vot

Votul reprezintă mijlocul fundamental prin care cetățenii participă la exercitarea suveranității, contribuind la alegerea reprezentanților lor în organele statului sau la adoptarea unor decizii colective.

Este un drept constituțional garantat tuturor cetățenilor majori, liber exprimat, egal și secret.

Tipuri de vot:

După scop:

Vot electoral – exprimarea opțiunii pentru candidați sau partide (ex: alegeri parlamentare, prezidențiale, locale, europene).

Vot consultativ / deliberativ – exprimat în cadrul unor adunări, consilii, organizații, pentru adoptarea unei hotărâri.

Vot la referendum – exprimarea directă a voinței poporului asupra unei probleme de interes național sau local.

După modalitate:

Vot direct – alegătorii își exprimă personal opțiunea.

Vot indirect – alegerea este făcută de reprezentanți (ex: colegii electorale).

Vot secret – opțiunea alegătorului nu este cunoscută de alții (principiul de bază al democrației moderne).

Vot deschis – exprimarea este publică (folosit uneori în adunări sau parlamente).

Principii democratice ale votului:

Universalitate – toți cetățenii majori au drept de vot;

Egalitate – fiecare vot are aceeași valoare;

Libertate – nimeni nu poate fi constrâns să voteze într-un anumit fel;

Secretul votului – exprimarea opțiunii este confidențială.

Etimologie:

Cuvântul provine din latinul votum („promisiune”, „declarație de voință”, „hotărâre solemnă”).

Un sondaj proaspăt arată rezultate uluitoare. Șoșoacă, în creștere spectaculoasă. Cum stă AUR

Un sondaj proaspăt arată rezultate uluitoare. Șoșoacă, în creștere spectaculoasă. Cum stă AUR

Dacă duminica viitoare are avea loc alegeri parlamentare, opțiunea de vot ar arăta complet diferit de până acum. Dacă până acum AUR era în preferințe, partidul a pierdut din simpatizanți....

Unul din trei europeni votează acum anti-sistem

Unul din trei europeni votează acum anti-sistem

Unu din trei europeni votează acum anti-sistem. Tendința este în creștere, iar schimbările profunde se vor face simțite în anii următori. Aproape o treime dintre europeni votează acum pentru partide...

Gigi Becali, noi probleme în justiție. De ce a fost chemat la Judecătoria Buftea

Gigi Becali, noi probleme în justiție. De ce a fost chemat la Judecătoria Buftea

Gigi Becali a fost chemat la Judecătoria Buftea. Latifundiarul din Pipera este anchetat pentru frauda la vot. Judecarea în ceea ce privește referendumul pentru familie din 2018 a început în...

România, în Schengen. Vot decisiv în Parlamentul European

România, în Schengen. Vot decisiv în Parlamentul European

Parlamentul European cere ca România și Bulgaria să fie admise în Spațiul Schengen până la finalul acestui an. În acest sens, europarlamentarii vor da un vot, miercuri, 12 iulie, pe...

Se schimbă clasamentul politic. Pierderi și creșteri surpriză. Sondaj INSCOP

Se schimbă clasamentul politic. Pierderi și creșteri surpriză. Sondaj INSCOP

Politologul Remus Ioan Ștefureac a prezentat evoluția intenției de vot pentru cele mai importante partide politice din România, în ultimii doi ani. Aceste date vin înaintea unei perioade importante pentru...

Cristian Bușoi anunță că raportul privind taxele EMA a primit vot pozitiv în Comisia ENVI din Parlamentul European

Cristian Bușoi anunță că raportul privind taxele EMA a primit vot pozitiv în Comisia ENVI din Parlamentul European

Marți după-amiaza, Cristian Bușoi a anunțat că raportul său cu privire la taxele EMA a primit vot pozitiv în Comisia ENVI din Parlamentul European. Potrivit oficialului, scopul raportului este de...

Nicolae Ciucă, despre eliminarea pensiilor speciale. Pentru PNL contează doar efectele proiectului adoptat de deputați

Nicolae Ciucă, despre eliminarea pensiilor speciale. Pentru PNL contează doar efectele proiectului adoptat de deputați

Nicolae Ciucă a declarat, în Parlement, chiar înainte de votul pe eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor că acest demers va ajuta România să accese fondurile europene din PNRR. Liderul PNL...

Alegeri parlamentare în Grecia. Sondajele arată o victorie clară pentru partidul condus de premierul Kyriakos Mitsotakis

Alegeri parlamentare în Grecia. Sondajele arată o victorie clară pentru partidul condus de premierul Kyriakos Mitsotakis

Aproximativ 9,8 milioane de greci cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a alege un nou parlament. Partidul condus de premierul Kyriakos Mitsotakis se află pe primul...

Claudiu Târziu susține că datele sondajului care arată preferințele electoratului român sunt neadevărate

Claudiu Târziu susține că datele sondajului care arată preferințele electoratului român sunt neadevărate

Claudiu Târziu, președintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, susține că datele ultimului sondaj privind preferințele electoratului român sunt false. Senatorul a explicat că formațiunea condusă de George Simion are...

Partidul AUR va votat împotriva Guvernului PSD - PNL. George Simion vrea să știe în ce constă patriotismul economic anunțat de Marcel Ciolacu

Partidul AUR va votat împotriva Guvernului PSD - PNL. George Simion vrea să știe în ce constă patriotismul economic anunțat de Marcel Ciolacu

Parlamentarii partidului AUR, condus de George Simion, nu va vota pentru învestirea guvernului condus de Marcel Ciolacu. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu...

Alegeri parlamentare în Muntenegru. Tur de scrutin anticipat

Alegeri parlamentare în Muntenegru. Tur de scrutin anticipat

Muntenegrenii aleg duminică un nou parlament, în cadrul unui scrutin anticipat. Alegerile legislative de duminică sunt primele din mica fostă republică iugoslavă de când Milo Djukanovic, fostul lider al Partidului...

Peste 20 de regiuni din Federația Rusă vor folosi votul online la alegerile din 2023

Peste 20 de regiuni din Federația Rusă vor folosi votul online la alegerile din 2023

Votul electronic de la distanță poate fi folosit în 20-25 de regiuni din Rusia în timpul campaniei electorale din 2023. Acum Comisia Electorală Centrală continuă să selecteze și să evalueze...

Marcel Ciolacu, mesaj pentru Erdogan, după victoria la alegerile din Turcia

Marcel Ciolacu, mesaj pentru Erdogan, după victoria la alegerile din Turcia

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, afirmă că realegerea în funcţie a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan oferă garanţia dezvoltării în continuare a Parteneriatul strategic dintre România şi Turcia, în cadrul NATO....

Alegerile din Grecia - vremea partidelor de centru

Alegerile din Grecia - vremea partidelor de centru

Modelul de a face politică al SYRIZA, potrivit doar pentru perioada extremelor, a fost dezaprobat atât ca mod de guvernare, cât și ca mod de a face opoziție – Ce...

Alegeri parlamentare în Grecia. Premierul Mitsotakis este cotat ca învingător de exit-polluri. Viitorul guvern se va naște greu. Update

Alegeri parlamentare în Grecia. Premierul Mitsotakis este cotat ca învingător de exit-polluri. Viitorul guvern se va naște greu. Update

Partidul premierului în funcție, Kyriakos Mitsotakis conduce în alegerile din Grecia, conform exit-pollurilor. Pe locul al doilea se situează formațiunea Syriza, a lui Alexis Tsipras. Grecii au ales noul Parlament...

Când au loc alegerile europarlamentare 2024. Ambasadorii celor 27 state UE au ales perioada scrutinului. Când vor vota românii

Când au loc alegerile europarlamentare 2024. Ambasadorii celor 27 state UE au ales perioada scrutinului. Când vor vota românii

Alegerile europarlamentare au loc o dată la cinci ani, pe parcursul a patru zile, și sunt considerate cele mai mari alegeri transnaționale din lume. Peste 400 de milioane de alegători...

Theodor Andrei, apariție inedită pe scena Eurovision 2023. Cum poate fi votat reprezentantul României în a doua semifinală

Theodor Andrei, apariție inedită pe scena Eurovision 2023. Cum poate fi votat reprezentantul României în a doua semifinală

Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023, a intrat al treilea pe scena din Liverpool. Iată cum poate fi votată piesa „D.G.T. (Off an On)”. Tema din materialul de prezentare...

România va debuta în curând la ediția Eurovision din acest an. Când vor putea vota românii

România va debuta în curând la ediția Eurovision din acest an. Când vor putea vota românii

România va debuta în cea de-a doua semifinală a ediției Eurovision din acest an pe data de 11 mai. Românii care se află în țară, dar și cei care sunt...

Sondaj PNL: 67% dintre români vor comasarea alegerilor. Economia înseamnă 52 km de autostradă

Sondaj PNL: 67% dintre români vor comasarea alegerilor. Economia înseamnă 52 km de autostradă

Două treimi dintre cetățenii cu drept de vot sunt de acord cu organizarea unor alegeri la comun, reiese dintr-un sondaj de opinie realizat de PNL. Liberalii invocă și costurile rundelor...

Modificarea Codului Penal. Dispare pragul la abuzul în serviciu și se păstrează interceptările serviciilor. Vot final în Parlament

Modificarea Codului Penal. Dispare pragul la abuzul în serviciu și se păstrează interceptările serviciilor. Vot final în Parlament

Parlamentul a aprobat, miercuri, modificarea Codurile penale. Potrivit, proiectelor votate, deputații au renunțat la stabilirea unei prag pentru abuzul în serviciu și au păstrat posibilitatea folosirii ca probe a interceptărilor...