Te sancționează în mașină! E ceva banal, dar amenzile sunt mari

Te sancționează în mașină! E ceva banal, dar amenzile sunt mari Amenzi. Sursa foto: Arhiva EvZ

Noi amenzi. Fumatul în spațiile închise de la locul de muncă sau în spațiile publice închise reprezintă contravenție, iar cei care nu respectă legea riscă să fie sancționați. Recent, oamenii legii au aplicat amenzi de 500 de lei pentru fumatul în mașina de serviciu.

Legea este clară

Acum câțiva ani, prin Legea nr. 15/2016 s-a stabilit că fumatul în spațiile publice închise și în spațiile închise de la locul de muncă este interzis. Cei care vor fuma în aceste spații se vor alege cu sancțiuni mari.

Conform prevederilor legale, prin spațiu închis de la locul de muncă se înțelege „orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă”.

Fumat, fumători, țigarile interzise

Țigări. Sursa foto: pixabay.com

Spațiile în care este interzis fumatul

  • halele industriale, spațiile de depozitare, birourile și camerele, sălile de ședință, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise etc.;
  • instituțiile publice centrale și locale;
  • unități comerciale: magazine, expoziții/ târguri în spațiu închis, centre comerciale, piețe închise etc.;
  • restaurante, baruri, cafenele, terase închise, unități de cazare, cluburi - inclusiv cele cu acces restricționat, cazinouri, săli polivalente etc.;
  • unități cultural-artistice, sportive, recreative;
fumat

Fumat. Sursa foto Pixabay

  • toate mijloacele de transport în comun (unde nu se poate folosi nici țigareta electronică), autogări, gări, aeroporturi, peroane și refugii închise, taxiuri, mașina de serviciu, ambulanță, inclusiv în cabina șoferului, vatmanului, mecanicului de tren etc;
  • toate spațiile din unitățile de învățământ, medico-sanitare și de protecție a copilului, inclusiv în curtea unităților;
  • locurile de joacă pentru copii, indiferent dacă sunt amplasate în interior sau exterior; spațiile comune din clădirile de locuințe: holuri, lift etc.

Se dau amenzi mari

Persoanele care fumează în spațiile în care fumatul este interzis riscă amenzi între 100 și 500 de lei. Și persoanele juridice care administrează spațiile în care fumatul este interzis riscă o amendă contravențională de 5.000 lei (prima abatere), amendă contravențională de 10.000 lei și suspendarea activității până la remedierea situației (a doua abatere), amendă contravențională de 15.000 și închiderea unității la următoarea abatere.

Ne puteți urmări și pe Google News