Blaj, 7 octombrie 1990: Un moment fondator al noii relații dintre stat și cultele religioase din țara noastră
- Victor Opaschi
- 7 octombrie 2026, 09:55
Victor Opaschi, istoric și scriitor român, fost Secretar de Stat pentru Culte în perioada 2013-2022. sursa: EVZ
Acum 36 de ani, la 7 octombrie 1990, pe Câmpia Libertății din Blaj, a avut loc ceremonia solemnă a instalării Înaltpreasfințitului Alexandru Todea ca arhiepiscop și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Momentul merită evocat nu doar ca un reper din istoria acestei Biserici, ci și ca un semn al restabilirii libertății religioase în România.
Câmpia Libertății de la Blaj, loc cu mare rezonanță în istoria națională
Acolo, la 15 mai 1848, aproximativ 40.000 de români s-au adunat pentru a cere drepturi naționale și sociale. În epocă, a fost una dintre cele mai mari manifestații populare ale românilor din Transilvania cu asemenea program revendicativ.
Peste un secol, la 15 mai 1948, fruntașii regimului comunist au transformat centenarul Adunării de la Blaj, serbat în același loc, în prilejul declanșării unei ofensive distrugătoare împotriva Bisericii Greco-Catolice.
Episcopului greco-catolic Ioan Suciu nu i s-a îngăduit să vorbească în cadrul sărbătoririi centenarului, iar episcopul ortodox Nicolae Popovici a refuzat să mai ia cuvântul în momentul în care a văzut că manifestația fusese deturnată de autoritățile comuniste.
Samavolnicia acelei situații avea să fie „încununată” cu Decretul nr. 358/1948 prin care Biserica Greco-Catolică a fost desființată și scoasă în afara legii.
Decretul-Lege/9 din 31 decembrie 1989
Unul dintre primele acte normative emise de puterea provizorie instalată după Revoluție a fost Decretul-Lege numărul 9 din 31 decembrie 1989 prin care Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat. Prin abrogarea acelui decret chiar în prima săptămână după Revoluție, era reafirmat unul dintre drepturile fundamentale ale ființei umane: libertatea religioasă. Era un pas esențial către restabilirea libertății de conștiință și așezarea pe baze noi a relațiilor dintre stat și culte. Deschiderea juridică și-a găsit expresie publică și simbolică în ceremonia din 7 octombrie 1990.
Privesc astăzi aceea zi, după atâția ani, nu doar ca pe un episod important din începutul României democratice, ci ca pe unul dintre momentele în care libertatea religioasă, redobândită după decenii de persecuție și marginalizare, a început să capete din nou o expresie publică. Legătura mea cu acest moment își are începutul în primele zile de după Revoluția din decembrie 1989, când, în calitate de consilier pentru culte al președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu, am fost implicat în problemele vieții religioase, inclusiv în elaborarea Decretului-Lege din 31 decembrie 1989. De aceea, ceea ce s-a întâmplat la Blaj este pentru mine o pagină de istorie pe care am trăit-o.
O revenire în spațiul public după 41 de ani de prigoană
Adunarea de la Blaj din 6-7 octombrie 1990 a fost una dintre primele mari manifestări publice ale Bisericii Greco-Catolice după 41 de ani de interdicție, persecuție și excludere din viața religioasă recunoscută a țării. La 27 mai 1990 avusese deja loc, la Baia Mare, consacrarea episcopilor Lucian Mureșan și Vasile Hossu, într-o Liturghie solemnă celebrată în aer liber.
Instalarea Înaltpreasfințitului Alexandru Todea avea o semnificație care depășea cadrul unei ceremonii ecleziale. Era reafirmarea publică a identității unei Biserici, recunoașterea continuității sale istorice și un omagiu adus episcopilor, preoților și credincioșilor care suferiseră în timpul joi regimului comunist. Alexandru Todea devenea mitropolit al unei Biserici care nu mai avusese un mitropolit în funcție de aproape o jumătate de secol. Ultimul mitropolit care ocupase efectiv scaunul mitropolitan de la Blaj, Alexandru Nicolescu, a murit în 1941. În anii următori, conducerea a fost asigurată de administratori apostolici. În 1946, episcopul Alexandru Rusu a fost ales mitropolit, alegerea fiind recunoscută de Sfântul Scaun, însă refuzul guvernului de a-l recunoaște l-a împiedicat să-și ocupe scaunul mitropolitan. Instalarea lui Alexandru Todea însemna, așadar, recuperarea unei continuități întrerupte pentru aproape jumătate de secol.
Câmpia Libertății din Blaj
În dimineața zilei de 7 octombrie, o impresionantă procesiune a pornit din fața fostei Academii Teologice din Blaj spre Câmpia Libertății. Aici fusese amenajată o tribună imensă, pe care și-au ocupat locurile ierarhii, preoții și invitații. Erau prezenți reprezentanți ai autorităților statului și ai partidelor politice, precum și reprezentanți ai unor culte religioase.
În acel cadru solemn, de emoție și de simbolism, ceremonia a început prin cuvântul de deschidere rostit de Înaltreasfințitul Alexandru Todea. A urmat citirea diplomei prin care papa Ioan Paul al II-lea îl instituia pe Alexandru Todea ca arhiepiscop și mitropolit al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, cu sediul la Blaj. A urmat un moment care pentru mine avea să rămână memorabil. În calitate de reprezentant al președintelui României, am dat citire Decretului Prezidențial prin care Alexandru Todea era recunoscut oficial în noua sa demnitate. Înaltpreasfințitul dr. Alexandru Todea a mulțumit Suveranului Pontif precum și autorităților civile ale statului român pentru sprijinul acordat și pentru recunoașterea deplină a Bisericii Greco-Catolice.
Programul religios
A urmat celebrarea Sfintei Liturghii, după care noul mitropolit a rostit predica, centrată pe trei concepte fundamentale ale misiunii Bisericii: adevărul, dreptatea și iubirea. Evocând tradiția spirituală și națională a Blajului, Alexandru Todea a adus un omagiu celor care slujiseră Biserica Greco-Catolică, celor care își sacrificaseră libertatea și uneori viața pentru credința lor.
La Academia Teologică, unde festivitățile au continuat, am transmis mesajul președintelui Ion Iliescu prin care se reafirma angajamentul statului față de respectarea libertății religioase după căderea regimului comunist. Totodată, mesajul sublinia importanța revenirii Bisericii Greco-Catolice în spațiul public și pleda pentru dialogul dintre greco-catolici și ortodocși astfel încât disputele privind bisericile și proprietățile să nu devină o sursă de confruntare între comunitățile creștine. Problema patrimoniului bisericesc, a bisericilor și proprietăților confiscate după 1948 avea să devină una dintre cele mai dificile chestiuni ale anilor următori.
Pe Câmpia Libertății, în locul în care românii își afirmaseră în 1848 libertatea și drepturile naționale, Biserica Greco-Catolică își proclama din nou, după 41 de ani, existența și demnitatea.
Un început, nu un sfârșit
Festivitățile de la Blaj, transmise în direct de Televiziunea Română, au oferit întregii țări imaginea revenirii în spațiul public a unei Biserici care fusese vreme de patru decenii interzisă și persecutată. Pentru Biserica Greco-Catolică, 7 octombrie 1990 a fost o zi a recuperării demnității și a continuității sale istorice. Pentru statul român, a fost una dintre primele mari ocazii în care principiul libertății religioase a căpătat o expresie publică și simbolică.
Pentru mine, ziua de 7 octombrie 1990 rămâne una dintre imaginile cele mai puternice ale începutului unei Românii în care libertatea religioasă trebuia nu doar proclamată, ci construită, apărată și transformată într-o realitate durabilă. Privind astăzi înapoi, îmi dau seama că evenimentul de la Blaj nu poate fi desprins de ceea ce se întâmpla în același an, în întregul spațiu al vieții religioase românești. Reconstrucția libertății religioase după căderea regimului comunist nu a fost un singur act și nici rezultatul unui singur moment. Ea s-a construit prin mai multe decizii, gesturi și angajamente publice care au început să reașeze raporturile dintre stat și culte și să redea comunităților religioase locul firesc în societate. În această perspectivă, cred că două date merită puse una lângă cealaltă: 9 iulie și 7 octombrie 1990

opaschi-iliescu, sursa: captură video
Întâlnire Ion Iliescu cu Biserica Ortodoxă
La 9 iulie 1990, la Palatul Cotroceni, președintele Ion Iliescu s-a întâlnit cu membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Teoctist. Întâlnirea a avut loc într-un moment în care Biserica Ortodoxă își căuta, după deceniile de constrângeri și ingerințe ale regimului comunist noul său loc în societatea românească. În discuțiile de atunci, am putut observa preocuparea președintelui Ion Iliescu pentru conturarea unei noi concepții asupra raporturilor dintre stat și biserică, întemeiate pe respectarea libertății religioase și autonomiei bisericești. Am avut șansa să fiu prezent la acel moment alături de președintele României. Trei luni mai târziu, la 7 octombrie, aveam să particip la Blaj, la revenirea publică a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Dacă 9 iulie exprima începutul unei reașezări a raporturilor dintre stat și Biserica Ortodoxă Română, 7 octombrie avea să dea o expresie publică și simbolică renașterii Bisericii Române Unite. Două momente fondatoare, diferite prin conținut și semnificație, dar unite prin aceeași transformare istorică: reconstrucția libertății religioase în România după 1989.
Rememorez acele momente cu convingerea că privilegiul de a le fi fost martor mă obligă să le păstrez vie amintirea și să transmit semnificația lor celor de astăzi și celor care vor veni.