Talented mister Viorel

Nu se mai poate opri. De când golănea prin Paris, dormind în gară, alături de boschetari, auzindu-şi maţele şi gândurile. De când hălăduia pe străzile oraşului privind cu jind la costumele şi pantofii lucioşi ai domnilor sau la buzele roşii ale franţuzoaicelor, pielea lor albă de porţelan, amuşinând dârele de parfum Chanel 5 pe care le lăsau în urmă. Mirosul croiassantelor şi al baghetelor în dimineţile în care răcoarea îi deschidea ochii şi vedea pavajul gri.

Nu se mai poate opri de când era în facultate şi îi vedea pe ăia de bani gata cum totul părea atât de simplu pentru ei şi şi-a spus că vor curge şi pentru el bani fără număr cândva. Lupta de clasă updated. Şi a muncit pentru asta deşi nu prea înţelegea faza cu importanţa principiilor în drept. Prea multă importanţă li se acordă acestor principii care încurcă atâta lume. Dreptul roman, ăia se omorau pentru principii de drept! Interesul public, cetăţeanul care renunţa la cultul exercitat în cetate renunţa şi la toate drepturile. Afară din cetate cu el! Amuzant, dreptul era un cult! Se uită în jur şi se bucură că ceea ce vede în jur e doar o masă amorfă de oameni care nu reacţionează la nimic orice prostie ar pune la cale el şi tovarăşii lui. A rămas şi el cu ceva din dreptul roman. Pater familias! Cel care hotăreşte, cel care are drept de viaţă şi moarte. Che Guevara, altă poveste. Simplă extravaganţă! Socialism, neo-comunism, socialism de caviar, whatever! Nu se mai poate opri, vrea totul. Constituţia - cuvântul astă îi provoacă o stare de nelinişte şi îi aduce aminte de religiozitatea cu care unii profesori îi vorbeau despre drept şi despre legea fundamentală a statului bla bla şi îl scoteau din minţi cu asta. L-au înnebunit de cap cu "Doctrina pură a dreptului" a lui Kelsen şi când vorbeau despre cartea aia ca despre o biblie ochii lor se bulbucau, plescăiau din gură şi îndrugau toate prostiile alea care nu ţin de foame.

Nu se mai putea opri nici când era procuror şi a văzut că e atât de subţire graniţa între a fi atent şi a hotărî cu sentimentul că depinde de tine. A ştiut că această graniţă fină e ca o uşă interzisă şi ea se deschide dacă te-ai prins cum să mulţumeşti Reţeaua. Instinctual, ca o fiară care adulmecă mirosul sângelui şi îl găseşte. Şi a ştiut unde să se oprească şi ce să facă astfel încât Reţeaua să ia aminte la el şi să realizeze potenţialul lui fabulos. Talentatul mister Victor a ştiut că dacă Reţeaua primeşte semnale va trimite la rândul ei semnale. Şi astfel a sărit atât de repede în barca lor. Talentatul mister Victor a ştiut că dacă este în Reţea orice ar face va fi protejat. Plagiat? Profesorul nu i-a vorbit în termeni de cult al dreptului, ci în termeni pragmatici, cinici şi a dedus din asta că va fi protejat pentru orice. A fost lăsat să vadă cum se lucrează, a fost prezentat ca fiind de maximă încredere, s-a vorbit faţă de el despre toţi, nimeni nu s-a sfiit, a fost introdus în mai toate pentru că s-a văzut în el talentul de a prelua şi duce mai departe cinismul, aroganţa, capacitatea de a se folosi de orice şi oricine, de a minţi şi de a înşela cu o uşurinţă nemaivăzută. Nimic în el nu se învolburează când spune o minciună. Chipul lui rămâne neatins de paloarea minciunii. E ca şi cum nu ar minţi de fapt. Ce e aia o minciuna? Vorbe în vânt, se risipesc şi nu mai rămâne nimic. Aşa că s-a văzut în el subiectul perfect pentru execuţie a oricărui ordin. Amintirile sunt acolo, dar nu îi provoacă niciun frison. Nu se poate opri. A ştiut că politica e terenul de joacă unde poate să îşi ducă la îndeplinire toate fanteziile pentru că în politica de Dâmboviţa nu trebuie să performeze aşa cum ar fi trebuit să o facă în drept, să înveţe mereu şi mereu, să şi creadă în bulshiturile cu retroactivitatea/neretoractivitatea, prezumţia de existenţă a cauzei, causa proxima, tempus regit actum, resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, dreptul la acţiune şi alte şi alte atâtea drepturi bla bla bla. Prea multe drepturi. În politică e de jumulit, nu de învăţat. Sunt doar câteva clişee pe care le tot repetă over and over again şi gata, reţeta e simplă: cetăţeanul, noi facem, noi dăm salarii, noi reparăm, noi ne gândim la oameni. Ştie că nu trebuie să dea nimic, ci doar să vorbească peste toţi, zgomotos, şi să acuze.

Nu se mai poate opri pentru că vrea totul. Sunt atâtea în joc, reţeaua e atât de vastă încât acum nu mai poate da înapoi. De fapt, nici nu îi trece prin minte. E un amestec ciudat de plăcere bolnăvicioasă, ceva interzis, dorit. E ca şi cum ar fi la vânătoare. Simte spaima şi oroarea celor pe care hăituieşte, le simte căldura, sângele, mirosul de pradă şi asta îl excită. Se simte ca fiind aproape… planetar. Numele lui pluteşte deasupra Europei. Numele lui se pronunţă la Casa Albă. Numele lui este legat de orice mişcă în ţara asta. Nimeni nu îl poate opri pe el. Se vede, de cele mai multe ori, ca si cum s-ar privi pe un ecran. El în rolul principal al unui film care te ţine cu respiraţia tăiată. El apare peste tot, numele lui e pe buzele tuturor. El dă mâna cu toată lumea, din America până în China nicio uşă nu e închisă, nimic nu este interzis. El face acum jocurile. Talentatul mister Viorel nu îşi mai încape în piele. Băncile reci şi tari, frigul, foamea, croissanturile jinduite, femeile neavute din Paris au fost răzbunate. Pe Panait nu l-a răzbunat nimeni.

Ultimul boem al secolului XX. S-a stins singur și trist, înconjurat doar de pisicile sale

Ce se întâmplă cu concediile începând din 2025. Legea care clarifică toate situațiile