Tăriceanu, CRITICAT de SINDICATE: „Dacă nu știe ce face un profesor, suntem dispuși să-i arătm”
- Ana Petrescu
- 9 iunie 2017, 09:36
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost criticat de federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” pentru comentariile sale cu privire la cadrele didactice. Ei îl acuză pe acesta că face confuzie între norma didactică şi norma de muncă și îl invită pe liderul ALDE să petreacă o zi alături de un profesor pentru a vedea de ce este necesar spoul de solicitare neuropsihică.
Federația susține că Tăriceanu ar trebui să se informeze mai bine înainte să dea declaraţii privind activitatea cadrelor didactice.
„Cunoaştem că domnul Tăriceanu are o problemă cu cadrele didactice. Am văzut acest lucru încă din momentul în care a fost prim-ministru, însă, ca al doilea om în stat, domnul senator ar trebui să aibă mai multă grijă şi să se gândească de două ori în momentul în care dă declaraţii de genul celei din 7 iulie a.c.. Dacă nu ştie ce face un profesor, suntem dispuşi să îi arătăm. Îl invităm pe domnul preşedinte al Senatului să stea măcar o zi alături de un profesor pentru a vedea de ce este nevoie de acel spor neuropsihic. De asemenea, domnul Tăriceanu confundă în mod intenţionat, ca şi alţi politicieni, norma didactică de predare efectivă (care este de 18 ore pe săptămână) cu norma de muncă (care este de 40 de ore pe săptămână, la fel ca la toţi angajaţii). În condiţiile în care domnul Tăriceanu este invidios pe munca unui cadru didactic, îl invităm să renunţe la funcţia politică şi să se reîntoarcă la catedră, însă în învăţământul preuniversitar“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret“, citat de News.ro.
Reprezentanții federației îi recomandă șefului Senatului „să citească cu mai multă atenţie legile româneşti”, sugerându-i să înceapă „cu Legea 1/2011, mai exact cu art. 262, unde este explicitată foarte bine activitatea unui cadru didactic”.
Călin Popescu Tăriceanu a criticat miercuri unele sporuri din Legea salarizării, spunând că nu înţelege necesitatea acestora şi dând ca exemplu sporul de solicitare neuropsihică acordat cadrelor didactice, el susţinând că acestea au patru luni de vacanţă pe an.
„Am văzut, de exemplu, la educaţie, spor de solicitare neuropsihică. Iertaţi-mă, am lucrat şi eu în învăţământ, programul nu e de opt ore pe zi, în învăţământul preuniversitar, dacă pui la cap toate vacanţele, ai patru luni de vacanţă pe an. Patru luni de vacanţă. Eu nu găsesc că sunt justificate unele din aceste majorări”, a afirmat președintele Senatului.