Înțepături de la Kremlin. Ucraina nu a înțeles bine mesajul președintelui rus. Au citit greșit transcrierea declarației
- Iulia Moise
- 11 mai 2025, 19:34
Maria Zaharova. Sursa foto: Instagram/ Maria ZaharovaRusia, prin intermediul purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, afirmă că Ucraina a interpretat greșit mesajul lui Putin, conform BBC.
Zaharova: Ei au citit greșit transcrierea declarației lui Putin
Zaharova susține că Putin intenționează să sublinieze că, înainte de a discuta despre încetarea focului, ar trebui să aibă loc negocieri referitoare la „cauzele profunde” ale conflictului.
„Judecând după reacția din Bankova (strada din Kiev unde este clădirea președinției ucrainene), ei au citit greșit transcrierea declarației președintelui rus și sutele de declarații ale personalităților politice mondiale și ale mass-media în spirjinul său”, a afirmat Zaharova.
Putin a fost foarte clar și concis: „Mai întâi trebuie să negociați asupra cauzelor fundamentale, iar apoi putem discuta despre o încetare a focului”, a subliniat Zaharova.
În același timp, Rodion Miroșnik, ambasador special al Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat pe Telegram că propunerea lui Zelenski de a încheia focul are ca scop doar reînarmarea și reorganizarea.
Turcia dispusă să găzduiască negocierile pentru încetarea focului
Reacția Kremlinului survine după ce Turcia a anunțat că este dispusă să organizeze negocieri pentru o încetare a focului și o pace durabilă între Rusia și Ucraina.
Recep Erdogan a purtat discuții telefonice cu omologii săi, Emmanuel Macron din Franța și Vladimir Putin din Rusia. În conversația cu Macron, Erdogan a subliniat că s-a înregistrat un „moment istoric” în direcția încheierii conflictului și a subliniat importanța valorificării acestei oportunități, conform unui comunicat oficial.
El a declarat că Turcia este pregătită să contribuie, inclusiv prin organizarea negocierilor, pentru a facilita obținerea unui armistițiu și a unei păci durabile între Rusia și Ucraina, conform informațiilor furnizate de președinția turcă.
Recep Erdogan i-a confirmat duminică lui Vladimir Putin că Turcia este pregătită să organizeze convorbiri de pace între Rusia și Ucraina la Istanbul. Erdogan a declarat că „negocierile de pace între Rusia și Ucraina vor relua discuțiile de unde s-au oprit în 2022 și că Turcia este dispusă să găzduiască negocieri care să conducă la o soluție durabilă” pentru conflict, conform unui comunicat al președinției turce.
Putin vrea redeschiderea negocierilor directe întrerupte în 2022 cu Kievul
Vladimir Putin a declarat sâmbătă noapte că propune redeschiderea „negocierilor directe întrerupte în 2022” cu Kievul, fără a impune condiții prealabile. El sugerează ca aceste negocieri să înceapă la Istanbul, pe 15 mai, conform CNN.
„Ne dorim să începem imediat, chiar joia viitoare, pe 15 mai, la Istanbul, acolo unde s-au desfășurat și întâlnirile anterioare, care au fost suspendate”, a afirmat Putin într-un discurs rar transmis la televizor, târziu în noapte. El a accentuat că discuțiile ar trebui să se desfășoare „fără nicio condiție prealabilă”.
„Ne-am angajat să purtăm negocieri serioase cu Ucraina, având ca scop eliminarea cauzelor profunde ale conflictului și stabilirea unei păci durabile pe termen lung, dintr-o perspectivă istorică. Nu excludem posibilitatea ca, în cadrul acestor negocieri, să se ajungă la acorduri privind noi armistiții și o nouă încetare a focului.
Există acțiuni militare, un război în desfășurare acum. Iar noi propunem reluarea negocierilor, care au fost întrerupte nu de noi. Ce este rău în asta? Cei care doresc cu adevărat pacea nu pot decât să sprijine acest lucru. În același timp, aș dori să îmi exprim încă o dată recunoștința pentru serviciile de mediere, eforturile care vizează o soluționare pașnică a crizei ucrainene, care sunt întreprinse de partenerii noștri străini.
Și aceștia sunt China, Brazilia și țările din Africa, Orientul Mijlociu și, recent, noua administrație a Statelor Unite ale Americii”, a afirmat Putin.
Zelenski, dispus să se întâlnească cu Putin
Volodimir Zelenski a reacționat la propunerea lui Vladimir Putin de a avea „negocieri directe”, subliniind că Ucraina așteaptă ca Rusia să confirme o încetare a focului începând de luni, 12 mai. De asemenea, el a menționat că este dispus să se întâlnească cu președintele rus.
Emmanuel Macron a comentat duminică despre negocierile "directe" propuse de Putin între Rusia și Ucraina, considerându-le "o primă mișcare, dar insuficientă".