Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop, despre rolul Catedralei din Blaj și misiunea Bisericii Greco-Catolice. Mesajul transmis la reuniunea episcopilor
- Mădălina Sfrijan
- 20 octombrie 2026, 22:12
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop. Sursa foto: Facebook
- Claudiu Lucian Pop a transmis un mesaj despre rolul Bisericii Greco-Catolice și legătura cu Roma
- Claudiu Lucian Pop spune că episcopii trebuie să urmărească binele Bisericii
- Arhiepiscopul Major a amintit persecuțiile din perioada comunistă
- Sinodul Episcopilor pregătește Adunarea Arhiepiscopală Majoră
- Claudiu Lucian Pop a unit două circumscripții ecleziastice sub aceeași conducere
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop a reafirmat rolul central al Catedralei din Blaj pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, în timpul unei slujbe oficiate marți seara, în prezența Sinodului Episcopilor și a Nunțiului Apostolic în România și Republica Moldova, Giampiero Gloder.
Claudiu Lucian Pop a transmis un mesaj despre rolul Bisericii Greco-Catolice și legătura cu Roma
Evenimentul religios a avut loc cu prilejul sesiunii de toamnă a Sinodului Episcopilor, reuniune care are loc de două ori pe an și în care ierarhii analizează misiunea Bisericii și prioritățile acesteia.
„Suntem aici, la Blaj, într-un moment solemn, momentul în care are loc Sesiunea de toamnă a Episcopilor Bisericii Greco-Catolice, Sinodul care se întruneşte de două ori pe an şi în cadrul căruia Biserica, la Lumina Spiritului Sfânt, reflectează la misiunea ei în timpurile concrete pe care le trăim. Suntem într-un loc special, în Catedrala Blajului, care este şi va rămâne fundamentul şi centrul Bisericii noastre Greco-Catolice”, a spus Claudiu Lucian Pop.

Blaj. Sursa foto: Facebook
Claudiu Lucian Pop spune că episcopii trebuie să urmărească binele Bisericii
Arhiepiscopul Major a subliniat că întâlnirea episcopilor nu trebuie privită ca o reuniune politică, ci ca un moment de rugăciune și discernământ spiritual. El a explicat că ierarhii au responsabilitatea de a identifica direcțiile care servesc comunitatea religioasă.
„Noi nu suntem aici, adunaţi la Blaj, în Sinodul Episcopilor, ca într-un parlament. Noi nu suntem miniştri. Noi nu suntem oameni din această lume. Nu suntem chemaţi să facem planuri, să vedem oportunităţi interesante. Suntem chemaţi ca în rugăciune (…) să gândim binele Bisericii în care trăim”, a afirmat Claudiu Lucian Pop.
Acesta s-a bucurat de prezența Nunțiului Apostolic, Giampiero Gloder, pe care a descris-o drept „o garanţie” a comuniunii cu Sfântul Scaun.
Totodată, înaltul ierarh a îndemnat la o perspectivă bazată pe credință în evaluarea activității Bisericii, susținând că deciziile acesteia trebuie să urmărească voința lui Dumnezeu.
„Dacă cineva încearcă să vadă misiunea şi activitatea Bisericii ca pe nişte acţiuni politice, de oportunităţi, de interese, ar fi bine să-şi dea jos ochelarii acestei lumi şi să privească lucrurile cu ochii credinţei la Lumina Spiritului Sfânt. (…). Fiecare dintre noi suntem chemaţi să căutăm planul lui Dumnezeu la Lumina Spiritului Sfânt şi nu să indicăm noi direcţia pe care Dumnezeu sau Biserica trebuie să meargă”, a mai spus acesta.
Arhiepiscopul Major a amintit persecuțiile din perioada comunistă
În discursul său, Claudiu Lucian Pop a vorbit despre acuzațiile potrivit cărora Biserica Greco-Catolică ar fi urmărit obiective politice, atât în perioada Unirii cu Roma din 1700, cât și în timpul regimului comunist.
Ierarhul a susținut că motivația principală a Bisericii a fost păstrarea credinței și a comuniunii cu Roma. El a amintit și sacrificiul celor șapte episcopi greco-catolici martiri, care au fost persecutați de regimul comunist pentru credința lor.
„Ori, noi ştim bine că nu a fost aşa. Deşi a avut repercusiuni şi în plan politic, civil, biserica noastră a căutat refacerea uniunii cu Roma. Şi în perioada persecuţiei comuniste, biserica a fost acuzată, şi episcopul ei, şi oamenii, că sunt agenţi politici ai Vaticanului. Nu asta a fost acuzaţia? Că sunt spioni? Şi noi ştim bine că nu era aşa, iubiţi credincioşi. Că oamenii aceştia, cei şapte episcopi martiri, au încercat să-şi trăiască credinţa. Şi dacă trăirea credinţei a însemnat păstrarea comuniunii cu Roma şi ruperea de regimul din acea perioadă, asta a însemnat pentru ei puşcărie şi moarte. Dar ei nu erau oameni care căutau scopuri politice, motivaţii politice şi altceva decât interesul Bisericii. Asta încearcă şi astăzi Biserica să facă”, a declarat Claudiu Lucian Pop.
Sinodul Episcopilor pregătește Adunarea Arhiepiscopală Majoră
În timpul sesiunii de toamnă, episcopii urmează să stabilească statutul, regulamentul și temele Adunării Arhiepiscopale Majore, a anunțat Arhiepiscopul Major.
Potrivit acestuia, dacă pregătirile vor continua conform planului, sesiunea de primăvară de anul viitor va marca începutul oficial al adunării prevăzute de dreptul canonic. La aceasta vor putea participa nu doar episcopii, ci și preoții, persoanele consacrate și laicii.
„Şi dacă cu ajutorul Domnului vom ajunge anul viitor la sesiunea de primăvară, va fi momentul în care va începe în mod oficial această adunare prevăzută de dreptul canonic, în care cu toţii suntem chemaţi să participăm. Nu doar episcopi, nu doar preoţi, nu doar persoane consacrate şi laicii”, a încheiat Claudiu Lucian Pop.
În luna iunie, în timpul sesiunii ordinare de primăvară desfășurate tot la Blaj, acesta anunțase intenția de a convoca Adunarea Arhiepiscopală Majoră, după ce obținuse consimțământul Sinodului Episcopilor.
Claudiu Lucian Pop a unit două circumscripții ecleziastice sub aceeași conducere
Pe 15 octombrie, printr-un decret, Arhiepiscopul Major a dispus unirea Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș cu Eparhia de Cluj-Gherla „in persona Episcopi”. Măsura presupune ca cele două circumscripții ecleziastice să fie păstorite de același ierarh, fără a-și pierde identitatea juridică proprie.
Potrivit comunicatului referitor la această decizie, cele două structuri își păstrează personalitatea juridică distinctă, atât canonică, cât și civilă. De asemenea, fiecare își menține teritoriul, sediul, biserica catedrală, patrimoniul, drepturile și obligațiile, organismele de conducere și celelalte structuri proprii.
Blajul, cunoscut și sub numele de „Mica Romă”, atribuit de Mihai Eminescu, reprezintă centrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Orașul este singurul din România cu statut de Oraș Episcopal.