Talibanii au început atacul. Sunt mai mulți morți până la această oră
- Ionel Sclavone
- 31 august 2021, 18:04
Talibanii au suferit o primă înfrângere, într-o confruntare cu luptătorii Frontului Național de Rezistență din Afganistan regrupați în Valea Panjshir și au pierdut șapte oameni.
Cele două grupări militare s-au confruntat, luni seara, în zona intrării de vest din Valea Panjshir. Mai multe trupe de talibani au atacat pozițiile luptătorilor Frontului Național de Rezistență din Afganistan, un grup loial liderului local Ahmad Massoud, care s-au regrupat în zonă. Atacul a fost respinsa, iar talibanii au pierdut șapte oameni în confruntare.
Valea Panjshir este singurul teritoriu din Afganistan care a rămas neocupat de talibani, iar de la căderea capitalei Kabul aici s-au regrupat toți cei care doresc să continue lupta de rezistență. Panjshir a fost singura provincie care a rezistat împotriva talibanilor, deși au existat lupte și în provincia vecină Baghlan.
Reprezentanții rezistenței au confirmat atacul
După atacul de luni seara, Fahim Dashti, purtător de cuvânt al Frontului Național de Rezistență, a declarat că luptele s-au purtat la intrarea de vest a văii. Talibanii au atacat pozițiile milițiilor, într-o încercare de a testa apărarea teritoriului. El a precizat că atacul a fost respins, iar șapte talibani au fost uciși, în vreme ce alți șapte au fost răniți. De asemenea, doi membri ai forțelor NRF au fost răniți în confruntare.
„Aseară, talibanii au atacat Valea Panjshir, dar au fost învinși cu 7 morți și câțiva răniți”, a declarat și Bismillah Mohammadi, membru al mișcării de rezistență.
Acesta a servit ca ministru sub președintele exilat Ashraf Ghani. El a precizat că atacatorii au fost nevoiți să bată în retragere după ce au suferit piederi seriose.
„S-au retras cu pierderi grele”, a mai spus Bismillah Mohammadi.
Valea Panjshir, o fortăreață naturaă a rezistenței
Ahmad Massoud, fiul fostului comandant anti-sovietic al mujahidinilor Ahmad Shah Massoud, s-a stabilit în Valea Panjshir cu o forță de câteva mii de soldați. Grupara sa de luptători este formată din miliții locale și forțe care au aparținut unităților armatei, dar și forțelor speciale.
Valea Panjshir a fost un punct fierbinte în istoria recentă a Afganistanului, fiind considerată o fortăreață împotriva forțelor sovietice în anii 1980, dar și a talibanilor, în anii '90.
Valea este lungă, adâncă și prăfuită și se întinde pe aproximativ 120 de kilometri la nord de capitala afgană Kabul. Este protejată de vârfuri muntoase înalte de 3.800 de metri. Acestea reprezintă o barieră naturală impunătoare pentru oamenii care locuiesc acolo.
Există un singur drum îngust, care șerpuiește printre stânci și râul Panjshir.