Tensiunile dintre Rusia și Ucraina au ajuns în pragul exploziei

Tensiunile dintre Rusia și Ucraina au ajuns în pragul exploziei

Nave ale flotei de război a Rusiei din Marea Neagră au fost desfășurate în largul coastei de vest a Crimeii, ca răspuns la testele cu rachete balistice ucrainene, planificate în zilele de 1 și 2 decembrie, a anunțat agenția rusă RIA Novosti, citând o sursă militară din Crimeea.

 

De asemenea, Rusia și-a plasat forțele de apărare aeriană în stare de alertă ridicată. Kievul, prin purtătorul de cuvânt Andrei Lysenko, a ținut să precizeze că exercițiile cu rachete se desfășoară pe „teritoriul național” al Ucrainei și că „nimeni nu trebuie să ne spună ce avem de făcut”.

Inițial, testele trebuiau să aibă loc foarte aproape de Crimeea, anexată de Rusia în vara lui 2014, însă ulterior zona a fost mutată de teama unor reacții ale Moscovei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu toate acestea, Ministerul rus al Apărării a declarat că exercițiile cu rachete ale Ucrainei s-au desfășurat prea aproape de frontierele Rusiei.

Marți, 29 noiembrie, ministrul Serghei Șoigu anunțase că Rusia a finalizat desfășurarea a două divizii motorizate de infanterie, nou înființate, la frontiera cu Ucraina. Acestea au fost cantonate în regiunile Belgorod, Voronej și Smolensk.

Presa ucraineană a afirmat, însă, că Rusia a mobilizat în ultima perioadă la frontieră armement și trupe numărând 50.000 de militari.