Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski (în ucraineană: Володимир Зеленський) este un politician, actor și fost comediant ucrainean, născut la 25 ianuarie 1978 în orașul Krivoi Rog (Krivîi Rih), Ucraina. Din anul 2019, el este Președintele Ucrainei, devenind una dintre cele mai vizibile și influente figuri politice ale lumii contemporane.

Carieră artistică și începuturi:

Înainte de a intra în politică, Zelenski a fost actor, scenarist și producător de televiziune, fondator al companiei de divertisment Kvartal 95. A devenit celebru în Ucraina și în spațiul post-sovietic datorită serialului satiric „Servitorul poporului” (Слуга народу), în care interpreta rolul unui profesor de istorie devenit, accidental, președinte al țării — un rol care avea să anticipeze destinul său real.

Cariera politică:

În 2018, Zelenski a anunțat oficial candidatura la președinție, în numele noului său partid politic, „Slujitorul Poporului”, inspirat chiar din serialul său. A câștigat alegerile din aprilie 2019 cu un scor covârșitor (peste 73% din voturi), promițând lupta împotriva corupției, reformarea statului și o mai mare apropiere de Uniunea Europeană.

Lider în timpul războiului:

Zelenski a devenit o figură globală după invazia Rusiei în Ucraina, începută pe 24 februarie 2022. Refuzul său de a părăsi capitala Kiev și mesajul său „Am nevoie de muniție, nu de o mașină de evacuare” au simbolizat rezistența și curajul poporului ucrainean.
Sub conducerea sa, Ucraina a primit sprijin militar, financiar și diplomatic masiv din partea SUA, Uniunii Europene și a altor state occidentale.

Reputație internațională:

Zelenski este perceput ca un lider al rezistenței democratice și un simbol al curajului civic în fața agresiunii externe. A fost desemnat „Personalitatea anului 2022” de revista TIME și a primit numeroase distincții internaționale pentru apărarea democrației.

Zelenski, șir de acuzații la adresa Rusiei. SUA, îndemnate să facă noi presiuni legate de armistițiu

Zelenski, șir de acuzații la adresa Rusiei. SUA, îndemnate să facă noi presiuni legate de armistițiu

Rusia nu a oferit un răspuns adecvat inițiativelor americane privind negocierile de încetare a focului, acuză Volodimir Zelenski. Potrivit acestuia, presiunile făcute asupra Moscovei nu au fost suficiente. Volodimir Zelenski, despre...

Zelenski îi pune condiții lui Trump. Ce se va întâmpla cu acordul propus de SUA

Zelenski îi pune condiții lui Trump. Ce se va întâmpla cu acordul propus de SUA

Ucraina refuză să recunoască ajutorul militar american ca datorie în acordul privind exploatarea mineralelor și nu va semna documentul dacă acesta îi pune în pericol aderarea la UE. Anunțul a fost...

Planul ascuns al lui Putin, scos la lumină de Zelenski

Planul ascuns al lui Putin, scos la lumină de Zelenski

Noi tensiuni între Rusia și Ucraina. Dincolo de negocierile de pace și inițiativa lui Donald Trump de a pune punct conflictului, Vladimir Putin ar avea un plan ascuns. Putin, o nouă...

Putin nu prea vrea pace în Ucraina. Propunere impertinentă

Putin nu prea vrea pace în Ucraina. Propunere impertinentă

Vladimir Putin a propus ca Ucraina să fie plasată sub o administrație temporară. Potrivit președintelui rus, o astfel de mișcare ar permite permite organizarea de noi alegeri și semnarea unor acorduri esențiale...

Aliații europeni, împotriva ridicării sancțiunilor impuse Rusiei. Nicio concesie pentru Putin

Aliații europeni, împotriva ridicării sancțiunilor impuse Rusiei. Nicio concesie pentru Putin

Aliații europeni ai Ucrainei, reuniți joi la Paris, s-au exprimat în unanimitate împotriva ridicării sancțiunilor impuse Rusiei. Franța și Regatul Unit sunt pregătite să desfășoare trupe în Ucraina ca „garanție...

Putin va muri în curând. Anunțul care zguduie planeta

Putin va muri în curând. Anunțul care zguduie planeta

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Vladimir Putin „va muri curând” și că acest eveniment va marca sfârșitul conflictului dintre Ucraina și Rusia. În opinia lui Zelenski, este absolut...

Macron anunță un nou sprijin pentru Ucraina. Ajutor militar de miliarde

Macron anunță un nou sprijin pentru Ucraina. Ajutor militar de miliarde

Europa își reafirmă sprijinul pentru Ucraina, a declarat președintele francez Emmanuel Macron într-o conferință de presă comună cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, miercuri seara. Macron a anunțat că Franța...

Noi detalii despre cearta de la Casa Albă. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Biroul Oval

Noi detalii despre cearta de la Casa Albă. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Biroul Oval

Zelenski a afirmat că a apărat onoarea Ucrainei în timpul disputei cu președintele american Donald Trump și cu vicepreședintele JD Vance, într-o întâlnire considerată de mulți drept un eșec. Zelenski:...

Trump: Războiul dintre Rusia și Ucraina, sub control într-o oarecare măsură

Trump: Războiul dintre Rusia și Ucraina, sub control într-o oarecare măsură

Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că eforturile de a opri o escaladare suplimentară a războiului Rusia-Ucraina sunt „într-o oarecare măsură sub control.” „Discuțiile raționale și menținerea unor relații...

Zelenski, pregătit pentru negocierile din Arabia Saudită

Zelenski, pregătit pentru negocierile din Arabia Saudită

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă că a avut o întâlnire cu comandanți militari de rang înalt din nord-estul țării pentru a discuta despre situația de pe linia frontului...

Alegeri prezidențiale în Ucraina anunțate de Witkoff

Alegeri prezidențiale în Ucraina anunțate de Witkoff

Trimisul special al fostului președinte american Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat că Ucraina a acceptat organizarea alegerilor prezidențiale. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat lui Tucker Carlson, fost...

Trump trmite ajutor militar suplimentar pentru Ucraina

Trump trmite ajutor militar suplimentar pentru Ucraina

Președintele american Donald Trump a anunțat un ajutor suplimentar în materie de apărare antiaeriană pentru Ucraina. Declarația a fost salutată, joi, de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, ca fiind „extrem...

Ucraina continuă discuțiile cu SUA privind acordul pentru minerale, anunță Kievul

Ucraina continuă discuțiile cu SUA privind acordul pentru minerale, anunță Kievul

Ucraina continuă să poarte discuții cu Statele Unite în legătură cu acordul privind mineralele, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Heorhii Tîhi. Ucraina continuă...

Discuția dintre Statele Unite-Ucraina, continuă. Acordul privind mineralele, semnat în curând

Discuția dintre Statele Unite-Ucraina, continuă. Acordul privind mineralele, semnat în curând

Ucraina continuă să poarte discuții cu Statele Unite despre un acord privind mineralele, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe. Statele Unite: Casa Albă a trecut...

Zelenski, sunat de Macron în timpul unei conferințe de presă: Noi doi discutăm în fiecare zi

Zelenski, sunat de Macron în timpul unei conferințe de presă: Noi doi discutăm în fiecare zi

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a fost întrerupt în timpul unei conferințe de presă video, care a avut loc miercuri, de un apel telefonic din partea omologului său francez, Emmanuel Macron....

Marea concesie pe care Zelenski i-a făcut-o lui Trump în timpul negocierilor

Marea concesie pe care Zelenski i-a făcut-o lui Trump în timpul negocierilor

SUA ar trebui să preia controlul asupra centralelor electrice din Ucraina pentru a le asigura securitatea, iar Washingtonul va ajuta Kievul să cumpere un număr suplimentar de sisteme de apărare...

Volodimir Zelenski acceptă propunerea lui Trump privind încetarea focului

Volodimir Zelenski acceptă propunerea lui Trump privind încetarea focului

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a acceptat propunerea președintelui american Donald Trump privind încetarea necondiționată a focului. Decizia vine în urma unei convorbiri între cei doi lideri, în...

Convorbirea telefonică dintre Trump și Zelenski. Anunț de maximă importanță făcut de la Casa Albă

Convorbirea telefonică dintre Trump și Zelenski. Anunț de maximă importanță făcut de la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a încheiat recent o conversație telefonică „foarte bună” cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care a durat aproximativ o oră. Donald Trump descrie conversația telefonică cu...

Convorbiri de pace, sunete de război-Trump și Putin negociază telefonic un armistițiu parțial în Ucraina

Convorbiri de pace, sunete de război-Trump și Putin negociază telefonic un armistițiu parțial în Ucraina

Pe 18 martie 2025, Donald Trump și Vladimir Putin au avut o convorbire telefonică de peste două ore, menită să deschidă calea către o posibilă detensionare a conflictului dintre Rusia...

Zelenski a blocat ancheta de corupție privindu-l pe Biden, iar Trump nu a uitat

Zelenski a blocat ancheta de corupție privindu-l pe Biden, iar Trump nu a uitat

Întâlnirea dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump, de la sfârșitul lunii februarie în Biroul Oval, a evidențiat pentru președintele Ucrainei importanța relației sale cu omologul american în contextul căutării unei...