Întâmplarea soților Andrei (n.r. nume fictiv) este doar una dintre zecile de reclamații la adresa activității DSP. Bărbatul a aflat marți dimineața că s-a aflat în același birou cu o persoană infectată de fostul chestor de poliție Nelu Pop, omul care a ascuns faptul că a fost în vacanță în Israel și care a îmbolnăvit până acum 8 persoane. Împreună cu nevasta au hotărât să sune la Ambulanța București. Omul a spus ce i s-a întâmplat și că trebuie neapărat să ajungă să fie testați de medic. Li s-a spus să aștepte, că va veni un echipaj.

”Au fost foarte amabili și drăguți oamenii de la Salvare. Au venit echipați corespunzător, ne-au încurajat că totul va fi bine, apoi ne-au dus la Spitalul Matei Balș ca să fim testați”, ne-a povestit doamna Andrei.

Nu prezentau nici ea, nici soțul vreo simptomă, iar echipa medicală de la Ambulanță le mai risipise din teamă. La ”Balș”, pe hol, așteptând să le vină rândul să intre în cabinetul unde asistentele le luau probe cu bețișoarele din gât și din nas, au asistat la o scenă incredibilă.

Un echipaj SMURD a adus o izoletă cu un pacient în ea. A pus targa aceea izolată jos și paramedicii au dispărut într-unul din cabinete. La un moment dat, pacientul din interior, probabil plictisit de atâta așteptare, sau o fi fost claustrofob, a ieșit din izoletă.

”L-au uitat în izoletă pe hol, iar când omul s-a plictisit, a ieșit de acolo și a început să se plimbe pe hol, printre lume”, ne spus doamna Andrei. Se uitau la el cu teamă, dar parcă erau paralizați. Mai târziu au realizat că bărbatul acela era infectat și ar fi trebuit să-l ia la rost pe inconștient.

După recoltare, li s-a spus că vor fi sunați de la DSP ca să li se comunice rezultatele. A fost o noapte lungă de mari frământări, apoi… izolați în casă. Ambii soți și-au anunțat colegii de serviciu și celelalte persoane cu care au intrat în contact.

Miercuri până la orele prânzului, de la DSP nu-i sunase nimeni. Au început să caute ei numere de telefon. O colegă a femeii a sunt la Telverde, număr anunțat peste tot că dă relații despre Acțiunea Coronavirus. Operatoarea i-a luat toate datele de identitate și toate informațiile despre caz. La sfârșit i-a indicat niște numere de telefon de la DSP ca să sune pentru aflarea rezultatelor de la ”Balș”.

Doamna Andrei și colegele ei, înfricoșate și ele că ar putea să se fi contaminat, au sunat fiecare și pe rând la numerele DSP. Ore în șir. Și nu a răspuns nimeni. Deja și colegii soților Andrei și familiile lor erau în panică. Știrile curgeau pe toate canalele și anunțau încă un caz, și încă un caz…

Aseară târziu, după ce s-a anunțat că șefa DSP nu mai e șefă, doamna Andrei a fost sunată. I s-a spus că testul e negativ. Dar soțul, el fusese contactul direct? Nu au vrut să-i spună. Și nici pe el nu l-au sunat.