Teo Trandafir, detronată de Dan Negru: „Televiziunile au încă nevoie de oameni ca mine“

Teo Trandafir, detronată de Dan Negru: „Televiziunile au încă nevoie de oameni ca mine“

Vara aceasta s-a zvonit ca emisiunea prezentată de Teo Trandafir va dispărea din grila de programe Kanal D. Însă „Teo Show“ a revenit pe micile ecrane, cu mici modificări, ce-i drept, pe tronsonul de weekend şi, pentru prima oară, nedifuzat live.

Emisiunea „Teo Show” nu a fost anulată, așadar fanii pot sta liniștiți. Structura a suferit, totuși, câteva schimbări, s-a reinventat puţin. Cei care n-o puteau vedea în timpul săptămânii, în emisiunile transmise live, din cauza programului de la serviciu, o pot revedea acum în dimineţile de weekend, la cafea. Despre televiziune, perfecționism și multe altele, Teo a făcut destăinuiri, recent, într-un interviu acordat revistei OK.

Vizavi de perfecționism, Teo a explicat că mai degrabă tinde spre echilibru, oferind-o drept exeplu pe nașa ei de botez, al cărui model a încercat să îl urmeze pe parcursul vieții.

Mi-ar plăcea (n.r. să fie perfecționistă). Modelul meu în viaţă este naşa mea, care mai are un pic şi face 100 de ani şi care nu te bate la cap niciodată, nu e zgârcită, nu e prea generoasă, nu e insistentă, nu e în niciun fel invazivă. Şi modelul meu a fost acesta, dar e ca şi cum ai vrea să atingi performanța lui Da Vinci, ceea ce e foarte complicat. Pe de altă parte, dacă nu arunci cu piatra în soare – deşi n-o să-l atingi niciodată –, sau cu gândurile tale, mai bine zis, nu poți evolua”, a precizat prezentatoarea TV.

Plec în Dubai, închiriez un apartament şi mă duc să mă angajez

Vechiul tronson, ulterior ocupat de emisiunea Teo Show, a fost recent înlocuit cu emisiunea lui Dan Negru, despre care Teo a avut numai lucruri bune de zis, în ciuda faptului că s-a speculat că acesta ar fi detronat-o.

„Ne ştim de mulţi ani şi ne leagă foarte multe lucruri. Mie mi se pare o mişcare foarte bună venirea lui. Nimeni nu a luat locul nimănui. Practic, se termină un contract, începe alt contract. Cel puțin, noi așa funcționăm la Kanal D. Oamenii care ne conduc se uită pe cifre. La sfârşitul zilei, tragem linie să vedem cum facem să fie bine”, a declarat Teo Trandafir.

Referitor la o posibilă plecare de la Kanal D aceasta nu a confirmat, dar nici nu a negat. În schimb, a explicat pe ce s-ar orienta în cazul în care s-ar hotărâ renunțe la această meserie.

„Prima chestie care-mi trece prin minte ar fi următoarea mişcare: şase luni de pauză în care să iau meditaţii pe domeniul construcţiilor, într-o limbă care-mi este familiară: araba. Pe lângă asta, eu mai vorbesc şi franceza, şi engleza. Plec în Dubai, închiriez un apartament şi mă duc să mă angajez la o firmă de construcţii.

Dar eu vreau să iau bani din ridicarea unei clădiri, nu din chiriile pe două camere decomandate. Sau pot să mă întorc la filologie, la fonetică. Dar am sentimentul că televiziunile au încă nevoie de oameni ca mine. Nu de alta dar, vorba regretatei Stela Popescu: «Fetiţă, ia uită-te tu în spate şi vezi cine vine după tine» Şi m-am uitat... ”, a spus prezentatoarea TV.

Ne puteți urmări și pe Google News