Călin Popescu-Tăriceanu, MESAJ CLAR cu privire la cooptarea lui Darius Vâlcov în guvernul Dăncilă
- Ramona Danciulescu
- 31 ianuarie 2018, 22:01
Călin Popescu Tăriceanu, președinte ALDE, a reacționat imediat după ce Darius Vâlcov a fost numit consilier de stat în aparatul propriu de lucru al premierului Viorica Dăncilă.
Întrebat ce părere are despre această numire, Tăriceanu a spus că „este o decizie care este la latitudinea prim-ministrului, care are tot dreptul să îşi selecteze grupul de consilieri”, informează Dc News.
„Îl cunosc pe Darius Vâlcov şi am lucrat peste un an de zile cu el direct, nemijlocit pe programul de guvernare. Îl cunosc şi din perioada în care a fost ministru de Finanţe. Când l-am cunoscut ca ministru de Finanţe, în cadrul unei întâlniri organizate la minister, (...) a fost o impresie foarte bună pe care ne-a făcut-o (n.r. celor de la întâlnire). Am schimbat după aceea păreri cu ceilalţi care aveau o experienţă ministerială şi ne-a făcut o părere foarte bună. E un om foarte competent şi sper să îşi poată aduce contribuţia în Cabinetul doamnei Dăncilă în elaborarea, rafinarea unor propuneri şi transpunerea programului de guvernare”, a afirmat Tăriceanu, miercuri, la Parlament.
„Dosarele, pe bandă rulantă”
Referitor la probleme de imagine ale lui Vâlcov din cauza dosarelor din Justiţie, Tăriceanu a spus: „70% din oamenii politici au dosare şi probleme de imagine. (...) Dosarele se fac pe bandă rulantă. Li s-au făcut dosare lui Sevil Shhaideh, Rovanei Plumb, lui Paul Stănescu. S-au redeschis dosare. E o luptă deschisă care se încadrează în ceea ce am spus eu de multe ori, şi anume o mişcare de epurare a clasei politice în România şi a elitelor în general. Vedeţi că abuzurile nu se petrec numai împotriva oamenilor politici, ci abuzurile se văd la nivelul oamenilor obişnuiţi. (...) La oamenii politici sunt semne de întrebare, că aşa suntem noi obişnuiţi să punem semne de întrebare, dar semnele astea de întrebare le mai puneţi şi împotriva acestor oameni simpli care nu au nicio legătură cu zona politică şi care sunt afectaţi de abuzuri şi excese?” a mai declarat Tăriceanu, potrivit sursei citate.