TEODOROVICI: Dacă EXISTĂ o SCRISOARE despre Liviu DRAGNEA, ea trebuie discutată în CEx
- Gabriel Valentin
- 14 septembrie 2018, 14:31
Eugen Teodorovici speră ca Gabriela Firea şi Liviu Dragnea să găsească o cale de mijloc în interiorul partidului pentru ca lucrurile să se aşeze în PSD.
„Sper ca lucrurile să se aşeze, sunt doi lideri ai acestui partid, au stat la masă ani de zile, au făcut lucrurile bune împreună, cred că pot să găsească calea de mijloc, să discute şi, eventual, dacă e o soluţie, şi sper să fie o soluţie, să o găsească în interiorul partidului. Vedeţi cum este viaţa, cum se întoarce roata? Anul trecut eram eu cel care era sfătuit să facă lucrurile astea în partid, acum spun eu lucrurile astea, dar măcar eu nu am fost şi nu sunt încă cel puţin membru în conducerea de partid. Pot folosi cei doi colegi forurile de partid, discută în partid şi în cel mai rău caz, dacă lucrurile nu se mai pot, să spunem aşa, remedia, atunci poţi să discuţi şi în partea publică. Oamenii aşteaptă de la PSD cred că cel mai mult, că sunt PNL-işti, că sunt de altă culoare, este logic că de aici se aşteaptă, este un partid puternic, un partid care a făcut multe de-a lungul anilor şi atunci cred că e bine pentru ţară, în ansamblul ei, ca liniştea să fie cât mai repede asigurată”, a declarat Teodorovici, potrivit Agerpres.
Teodorovici a menţionat că nu ştie nimic despre vreo scrisoare care a circulat în PSD cu privire la Dragnea, dar dacă există o astfel de scrisoare, adaugă ministrul, ea ar trebui discutată în Comitetul Executiv Naţional al partidului.