Tarifele americane, o nouă fereastră economică pentru Marea Britanie. Oportunități nelimitate pentru companii
- Mădălina Sfrijan
- 22 iulie 2025, 22:27
Cresteri salariale Marea Britanie. Sursă foto: UnsplashCapitala britanică, marginalizată după ieșirea din UE, asistă la blocarea negocierilor dintre Bruxelles și Washington, în timp ce competitivitatea sa începe să crească. Sunt două abordări strategice diferite: în timp ce guvernul britanic condus de Keir Starmer a semnat rapid un acord cu Statele Unite pentru a limita efectele negative ale tarifelor vamale amenințate de Donald Trump, Uniunea Europeană continuă să negocieze fără rezultat.
Marea Britanie, avantaje strategice în fața UE
Londra a reușit să obțină un nivel avantajos al taxelor vamale pentru oțel și aluminiu – 25%, comparativ cu 50%, cât ar putea ajunge pentru statele membre ale UE. Potrivit analiștilor, acest lucru ar putea reda competitivitatea economiei britanice.
„Regatul Unit ar putea deveni un mare câștigător, indirect”, afirmă Alex Altmann, director al firmei de consultanță Lubbock Fine din Londra, potrivit CNBC.
„Dacă tarifele impuse UE vor ajunge în jur de 30%, diferența semnificativă față de cele mai mici aplicate Marii Britanii ar reprezenta un stimulent major pentru companiile europene să își mute o parte din producție în Regatul Unit sau să își extindă facilitățile existente aici”, adaugă el.
Perioadă de instabilitate economică
După Brexit, Marea Britanie a trecut printr-o perioadă economică instabilă. Deși ieșirea din UE i-a oferit mai mult control asupra unor domenii-cheie – cum ar fi imigrația, pentru care a semnat acorduri controversate cu Franța – produsul intern brut a stagnat.
Potrivit unor studii, PIB-ul actual este cu aproximativ cinci puncte procentuale mai mic decât ar fi fost dacă Marea Britanie nu ar fi părăsit blocul comunitar.
În ciuda strategiei de apropiere față de SUA, Europa rămâne principalul partener comercial al Regatului Unit. În 2024, blocul european reprezenta 51,7% din totalul schimburilor comerciale britanice, incluzând atât exporturile, cât și importurile.

euro / sursa foto: dreamstime.com
Companiile s-ar putea întoarce în Regatul Unit
Marea Britanie a fost afectată și din punct de vedere structural, mai ales în sectorul financiar. Între 2016 și 2021, s-au înregistrat 440 de relocări ale unor companii către Europa continentală – inclusiv mutări importante ale unor firme precum Goldman Sachs.
Totuși, studii mai recente arată că efectele au fost reale, dar limitate, iar rețelele de afaceri și ecosistemul financiar au reușit să mențină Londra ca un centru important.
Ce schimbare majoră ar putea urma
Performanțele sectorului financiar reflectă o realitate mai largă a economiei britanice: cele mai competitive domenii nu sunt cele orientate spre exporturi sau supuse tarifelor vamale, așa cum se întâmplă în cazul Italiei sau Germaniei, unde industriile sunt mult mai vulnerabile în fața taxelor americane.
În acest context, există o incertitudine: Marea Britanie ar putea beneficia de relocarea unor companii din UE și ar putea profita pentru a-și diversifica economia. Dar acest lucru este posibil doar dacă industria locală va fi suficient de competitivă. În prezent, capacitățile industriale ale Regatului sunt subdezvoltate.
„Realitatea este că avantajul comparativ al Marii Britanii nu constă în producția manufacturieră. Un decident nu poate muta brusc producția din Germania”, subliniază Carsten Nickel, director al firmei de consultanță Teneo.
El mai adaugă că industria are nevoie de investiții pe termen lung pentru a deveni profitabilă, potrivit bfmtv.com.
„Efectele unor astfel de mutări nu s-ar vedea decât peste câțiva ani, poate chiar decenii”. Cu alte cuvinte, eventualele beneficii s-ar resimți mult după ce Donald Trump ar părăsi Casa Albă.