Avioanele de vânătoare au aterizat pe autostradă. Taiwanul a simulat o invazie a insulei de către China
- Radu Plugaru
- 28 mai 2019, 13:04
Armata taiwaneză a demonstrat că avioanele sale de vânătoare pot ateriza, se pot alimenta și reîncărca armamentul pe autostrăzile din insulă marți (28 mai), ca parte a celui mai mare exercițiu anual care simulează apărarea împotriva unei invazii chineze.
Insula se află de mult timp sub amenințarea invaziei autorităților de la Beijing, care consideră Taiwanul ca parte a teritoriului său și au promis că o vor prelua în forță, dacă va fi cazul. În această săptămână, cele 23 de milioane de locuitori ai Taiwanului și-au amintit de amenințarea militară cu care se confruntă. Luni, străzile au fost părăsite rapid, în timp ce autoritățile efectuau exercițiul anual cu rachete lansate de-a lungul părții de nord a insulei. Astfel, au fost trimise mesaje text fiecărui utilizator de telefon mobil, sirenele care alarmează cu privire la raiduri aeriene auzindu-se în toată țara. În ziua următoare, 1.600 de soldați au fost mobilizați în centrul Taiwanului, în timp ce mai multe avioane au practicat aterizarea pe o autostradă închisă, în cadrul exercițiilor militare anuale "Han Kuang" (Gloria Hanului). Trei avioane de vânătoare, precum și o aeronavă de avertizare timpurie, au realimentat și reîncărcat rachete și alte muniții, după care au decolat din nou. Taiwanulul ar fi foarte depășit numeric în materie de soldați și putere de foc, în cazul oricărui război cu China, dar a dezvoltat tactici asimetrice sofisticate pentru a rezista cât mai mult timp posibil și pentru ca orice invazie a insulei să fie extrem de costisitoare pentru autoritățile de la Beijing. "Există doar câteva baze militare aeriene, care ar deveni țintele principale în cazul unui atac. Exercițiul pe autostradă este necesar, deoarece porțiunile perfect drepte de autostradă ar fi alegerea noastră prioritară dacă pistele ar fi avariate în caz de război", a declarat reporterilor colonelul Shu Kuo-mao. Inspectând trupele care au participat la exercițiul de marți, președintele țării, doamna Tsai s-a referit la creșterea semnificativă a patrulelor navale și aeriene ale armatei chineze, în ultimele luni, care au creat o atmosferă tensionată pe insulă. "Acestea au provocat un anumit grad de amenințare la adresa păcii și stabilității regionale. Trebuie să fim foarte vigilenți", a mai spus domnia sa. Manevrele din Taiwan au loc în contextul în care SUA, Japonia, Coreea de Sud și Australia au început operațiunea "Pacific Vanguard" lângă Guam, reunind mai mult de 3.000 de marinari din cele patru țări, săptămâna trecută.