Țara care elimină vizele pentru români. Turiștii vor călători doar cu pașaportul simplu

Țara care elimină vizele pentru români. Turiștii vor călători doar cu pașaportul simplu Sursa Foto: Arhiva EVZ

Una dintre țările în care românii călătoresc destul de des, în interes turistic și nu numai, a liberalizat regimul de vize. Măsura a intrat în vigoare de la începutul acestui an. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe din această țară care a precizat că oricine poate călători în interes turistic sau de afaceri doar cu un simplu pașaport.

În vreme ce așteaptă ca Statele Unite să elimine vizele de călătorie, astfel încât să poată ajunge mai ușor pe teritoriul american, românii primesc o veste de unde nici nu se așteaptau. Dintr-o țară asiatică, care a devenit o destinație turistică destul de apreciată în ultimii ani. Conform ultimelor informații, românii nu vor mai avea nevoie de viză pentru a călători în Mongolia. După cum a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din capitala Ulan Bator, decizia de liberalizare a regimului de vize pentru cei ce călătoresc în țara asiatică a intrat în vigoare de la începutul acestui an.

Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe de la București care a precizat că oricine dorește să călătorească în Mongolia o poate face doar cu simplul pașaport, fără să mai aibă nevoie de o aprobare specială.

Potrivit unui comunicat de presă emis de MAE de la București, începând cu anul 2023, România figurează, alături de alte 33 de state din Uniunea Europeană, dar și din alte regiuni, pe lista țărilor ai căror cetățeni sunt scutiți de obligativitatea deținerii vizei pentru a călători în scop turistic în Mongolia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Recomandările MAE pentru românii care călătoresc în Mongolia

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe informează că, potrivit datelor comunicate public de către autoritățile de la Ulan Bator, perioada pentru care cetățenii români pot călători fără viză este de maximum 30 de zile.

În acest context, reprezentanții MAE au precizat că România nu are o ambasadă la Ulan Bator, în Mongolia, dar reprezentarea diplomatică este asigurată de reprezentanța de la Beijing, capitala Chinei.

Drept urmare, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetățenilor români care doresc să călătorească în Mongolia să se informeze înainte. Este indicat ca aceștia să consulte secțiunea Condiții de călătorie de pe pagina de internet a MAE. Aici sunt disponibile informații detaliate cu privire la regimul de călătorie în străinătate al cetățenilor români și la condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească.

Mai multe informații despre regimul de vize din Mongolia pot fi consultate și pe pagina de internet a Ministerului de Externe de la Ulan Bator.