Alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Proiect pentru introducerea votului prin corespondență

Alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Proiect pentru introducerea votului prin corespondență Sursa foto: Twitter.

Deputații PAS au depus un proiect de lege care prevede că cetățenii moldoveni care locuiesc în Canada și Statele Unite ale Americii să poată vota la alegerile prezidențiale din această toamnă prin intermediul votului prin corespondență.

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova vor avea loc, cel mai probabil, în luna octombrie. În acest context, deputații PAS au inițiat un proiect de lege care să faciliteze participarea cetățenilor moldoveni din diasporă la alegeri. Este vorba în special de cei care locuiesc în țările unde distanța până la o secție de vot este prea mare și sunt cheltuieli substanțiale pentru a ajunge acolo. Pentru început, proiectul va fi testat în Canada și Statele Unite ale Americii, unde deja este implementată această opțiune de vot și moldovenii cunosc detalii despre procedură, a precizat deputatul PAS, Vitalii Gavrouc.

„Având în vedere dispersarea geografică a cetățenilor Republicii Moldova în diasporă, am făcut acest pas pentru a lansa acest proiect pilot și a proba votul prin corespondență în SUA și Canada”, a declarat Vitalii Gavrouc, citat de radiomoldova.md.

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Cum va funcționa votul prin corespondență

La prima etapă, alegătorul ar urma să depună o cerere să-și exercite dreptul la vot prin corespondență, a explicat etapele procedurii, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postică. După înregistrarea prealabilă, alegătorului i se va expedia buletinul de vot împreună cu instrucțiunile, plicurile pentru returnarea acestuia, a menționat Pavel Postică.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Doar plicurile care vor ajunge în ziua alegerilor vor ajunge vor fi luate în considerație și acele plicuri care nu vom reuși să recepționăm în termen. Alegătorii care s-au înregistrat pentru votul prin corespondență sunt anunțați prin mesaje electronice să meargă la secția de votare. Ăsta este un concept, dacă acesta va fi susținut de Parlament, urmează ca Comisia Electorală Centrală să dezvolte acele mecanisme pentru votul prin corespondență”, a detaliat Pavel Postică.

Maia Sandu, despre votul prin corespondență

Maia Sandu

Sursa foto: Arhiva EVZ

Potrivit vicepreședintelui Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postică, rezultatele vor avea valoare juridică la fel ca votul obișnuit, dacă nu vor fi constatate derogări sau fraude.

Despre votul prin corespondență a vorbit și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Această opțiune, a spus Maia Sandu, ar putea aduce mai multe voturi și pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

La elaborarea acestei legi, autorii au preluat exemple din proiecte similare implementate în țări ca Austria, Germania, Statele Unite ale Americii și România. Inițiativa legislativă a fost înregistrată în Parlament și va fi supusă dezbaterilor publice începând de săptămâna viitoare.