Țara în care soarele nu mai răsare! Straniul fenomen care a uimit oamenii de știință
- Andreea Vlad
- 11 decembrie 2020, 14:08
În luna decembrie, mai multe zone din Suedia, inclusiv capitala Stockholm, nu au mai văzut nicio rază de soare, un fenomen care nu s-a mai întâmplat de aproape o sută de ani. Oamenii de știință vorbesc despre un fenomen foarte rar.
Mai multe zone din Suedia, inclusiv capitala Stockholm, nu s-au bucurat de nici măcar de o oră de soare în luna decembrie, conform măsurătorilor oficiale, relatează thelocal.se, citat de Digi24.
La fel ca la Stockholm, nici la Karlstad, Valea Tarfalei din Kiruna și capul nordic Öland, instrumentele meteo nu au reușit să măsoare lumina soarelui în această lună, a scris meteorologul Ulrika Elvgren pe Twitter.
De obicei, în decembrie, Suedia scapă de cerul cenușiu și tulbure din noiembrie, iar vremea este rece și cu cer senin. Dar în multe zone ale țării, acest lucru nu s-a întâmplat anul acesta. Ultima dată când lumina soarelui a fost măsurată la Stockholm a fost 28 noiembrie, în urmă cu două săptămâni, în timp ce în Karlstad acest lucru s-a întâmplat în 27 noiembrie, potrivit Aftonbladet.
Aceste două orașe se află în jumătatea sudică a Suediei. În partea de nord, în curând va fi noapte polară - perioada anului în care soarele nu răsare deloc. Kiruna, cel mai nordic oraș, nu are răsărit de soare între 10 decembrie și ziua de Anul Nou. Și în cel mai nordic punct al țării, Treriksröset, soarele a apus pentru ultima dată anul acesta, în luna noiembrie, în timp ce cel mai îndepărtat sat, Keinovuopio, noaptea polară a venit încă din 2 decembrie.
Nu este pentru prima dată când orașele din sudul țării nu au parte de soare în decembrie. Acest lucru s-a întâmplat la Stockholm în 1934, când soarele nu a apărut deloc, dar meteorologii spun că este un fenomen foarte neobișnuit.