Tânăr cu gânduri sinucigașe, salvat de polițiștii din Constanța
- Feri Predescu
- 3 decembrie 2018, 15:49
Un tânăr de 30 de ani, din Constanța, a fost salvat în ultima clipă, de polițiști, după ce s-a închis în apartament și de acolo și-a anunțat iubita că se sinucide. Pompierii au spart ușa, iar polițiștii au reușit, cu mare greutate, dat fiind starea avansată de ebrietate în care se afla acesta, să îl scoată din casă pentru a fi preluat de medici.
Echipajele de intervenție de la ISU Dobrogea, Serviciul Județean de Ambulanță Constanța și polițiștii au fost alertați la 112, în această după amiază, de o tânără care a sesizat că iubitul ei s-a încuiat de două zile și consumă alcool în apartamentul în care locuiesc în chirie. Femeia era speriată după ce bărbatul, care era în stare de ebrietate, i-a trimis fotografii prin telefon, în imagini apărând un ștreang atârnat de lustră, amenințând-o că se sinucide dacă nu se întoarce la el. Tot de două zile și-ar fi întrerupt tratamentul cu insulină. La fața locului au ajuns și rudele iubitei care au încercat să îl convingă să deschidă ușa.
Bărbatul s-a baricadat, însă, punând un dulap în ușă, înjurându-i pe cei care erau afară. Ușa a fost deblocată de pompieri, cu acordul rudelor fetei, permințându-se accesul polițiștilor. Oamenii legii au negociat cu tânărul, care era dezbrăcat. Inițial a avut un comportament recalcitrant, a sunat și la 112, înjurându-i pe angajații de la Serviciul pentru Apeluri de Urgență că i-au trimis polițiștii pe cap. A refuzat să se îmbrace. A fost încătușat și dus la ambulanță. “Este vorba despre un bărbat, de 30 de ani, care manifesta un comportament recalcitrant. Din primele date, acesta ar suferi o decepție în dragoste. Bărbatul a fost condus la Secția de Psihiatrie Palazu Mare”, informează IPJ Constanța.