Temperaturile cresc în ritm alert. Cum va fi vremea pe 24 iunie

Temperaturile cresc în ritm alert. Cum va fi vremea pe 24 iunie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru joi, 24 iunie. Vremea va fi extrem de călduroasă. Valorile termice se vor situa, pe timpul zilei, între 35 și 41 de grade.

În dimineața zilei de 24 iunie, în unele zone din România se va semnala ceață. În prima parte a zilei, cerul va fi mai mult senin. După-masă, cerul va variabil și va prezenta înnorări, cu precădere în partea de est și sud-est a țării. În județele din aceste teritorii se vor semnala averse cu caracter torențial însoțite de descărcări electrice, condiții de grindină și vijelii.

În partea de vest a țării, în special în Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, temperaturile vor fi foarte ridicate. Valorile termice se vor situa între 35 și 41 de grade. Disconfortul termic va depăși pragul de 80 de unități.

Temperaturile minime vor fi, în zonele de câmpie și deal, peste 20 de grade, iar în restul României vor fi cuprinse între 15 și 26 de grade. Presiunea atmosferică se va afla în scădere, potrivit ANM.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primul cod roșu de caniculă din această vară

Amintim că este pentru prima dată când se anunță cod roșu de caniculă, în țară, în acest an. Avertizarea meteo în cauză este a șasea din istoria țării.

Elena Mateescu, directorul ANM, anunță că joi și vineri ne așteaptă temperaturi foarte ridicate. „Vorbim de un val de căldură și disconfort termic accentuat pe parcursul acestei săptămâni.

Dacă astăzi vom înregistra frecvent valori de 37, posibil 39 de grade Celsius, acolo unde avem în vigoare o avertizare meteorologică de cod portocaliu pentru județele Caraș Severin, Arad, Bihor și Satu Mare, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, disconfortul termic accentuat și temperaturii în creștere în special pentru zilele următoare”, a spus Elena Mateescu.

Caniculă în București

Vremea în București va fi călduroasă. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul de 80 de unități, iar meteorologii avertizează asupra caniculei.

Cerul va fi variabil pe parcursul zilei. După-masa se pot semnala averse cu caracter torențial, însoțite de descărcări electrice. Posibilitatea de manifestare a condițiilor de grindină va fi ridicată, avertizează meteorologii. Rafalele de vânt se pot intensifica.

Temperatura minimă va fi peste 20 de grade. Valoarea termică maximă va fi în jur de 34 de grade.

Presiunea atmosferică va scădea la o valoare mai mică decât cea normală, conform ANM.

La munte, vremea va fi neobișnuit de caldă

În zonele de munte, vremea va fi deosebit de caldă. Disconfortul termic va crește, în special în a doua parte a zilei.

Cerul va fi senin în prima parte a zilei. După-masa, acesta va prezenta înnorări accentuate, care vor fi însoțite de descărcări electrice. În a doua parte a zilei se vor manifesta și averse cu caracter torențial. Vântul va sufla cu putere și se pot semnala și condiții de grindină.

Valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele înregistrate în zilele anterioare, spune ANM.

Disconfort termic ridicat la mare

Deși vremea caldă pentru copii reprezintă o bucurie, medicii spun că românii trebuie să se ferească de soare în aceste zile caniculare. La mare, vremea se va încălzi, însă temperaturile maxime nu vor fi mai ridicate decât cele anunțate în vestul țării.

Cerul va prezenta înnorări temporare, cu precădere în a doua parte a zilei. Tot trecător se vor semnala averse cu caracter torențial, însoțite de descărcări electrice. Rafalele de vânt se vor intensifica pe parcursul manifestării precipitațiilor.

Temperaturile minime vor fi de 21 de grade. Cele maxime se vor situa între 26 și 28 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 20 și 22 de grade.