Actualitate
Școala sub asediu: când copiii vin la cursuri cu arme, violența devine spectacol, iar societatea își pierde viitorul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
De la cuțitul din Bistrița la maceta din Pitești, România primește două avertismente dramatice în numai patru zile.
Agresivitatea, comportamentele deviante, radicalizarea online, bullyingul și riscurile asociate consumului de droguri conturează o problemă, care depășește cu mult zidurile școlilor.
În Statele Unite, Europa Occidentală și alte țări europene, asemenea fenomene au produs deja tragedii cu numeroase victime.
Câte semnale de alarmă mai trebuie să primim pentru a înțelege că siguranța copiilor nu este negociabilă și nu trebuie politizată?
Există momente în viața unei societăți când o tragedie nu mai poate fi privită ca un simplu incident; când ceea ce se întâmplă într-o sală de clasă devine o radiografie nemiloasă a vulnerabilităților unei întregi națiuni; când școala, locul în care copiii ar trebui să descopere lumea, să învețe respectul și să își construiască viitorul, riscă să devină un spațiu al fricii, al intimidării și al violenței.
Evenimentele recente din Bistrița și Pitești nu trebuie tratate ca două episoade izolate, care ocupă pentru câteva zile primele pagini ale publicațiilor și apoi dispar din atenția publică.
Ele trebuie privite ca avertismente ale unei realități mult mai profunde: violența juvenilă se poate transforma, în absența unor intervenții eficiente, dintr-un comportament individual deviant într-un fenomen social cu consecințe devastatoare.
De la bullying la arme albe. Când conflictul depășește orice limită
În mediul școlar, violența rareori apare dintr-odată, fără niciun antecedent. De multe ori, ea reprezintă punctul culminant al unor conflicte ignorate, al umilințelor repetate, al agresivității tolerate sau al unor dezechilibre emoționale care nu au fost observate și abordate la timp.
O insultă poate deveni o amenințare. O amenințare se poate transforma într-o agresiune, iar atunci când un adolescent ajunge să considere că un cuțit sau o macetă reprezintă un instrument de rezolvare a conflictelor, nu mai discutăm despre o simplă abatere disciplinară.
Discutăm despre o ruptură gravă între educație și controlul impulsurilor, respectul pentru viață și capacitatea de a anticipa consecințele propriilor acțiuni.
Este esențial să înțelegem că bullyingul nu înseamnă doar o serie de tachinări între copii. Umilirea sistematică, excluderea socială, amenințările, șantajul emoțional și agresiunile fizice pot produce suferințe psihologice profunde.
Totuși, nu orice victimă a bullyingului devine agresor, așa cum nu orice adolescent violent a fost anterior victima unor abuzuri. Explicațiile simpliste sunt periculoase, pentru că ascund complexitatea fenomenului.
Violența nu se combate doar sancționând gestul final, ci identificând și limitând factorii care au contribuit la apariția lui.
America și Europa ne arată cât de departe se poate ajunge
Statele Unite au cunoscut unele dintre cele mai dramatice atacuri comise în instituții de învățământ.
Masacrul de la Columbine, din 1999, tragedia de la Sandy Hook, din 2012, și atacul de la Uvalde, din 2022, au demonstrat că violența extremă poate transforma, în câteva minute, o comunitate școlară într-un loc al suferinței colective.
Europa nu a fost ocolită.
Masacrul de la Erfurt, Germania, în 2002, atacul de la Winnenden, în 2009, tragedia de la Belgrad, Serbia, din 2023, și atacul asupra Facultății de Litere din Praga, tot în 2023, reprezintă exemple ale unor forme extreme de violență în spațiile educaționale.
Contextele sunt diferite, armele utilizate diferă, la fel și profilurile autorilor, însă toate aceste tragedii ridică întrebări fundamentale despre prevenire, despre identificarea comportamentelor de risc, despre intervenția timpurie și despre securitatea instituțiilor de învățământ.
România nu trebuie să aștepte producerea unei tragedii de asemenea proporții pentru a adopta măsuri eficiente.
O societate responsabilă învață din tragediile altora. Una indiferentă așteaptă să le trăiască pe ale sale.
Drogurile, alcoolul și comportamentele violente. O relație care nu poate fi ignorată
Consumul de alcool și al anumitor substanțe psihoactive poate influența comportamentul, capacitatea de autocontrol, percepția riscurilor și mecanismele de luare a deciziilor.
În anumite condiții, intoxicația cu substanțe stimulante, combinațiile de droguri sau asocierea acestora cu alcoolul pot favoriza agitația psihomotorie, impulsivitatea, paranoia ori reacțiile agresive.
Aceasta nu înseamnă că orice persoană care consumă droguri devine violentă și nici că orice act de violență juvenilă are la origine consumul de substanțe.
O asemenea asociere automată ar fi greșită din punct de vedere științific.
Dar ar fi la fel de greșit să ignorăm riscurile reale ale consumului de substanțe psihoactive, mai ales în perioada adolescenței, când mecanismele de control emoțional și de evaluare a consecințelor sunt încă în dezvoltare.
Acolo unde există suspiciuni întemeiate, autoritățile trebuie să stabilească, prin mijloace legale și investigații obiective, dacă alcoolul sau drogurile au avut vreun rol în producerea faptelor.
Prevenirea consumului de droguri, prevenirea violenței și educația pentru sănătate mintală nu trebuie să funcționeze ca trei politici independente, ci ca părți ale aceleiași strategii de protejare a copilului.
Rețelele sociale - violența devine spectacol, iar agresorul caută notorietatea
Trăim într-o epocă în care un act de violență poate fi filmat, distribuit și vizionat de sute de mii de persoane în numai câteva ore.
Pentru unii adolescenți, notorietatea online poate deveni mai importantă decât gravitatea faptelor săvârșite.
Algoritmii platformelor digitale pot amplifica materialele care provoacă emoții intense, indignare, teamă sau curiozitate. În acest mediu, imaginile agresive, amenințările și provocările periculoase riscă să fie transformate în divertisment.
Mai grav, expunerea repetată la asemenea conținuturi poate contribui, în anumite împrejurări, la desensibilizare, normalizarea violenței sau imitarea unor comportamente.
Nu trebuie ignorat nici fenomenul de contagiune comportamentală.
Un atac mediatizat excesiv poate inspira alte persoane vulnerabile să reproducă anumite elemente ale acestuia, mai ales atunci când autorul este transformat într-un personaj central, iar gestul său dobândește o notorietate disproporționată.
De aceea, responsabilitatea presei și a utilizatorilor de rețele sociale este uriașă.
Nu avem nevoie de glorificarea agresorilor, de distribuirea obsesivă a imaginilor violente sau de transformarea tragediilor în spectacole digitale.
Avem nevoie de informare responsabilă, protejarea victimelor și transmiterea unor mesaje care descurajează violența.
Accesul minorilor la platformele digitale
România trebuie să decidă cât valorează protecția copiilor
Dezbaterea privind limitarea accesului minorilor la rețelele sociale nu mai reprezintă o preocupare marginală.
Australia a adoptat un sistem de restricționare a accesului persoanelor sub 16 ani la anumite platforme sociale, transferând o parte importantă a responsabilității asupra operatorilor acestora.
Franța a adoptat măsuri legislative privind consimțământul parental pentru accesul minorilor la rețele sociale, deși aplicarea acestora s-a confruntat cu dificultăți juridice și tehnice.
În Țările de Jos, autoritățile au promovat recomandări privind limitarea utilizării platformelor sociale de către copiii sub 15 ani și reducerea expunerii la ecrane.
Aceste abordări nu sunt identice și nu trebuie prezentate ca și cum ar reprezenta același model legislativ.
România are nevoie de un cadru coerent, aplicabil și proporțional, care să combine protecția minorilor cu educația digitală, responsabilitatea părinților și obligațiile platformelor.
O limită de vârstă, oricât de bine intenționată, nu reprezintă singură o soluție.
Este nevoie de mecanisme eficiente de verificare a vârstei, protecția datelor personale, combaterea hărțuirii online și eliminarea promptă a conținuturilor care încurajează violența.
Libertatea de exprimare nu trebuie confundată cu libertatea de a transforma vulnerabilitatea copiilor într-o sursă de profit digital.
Paza școlilor nu este un lux. Este o obligație de protecție
Discuția despre securitatea unităților de învățământ trebuie să depășească nivelul declarațiilor politice.
O școală în care intră zilnic sute sau mii de elevi nu poate fi protejată eficient prin măsuri pur formale.
În unitățile cu riscuri ridicate, trebuie evaluată necesitatea suplimentării personalului de pază, organizării unor puncte de acces controlat și introducerii unor mijloace tehnice adecvate.
Detectoarele de metale, fixe sau portabile, pot reprezenta o opțiune pentru anumite instituții, în urma unor evaluări obiective ale riscurilor și cu respectarea drepturilor elevilor.
Nu susțin transformarea școlilor în penitenciare și nici tratarea fiecărui copil ca pe un potențial infractor.
Susțin însă că dreptul la educație nu poate fi exercitat cu adevărat într-un mediu în care siguranța fizică este permanent amenințată.
Paza eficientă presupune personal suficient, instruit și capabil să intervină rapid, nu doar prezența simbolică a unui agent la intrare care, în cele mai multe cazuri (și mă refer aici la situațiile fericite în care posturile de pază de la unitățile școlare nu au fost reduse din schema de personal de curând), este o persoană a cărei vârstă este de peste 50 de ani.
În același timp, școlile au nevoie de proceduri clare și eficiente, care să pună accentul, în primul rând, pe prevenirea violenței, nu doar pe gestionarea incidentelor după ce acestea s-au produs.
Din acest motiv, se impune reanalizarea și completarea Ordinului ministrului educației nr. 6.235 din 6 septembrie 2023, pentru aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate în mediul școlar și al suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar.
Să nu uităm că această procedură a fost elaborată în urma incidentului violent de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București. Așadar, și de această dată, autoritățile au reacționat post factum, după producerea unui eveniment grav, în loc să construiască din timp mecanisme eficiente de prevenire.
Este momentul să schimbăm această abordare: să prevenim tragediile, nu să elaborăm proceduri abia după ce ele se produc.
Exemplul Taiwan: educație, disciplină și prevenire
În primăvara anului 2025, am avut ocazia să vizitez Taipei Municipal Zhongzheng Junior High School, una dintre cele mai mari școli gimnaziale din Taipei, Taiwan, considerată a patra ca mărime din capitală. Instituția are peste 2.100 de elevi, 166 de profesori și 5 consilieri școlari, la care se adaugă personalul administrativ și de securitate. Școala este situată în Districtul Zhongzheng, Secțiunea Est Aiguo, Nr. 158.
Ceea ce mi-a atras atenția a fost importanța acordată prevenirii violenței, bullyingului și consumului de droguri. Siguranța nu este tratată ca o reacție punctuală la incidente, ci ca un sistem permanent, construit prin reguli clare, supraveghere, educație și colaborare între instituții.
Școala dispune de proceduri pentru controlul accesului, verificări de securitate și supravegherea zonelor vulnerabile. Spațiile comune, intrările, coridoarele și zonele mai puțin vizibile sunt monitorizate, iar personalul responsabil de securitate patrulează în mod regulat. Uniforma școlară contribuie la identificarea rapidă a elevilor și a persoanelor care nu aparțin comunității școlare, facilitând controlul accesului și intervenția în cazul unor situații neobișnuite.
Un rol important îl are identificarea timpurie a comportamentelor problematice. Profesorii, consilierii și personalul de conducere urmăresc schimbările de comportament, conflictele repetate, izolarea socială, absenteismul sau semnele care pot indica bullying, violență ori consum de substanțe. Elevii pot primi sprijin psihologic și consiliere, iar situațiile de risc sunt analizate înainte de a se transforma în incidente grave.
În școală funcționează și o comisie dedicată prevenirii și combaterii violenței, bullyingului și altor comportamente care pot afecta siguranța elevilor. Aceasta are rolul de a coordona măsurile preventive, de a analiza sesizările, de a sprijini victimele, de a lucra cu elevii care manifestă comportamente agresive și de a propune intervenții adaptate fiecărui caz. Abordarea nu se limitează la sancțiune, ci urmărește și responsabilizarea, consilierea și reintegrarea elevilor în comunitatea școlară.
Un aspect deosebit de important este pregătirea părinților. Aceștia sunt informați și instruiți cu privire la prevenirea bullyingului și a violenței, la recunoașterea semnelor de avertizare și la modul în care trebuie să reacționeze atunci când copilul este victimă, martor sau autor al unui comportament agresiv. Părinții sunt încurajați să comunice constant cu școala și să colaboreze cu profesorii și consilierii, astfel încât problemele să fie identificate și soluționate cât mai devreme.
Prevenirea consumului de droguri este integrată în activitățile educaționale și de consiliere. Elevii primesc informații despre riscurile consumului de substanțe, despre presiunea grupului și despre modalitățile prin care pot cere ajutor. În situațiile care necesită intervenție specializată, școala colaborează cu serviciile competente și cu poliția. Această colaborare instituționalizată permite schimbul de informații, organizarea unor activități preventive și intervenția coordonată în cazurile de risc.
Activitățile de educație preventivă, întâlnirile cu părinții, consilierea individuală și de grup, supravegherea spațiilor școlare, patrularea personalului de securitate și existența unor proceduri clare formează împreună un sistem coerent. Siguranța elevilor nu este lăsată exclusiv în responsabilitatea profesorilor, ci devine o preocupare comună a școlii, familiei, specialiștilor și autorităților.
La nivel național, Taiwanul a raportat, într-o evaluare anterioară, o prevalență a consumului de droguri ilicite cel puțin o dată în viață de 0,25% în rândul elevilor de gimnaziu și 0,60% în rândul liceenilor pe când ultima cifră valabilă pentru România este de 6.1%, în segmentul de vârstă 14-16 ani.
Experiența de la Taipei Municipal Zhongzheng Junior High School arată că prevenirea eficientă presupune mai mult decât reguli afișate sau reacții după producerea unui incident. Este nevoie de personal pregătit, părinți informați, elevi sprijiniți, spații supravegheate, proceduri clare, consiliere, colaborare cu poliția și o comisie activă pentru prevenirea violenței și bullyingului.
Lecția este simplă: prevenirea violenței și a consumului de droguri trebuie să înceapă înainte ca pericolul să ajungă în sala de clasă, nu după producerea unei tragedii.
Părinții, profesorii și comunitatea. Cine răspunde pentru copilul care se pierde?
Nu putem cere școlii să rezolve singură problemele unei societăți întregi.
Familia reprezintă primul spațiu în care copilul învață respectul, empatia, responsabilitatea și limitele comportamentului acceptabil.
Un copil are nevoie de afecțiune, dar și de reguli. De libertate, dar și de supraveghere. De încredere, dar și de dialog.
Părinții trebuie să fie atenți la schimbările bruște de comportament, izolarea socială, amenințări, agresivitate, consum de substanțe sau preocuparea obsesivă pentru arme și violență.
Aceste manifestări nu trebuie interpretate automat drept semne ale unei viitoare agresiuni, dar nici ignorate atunci când apar împreună sau se accentuează.
La rândul său, școala trebuie să dispună de profesori sprijiniți instituțional, consilieri școlari suficienți, psihologi și mecanisme reale de identificare și intervenție asupra comportamentelor de risc.
Nu putem vorbi serios despre prevenire atunci când un consilier școlar are în responsabilitate un număr atât de mare de elevi încât intervenția individualizată devine extrem de dificilă.
Prevenirea nu înseamnă o conferință ocazională, o fotografie de grup sau o campanie organizată doar pentru îndeplinirea unor indicatori administrativi.
Ea presupune activități constante, adaptate vârstei, care dezvoltă autocontrolul, empatia, gândirea critică, rezistența la presiunea grupului și capacitatea de a solicita ajutor.
O singură agresiune poate traumatiza o școală întreagă
Consecințele unui incident violent nu se limitează la victima directă și la autor.
Copiii care asistă la agresiuni pot dezvolta frică, anxietate, tulburări de somn, dificultăți de concentrare și sentimentul că mediul școlar nu mai este sigur.
Profesorii pot resimți neputință, stres și nesiguranță profesională.
Părinții încep să privească fiecare zi de școală cu neliniște.
În anumite situații, comunitățile întregi pot fi afectate de neîncredere, polarizare și reacții emoționale intense.
Din acest motiv, după un incident grav, intervenția nu trebuie să se încheie odată cu plecarea echipajelor de poliție.
Este necesară evaluarea impactului psihologic, sprijinirea victimelor, consilierea martorilor și restabilirea sentimentului de siguranță.
Trebuie evitată și stigmatizarea colectivă a elevilor sau a unității de învățământ.
O școală în care s-a produs un act violent nu trebuie abandonată reputațional, ci sprijinită să își recapete echilibrul.
Prevenirea trebuie să devină o prioritate națională, nu o reacție de moment.
România are nevoie de o strategie integrată pentru prevenirea violenței juvenile, a bullyingului, a consumului de droguri și a radicalizării comportamentale.
Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, autoritățile locale, organizațiile neguvernamentale și familiile trebuie să acționeze coordonat.
Sunt necesare evaluări periodice ale riscurilor în școli, personal de securitate dimensionat corespunzător, acces la servicii psihologice, programe de educație parentală și intervenții rapide în cazul comportamentelor amenințătoare.
De asemenea, elevii trebuie să aibă la dispoziție mecanisme sigure și confidențiale pentru semnalarea violenței, fără teama unor represalii.
Nu orice copil care manifestă agresivitate trebuie exclus sau etichetat definitiv.
Uneori, comportamentul violent reprezintă și un semnal al unei suferințe, al unui mediu familial disfuncțional ori al incapacității de gestionare a emoțiilor.
Dar înțelegerea cauzelor nu trebuie confundată cu justificarea faptelor.
Protejarea celorlalți elevi și responsabilizarea autorilor sunt obligații care trebuie îndeplinite concomitent.
Prevenirea adevărată înseamnă să intervenim înainte ca un copil să devină victimă, înainte ca altul să devină agresor și înainte ca o familie să fie distrusă.
Cât mai trebuie să așteptăm?
În fiecare dimineață, milioane de părinți își trimit copiii la școală cu aceeași convingere: că acolo vor fi în siguranță, că se vor întoarce acasă mai educați, mai încrezători și mai pregătiți pentru viață.
Niciun părinte nu ar trebui să își pună întrebarea dacă fiul sau fiica sa va întâlni în clasă un coleg înarmat.
Niciun profesor nu ar trebui să intre la ore cu teama că un conflict între elevi se poate transforma într-o tragedie.
Niciun copil nu ar trebui să considere violența o condiție a supraviețuirii sociale, un instrument de obținere a respectului sau o cale către popularitatea online.
Nu avem nevoie să importăm tragediile altor țări pentru a învăța lecțiile pe care acestea le-au plătit cu vieți omenești.
Avem nevoie de responsabilitate, curaj administrativ, politici coerente și investiții reale în protecția copiilor.
Această responsabilitate trebuie asumată acum, nu după următorul atac, nu după următoarea victimă și nu după următoarea tragedie care va zgudui opinia publică.
O societate, care nu mai poate garanta siguranța copiilor săi în școală, nu se confruntă doar cu o criză a educației, se confruntă cu o criză a propriului viitor.
Atunci când un copil pleacă dimineața spre școală, singura armă pe care ar trebui să o poarte este cunoașterea, singura confruntare pe care ar trebui să o câștige este cea cu propriile limite și singura teamă pe care ar trebui să o aibă este aceea de a nu-și împlini visurile.
Să nu ajungem să numărăm victimele pentru a înțelege cât de mult valorează prevenirea.
Viitorul unei națiuni nu se apără după ce este pierdut.
Se protejează în fiecare zi, în fiecare familie, în fiecare școală, prin fiecare copil salvat.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Recomandările noastre
