort

Autoritățile susțin că extinderea terminalului va reduce aglomerația în orele de vârf și va aduce condiții comparabile cu cele ale aeroporturilor din regiune.

Explozia veniturilor aeroportului, baza financiară a proiectului

Potrivit Agenției Proprietății Publice, planul de modernizare a devenit posibil datorită creșterii accelerate a veniturilor aeroportuare din ultimii ani. Dacă în 2022 aerogara a înregistrat venituri de doar 2,6 milioane de lei, în 2023 cifra a urcat la 211 milioane, iar în 2024 a fost atins un record de 337 milioane de lei.

Recent, Bolea a anunțat că Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a anunțat că deplasarea de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău până în centrul Capitalei ar putea deveni, în curând, mult mai rapidă și mai comodă. Autoritățile lucrează la un proiect feroviar menit să conecteze direct aeroportul de Gara Chișinău, printr-o linie de tren destinată pasagerilor.

„Noi lucrăm acum la interconectarea aeroportului cu Gara Chișinău. Vineri, din Gară s-a pornit trenul până în stația Revaca, iar distanța de acolo a fost parcursă în 12 minute, cu o viteză de 20 de kilometri la oră. De la Revaca până la Sângera, trenul a ajuns în 10 minute. Astfel, avem o perspectivă clară de conectare rapidă între aeroport și centrul capitalei”, a declarat Vladimir Bolea, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune.

Sursa foto: Arhivă/EVZ

Aeroportul „Eugen Doga”, creștere record a traficului aerian

În paralel, Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău își consolidează poziția de principal hub aerian al Republicii Moldova. În luna septembrie 2025, prin aeroport au trecut 645.959 de pasageri – cu 45,5% mai mult decât în aceeași lună a anului trecut și cu 105% peste prognoza inițială, potrivit datelor oficiale ale administrației aerogării.

În total, au fost operate 4.694 de zboruri – aterizări și decolări – iar traficul de mărfuri a atins 253,2 tone. Cele mai populare rute au fost către Istanbul (13.795 de pasageri), București (12.673), Antalya (11.026), Barcelona (8.899) și Heraklion (8.398), semnalând o cerere în creștere atât pentru destinațiile turistice, cât și pentru cele de afaceri.

Noi rute și peste 5,4 milioane de pasageri în 2025

Aeroportul „Eugen Doga” a deschis 15 destinații noi doar în luna septembrie, dintre care cele mai solicitate au fost Dortmund (5.930 de pasageri), Alicante (5.634), Nuremberg (5.575), Bruxelles (5.480) și Katowice (4.941).

Administrația aerogării anticipează o creștere constantă a traficului și în ultimele luni ale anului. În total, în primele nouă luni din 2025, peste 5,46 milioane de pasageri au fost îmbarcați și debarcați la Chișinău, confirmând tendința de dezvoltare a transportului aerian în Republica Moldova.