Simulare de război la granița cu China. Japonia și Statele Unite au lansat exercițiul Keen Sword pe fondul tensiunilor privind Taiwanul

Simulare de război la granița cu China. Japonia și Statele Unite au lansat exercițiul Keen Sword pe fondul tensiunilor privind Taiwanulsursa: X

Japonia și Statele Unite au dat startul exercițiului militar Keen Sword, o aplicație de o amploare deosebită organizată în contextul intensificării disputelor geopolitice din regiune. Manevrele comune includ premieri operaționale menite să testeze viteza de reacție și coordonarea dintre cele două națiuni aliate, conform AFP.

Manevrele Keen Sword se desfășoară în diverse puncte strategice de pe teritoriul nipon și se vor încheia pe 29 octombrie. Acesta este considerat unul dintre cele mai ample exerciții militare din istoria parteneriatului dintre Tokyo și Washington, reunind aproximativ 45.000 de cadre militare din cadrul Forțelor japoneze de Autoapărare și 12.000 de soldați americani.

Simulare de război la granița cu China. Japonia și Statele Unite au lansat exercițiul Keen Sword pe fondul tensiunilor privind Taiwanul

Reprezentanții Statului Major Interarme japonez au precizat că o componentă importantă a exercițiului este reprezentată de rachetele ghidate suprafață-mare de tip 25. Aceste echipamente cu rază lungă de acțiune vor fi amplasate într-un poligon de instrucție din regiunea sudică Kyushu.

Desfășurarea marchează o premieră absolută, fiind prima dată când aceste rachete părăsesc garnizoana din departamentul Kumamoto de la momentul integrării lor în structura de apărare, eveniment avut loc în cursul acestui an.

Rachete capabile să atingă zona Taiwanului

Presa niponă, inclusiv publicația economică Nikkei, notează că rachetele utilizate au o rază de acțiune de aproximativ 1.000 de kilometri. O astfel de capacitate permite lovirea unor ținte aflate în apele teritoriale din imediata apropiere a Taiwanului. Scenariul aplicației prevede verificarea tuturor etapelor și procedurilor de lansare în eventualitatea unui atac efectuat de nave militare pe mare.

Un purtător de cuvânt al Statului Major Interarme din Japonia a confirmat că simularile se vor limita la aspecte tactice și de coordonare, precizând că nu vor avea loc exerciții cu tir real.

Trupele americane aduc tehnologie modernă în Okinawa

La rândul lor, Corpul de Pușcași Marini ai Statelor Unite va amplasa în departamentul Okinawa tehnică militară de ultimă generație. Printre sistemele folosite se numără NMESIS, o platformă antinavă fără pilot, precum și sistemul integrat de apărare aeriană MADIS.

sursa: X

Generalul Hiroaki Uchikura, șeful Statului Major Interarme japonez, a subliniat importanța strategică a acestei zone. ”Având în vedere caracteristicile geografice şi operaţionale diverse ale regiunii de sud-vest, estimăm că este esenţial să putem desfăşura forţele rapid şi flexibil”, declara presei, luna aceasta, şeful Statului Major Interarme japonez Hiroaki Uchikura.

Oficialul nipon a arătat că dimensiunea impresionantă a exercițiului Keen Sword a fost adaptată direct la provocările de securitate actuale.

”Faptul că exerciţiul a atins o amploare apropiată de maximum reflectă atât un sentiment acut de criză, cât şi o cerere puternică în domeniul antrenamentului”, a declarat el.

Tensiuni diplomatice accentuate între Tokyo și Beijing

Contextul geopolitic în care au loc aceste manevre este deosebit de complicat. Relațiile diplomatice dintre Japonia și China au înregistrat o deteriorare semnificativă după ce premierul Sanae Takaichi a sugerat la sfârșitul anului 2025 că Tokyo ar putea interveni direct din punct de vedere militar dacă Beijingul va declanșa o acțiune armată împotriva Taiwanului.

Punctul de vedere al Beijingului rămâne neschimbat, conducerea chineză considerând Taiwanul o provincie rebelă care face parte integrantă din teritoriul său național și refuzând să elimine opțiunea militară pentru preluarea controlului asupra insulei.