Taxele și impozitele, în 2025. Veste mare pentru milioane de români
- Andrei Arvinte
- 23 decembrie 2024, 17:12
Noul Guvern are în program o reformă fiscală care va reduce unele taxe și contribuții pentru anumite categorii de populație. Executivul PSD-PNL-minorități a redus numărul de ministere la maximum 16 și numărul agențiilor cu cel puțin 25%, ca măsuri privind debirocratizarea și reducerea declajelor dintre regiuni.
Printre altele, programul de guvernare prevede și "reducerea taxelor și impozitelor pe muncă. Reducerea graduală a poverii fiscale pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și al familiilor cu copii".
Iată, mai jos, câteva puncte din programul guvernului.
Taxele, impozitele și contribuțiile
- Reașezarea bugetului conform noilor priorități de dezvoltare, pe baza unei analize a eficienței cheltuielilor în marile sisteme publice;
- Raționalizarea cheltuielilor nejustificate, prin extinderea achizițiilor centralizate. Mecanism de control pentru creșterile care depășesc 20% față de costurile medii ale instituțiilor publice;
- Prioritizarea proiectelor de investiții pentru care se alocă efectiv fonduri la nivel guvernamental și local. Eficientizarea sistemului de achiziții publice;
- Un nou statut al funcționarului public, care să cuprindă criterii de performanță și salarizare în funcție de criterii meritocratice;
- Simplificarea implementării practice a sistemului de facilități fiscale dedicate sectorului Cercetare Dezvoltare, prin clarificarea modului de aplicare. Corelarea acestor facilități cu impozitul minim global;
- Scheme de ajutor de stat eficiente și competitive. Sprijinirea investițiilor în modernizarea tehnologică a economiei prin: automatizarea și robotizarea producției, digitalizarea proceselor, transformarea digitală în agricultură, cercetare/dezvoltare, eficiență energetică și energie verde și adoptarea tehnologiilor emergente (AI, IoT, Big Data, Realitate Augmentată);
- Monitorizarea permanentă a eficacității schemelor de ajutor de stat și ajustarea acestora în funcție de dinamica pieței și de feedback-ul investitorilor;
- Reforma instituțiilor statului, asigurarea predictibilității cadrului legislativ și fiscal, consolidarea capacității statului de a elabora, implementa și monitoriza strategii, creșterea flexibilității pieței forței de muncă, reducerea barierelor birocratice;
Ce se întâmplă cu taxele și impozitele pe muncă
Reforma mai propune și scutirea de taxe pentru elevii și studenții aflați în intership, dar și pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv.
- Continuarea reformelor pentru alinierea politicilor economice și sociale la standardele și recomandările OCDE.
- Consolidare fiscal-bugetară în 7 ani pentru o Românie puternică în UE, conform angajamentelor privind setul de reforme și investiții asumate prin Planul bugetar-structural național pe termen mediu al României și PNRR, concomitent cu reducerea deficitului bugetar ESA la 7% din PIB în 2025 și menținerea datoriei în PIB mai mică de 60%;
- Menținerea cotei unice pentru predictibilitate fiscală;
- Reducerea taxelor și impozitelor pe muncă. Reducerea graduală a poverii fiscale pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și al familiilor cu copii;
- Zero contribuție la asigurarea de sănătate CASS pentru elevii și studenții care ocupă un loc de muncă/internship în timpul studiilor de licență și masterat (vârsta mai mică de 26 de ani);
- Scutirea de CASS și opțiune la plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv și se angajează pe un loc de muncă, pentru încurajarea îmbătrânirii active; Impozitarea progresivă a marilor averi