Arhiepiscopul Tomisului ÎPS Teodosie a fost achitat

Arhiepiscopul Tomisului ÎPS Teodosie a fost achitat

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a fost achitat de Curtea de Apel Constanţa, joi, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene.

Arhiepiscopul Tomisului ÎPS Teodosie a fost achitat în dosarul în care este judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene. Decizia nu e definitivă. Instanţa a dispus şi achitarea celorlalţi inculpaţi din dosar.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Judecătorul care l-a achitat pe IPS TEODOSIE este Cristian Deliorga, care din data de 15 iunie va fi judecător al Curții Constituționale a României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Curtea de Apel Constanţa a amânat încă o dată, miercuri, pentru data de 6 iunie, pronunţarea în dosar. Pe 22 iunie, judecătorii amânaseră pronunţarea în acest dosar pentru 29 iunie, iar apoi pentru 5 iunie, zi în care judecătorii au stabilit o nouă amânare, pentru joi.

DNA a cerut instanţei condamnarea lui Teodosie la perioada maximă prevăzută de lege şi achitarea prejudiciului creat, de aproape 1,4 milioane de lei, în timp ce avocatul acestuia a solicitat achitarea clientului.

Avocatul lui Teodosie, Maria Vasii, a precizat că Arhiepiscopia Tomisului nu a fost notificată de Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) privind nereguli cu suprafeţele de teren pentru care au fost cerute fonduri europene.

Arhiepiscopul Tomisului a spus, în faţa instanţei de judecată, că faptele din rechizitoriul întocmit de anchetatori în acest dosar nu există, precizând că nu se simte incriminat de nicio acuzaţie care i se aduce. DNA a solicitat pedeapsa cu închisoarea şi pentru alţi patru inculpaţi în dosar, iar pentru un altul, condamnarea cu suspendare.

Arhiepiscopul Tomisului este judecat pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada 2010 - 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, şi alţi cinci inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu APIA, pentru a primi fonduri europene.

În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 de hectare), situate în zona denumită "Ferma 3" - Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), având categoriile de folosinţă "vii pe rod cu struguri pentru vin"/"vii pe rod cu struguri nobili pentru vin", în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

„Sărbătoarea Înălțării Domnului aduce tuturor bucuria înălțării unei justiții drepte. Pe fond, s-a demonstrat că toți slujitorii Domnului și ceilalți inculpați au fost târâți pe nedrept într-un proces. Pentru aceasta nu condamnăm pe nimeni, ci ne rugăm în continuare lui Dumnezeu, iertând pe cei ce au văzut infracțiuni acolo unde nu e cazul. Arhiepiscopia Tomisului mulțumește Curții de Apel pentru că a săvârșit o judecată dreaptă și nu s-a lăsat influențată de presiunile exterioare actului de justiție. Avem încredere că Înalta Curte va păstra această sentință de achitare a tuturor celor din dosar”, a transmis Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.