Zelenski, provocare pentru Putin: Îl aștept în Turcia

Zelenski, provocare pentru Putin: Îl aștept în TurciaAcord Rusia Ucraina / sursa foto: dreamstime.com

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că îl „va aștepta” pe omologul său rus, Vladimir Putin, în Turcia. Aceasta, după ce Putin a propus anterior să înceapă discuțiile începând de joi, conform AFP.

Zelenski, a acceptat întâlnirea cu Putin din Turcia

„Aşteptăm un armistiţiu total şi durabil, începând de mâine (luni - n.r.), pentru a oferi o bază necesară diplomaţiei”, a scris Zelenski duminică pe platforma X.

„Îl voi aştepta pe Putin în Turcia joi. Personal. Sper că, de data aceasta, ruşii nu vor căuta scuze”, a adăugat e.

Vladimir Putin a propus negocieri directe cu Ucraina în Turcia

Reamintim că Turcia este pregătită să organizeze negocieri pentru o încetare a focului și o pace durabilă între Rusia și Ucraina, declarațiilor făcute duminică de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în timpul unor discuții telefonice cu omologii săi, Emmanuel Macron din Franța și Vladimir Putin din Rusia, conform Reuters.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, președintele rus Vladimir Putin a sugerat organizarea de negocieri directe cu Ucraina la Istanbul. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a răspuns că Ucraina este deschisă la dialog cu Moscova, dar a subliniat că Rusia trebuie să accepte o încetare a focului începând de luni.

Vladimir Putin

Vladimir Putin. Sursa foto: TASS

Propunerea lui Putin a venit la scurt timp după ce marile puteri europene au cerut, la Kiev, ca acesta să accepte o încetare a focului necondiționată de 30 de zile, avertizând că, în caz contrar, va fi supus unor noi sancțiuni „masive”.

Erdogan, convorbire telefonică cu Macron

În timpul unei convorbiri telefonice, Erdogan i-a comunicat lui Macron că a avut loc un „moment istoric” în direcția încheierii războiului și că trebuie să se valorifice această oportunitate, conform unui comunicat al președinției turce.

Erdogan a afirmat că Turcia este dispusă să contribuie, inclusiv prin găzduirea negocierilor, pentru a asigura un armistițiu și o pace durabilă între Rusia și Ucraina, conform surselor oficiale turce.