Parța, o mică localitate pe malul râului Timiș, a exercitat de-a lungul anilor o atracție uriașă pentru generații de arheologi.
Autor: Leonardo Tonitza
Determinate de legende, cercetările sistematice încep în anul 1931 și ajung, de-a lungul timpului, să cuprindă o suprafață de aproape 50 de km pătrați unde sunt descoperie peste 42 de situri din neoliticul timpuriu până în Evul Mediu mijlociu. Cea mai recentă etapă de cercetare scoate la lumină, după milenii de tăcere, construcții impunătoare pentru acele vremuri, coloane, statui, altare împodobite cu simboluri complexe, blocuri de locuințe cu 4-5 camere, cu etaj și mansardă, cartiere de locuințe. Chiar în mijlocul acestui complex social din care s-au păstrat 40 de locuințe, Gheorghe Lazarovici, arheologul de numele căruia se leagă mari descoperiri ale preistoriei balcanilor, descoperă întro zonă sacră cel mai vechi templu neolitic de cult din Europa, templul de la Parța.
Ce se întâmpla în camera retrasă
Templul de la Parța a fost construit la jumătatea mileniului 6 î.e.n. și a suferit mici modificări în etape diferite de timp, dar a rămas stabil pe dimensiunile de 12,5 / 7 metri având o arhitectură cultică, un inventar al obiectelor sacre și o împărțire ritualică a încăperilor, în mare parte valabilă și astăzi la religiile moderne. În complexitatea lui, sanctuarul nu putea să apară fără o precedență cultică. Are o cameră retrasă unde în prezența a două statui monumentale și a simbolurilor sacre, preotesele oficiau aceste inițieri, o formă de educație bazată strict pe relația maestru- ucenic.
Preoteasa supremă și începutul unei legende universale
Parța era o așezare protourbană, (așa spune profesorul Ghe. Lazarovici) - un târg medieval era cu mult inferior unei astfel de centru economic, religios, social, militar. Clădiri cu 1 - 2 etaje, cuptoare la etaj, construcții pe piloni de lemn cu până la 4 camere, sisteme de scurgere a apei, palisade din trunchiuri uriașe de copaci, cu porți având șicane, turnuri de pază, transformă așezarea de la Parța într-un început de legendă universală.
Alegerea locului de sanctuar și al așezării în întregime era făcută de un inițiat, probabil preoteasa supremă care împrumuta uneori propriul nume așezării nou fondate. Construcția templului a fost realizată având la bază impresionante cunoștințe astronomice; soarele intra în sanctuar prin deschideri însemnate cu simboluri, la o anumită dată luminând în trecerea sa obiecte de cult care aveau repercursiuni în viața întregii comunități, ajungând până pe vasul cu apă sfințită de la baza complexului statuar aflat în camera sacră rezervată doar inițiaților.
Prima formă de religie
Personificarea a tot ce înconjoară universul vizibil și nu numai, a respectului reciproc ce implica o astfel de relație vitală pentru societatea de la Parța a dus la crearea primei forme de religie cunoscută în lume: o religie solară bazată pe un calendar lunar, o credință universală. Atributul suprem al divinității era actul de creație - încercarea de personificare a fertilității nu putea să poarte decât chip de femeie.
Marele etnograf Ion Ghinoiu constată că pe teritoriul României credința în Zeița Mamă este atât de puternică încât multe elemente din cultul ei au fost trecute în seama Fecioarei Maria creștine.
Baba Dochia și mucenița Evdochia
Zeița Mamă era legată de echinocțiu de primăvară. Comform datelor calendarelor antice raportate la cele actuale, echinocțiu de primăvară era pe 9 martie, când se celebra ziua Marii Zeițe Mamă neolitice. Peste ea, creștinismul a suprapus-o pe mucenița Evdochia, un personaj tânăr, secundar, ce nu a rezistat puternicii influențe precreștine a religiei populației de pe teritoriul românesc care a transformat mucenița creștina într-un personaj ce poartă atributele Zeiței Mamă neolitice: baba Dochia. Baba Dochia este moartea și renașterea anului agrar deci și a zeității – zi foarte importantă pentru o populație preponderent agricolă. După nașterea pruncului, Dochia apare o întreagă generație de personaje mitice fecioare, tot o puternică influență precreștină locală, a căror nume s-au păstrat neschimbate: Sănzienele, Lăzarițele, Floriile, Ielele.
Copii cu stea în frunte
Marile preotese de la Parța, care oficiau cultul devenit ulterior secret, au raportat propriul bioritm uman la un element ceresc stabil: Luna. Calendarul menstrual astfel creat, probabil cel mai vechi calendar din lume, avea ca scop secret încercarea de a crea eroi și eroine nu simpli copii, ci Copiii Lunii des întâlniți în legendele și miturile românești; copii cu stea în frunte sau cu Luna/Soarele întipărită pe corp - umar, ca semn divin/predestinat din naștere pentru a face lucruri mărețe ce vor influența viața comunității etc.
Marcate cu simboluri sacre sunt și cele două statui monumentale ale Templului de la Parța, cuplul divin format din Marea Zeiță Mamă și partenerul ei, Taurul, un personaj secundar a cărui chip nu trebuie cunoscut. Complexul statuar este realizat dintr-un singur bloc decorat cu incizii în culorile galben și roșu, culori des întâlnite în necropole sau morminte de incinerație până în perioada antică când se adaugă și culoarea albastră, perpetuate apoi astfel până în epoca medievală.
Documentarul Niascharian – Taina
Proiectul Niascharian, demarat acum ani în urmă de o echipă de cercetători, are menirea de a identifica, de a descoperi și redescoperii valorile pământului românesc, de a înțelege sensul simbolurilor sacre multimilenare, sens adeseori deturnat ori schimbat de religii contemporane, de a găsi calea spre un adevăr uitat sau pierdut deliberat. De a cunoaște. Documentarul Niascharian – Taina, taina spiritualității romănești, este o producție de lung metraj realizat în aproximativ doi ani de filmări, bazat pe cercetările unei echipe internaționale de arheologi, lingviști și etnografi, asupra simbolurilor sacre existente, prin continuitate peste milenii și care au dus la formarea și identificarea unui popor: poporul român. Filmul Niascharian-Taina și regizorul Leonardo Tonitza vă așteaptă la premiera din 3 noiembrie de la cinematograful Eforie din București și peste o săptămână la cinematograful Victoria din Cluj, să descoperiți taina spiritualității românești. Suntem ceea ce protejăm!