Erdogan: Turcia este pregătită să găzduiască negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina

Erdogan: Turcia este pregătită să găzduiască negocierile de pace dintre Rusia și UcrainaRusia-Ucraina / sursa foto: dreamstime.com

Turcia este pregătită să organizeze negocieri pentru o încetare a focului și o pace durabilă între Rusia și Ucraina, a declarat duminică președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în timpul unor discuții telefonice cu omologii săi, Emmanuel Macron din Franța și Vladimir Putin din Rusia, conform Reuters.

Vladimir Putin a propus negocieri directe cu Ucraina la Istanbul

În noaptea de sâmbătă spre duminică, președintele rus Vladimir Putin a propus negocieri directe cu Ucraina la Istanbul. La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina este deschisă la dialog cu Moscova, dar a subliniat că Rusia trebuie să accepte o încetare a focului începând de luni.

Propunerea lui Putin pentru negocieri directe a venit la scurt timp după ce marile puteri europene au cerut, la Kiev, ca acesta să accepte o încetare a focului necondiționată de 30 de zile, avertizând că, în caz contrar, va fi supus unor noi sancțiuni „masive”.

Erdogan, convorbire telefonică cu Macron

Erdogan i-a comunicat lui Macron, în timpul convorbirii telefonice, că a avut loc un „moment istoric” în direcția încheierii războiului și că trebuie să se valorifice această oportunitate, conform unui comunicat al președinției turce.

Erdogan a afirmat că Turcia este dispusă să contribuie, inclusiv prin găzduirea negocierilor, pentru a asigura un armistițiu și o pace durabilă între Rusia și Ucraina, conform surselor oficiale turce.

Erdogan, turcia

Recep Tayyip Erdogan. Sursa foto: Dreamstime

De asemenea, Recep Tayyip Erdogan i-a confirmat duminică lui Vladimir Putin că Turcia este pregătită să organizeze discuții de pace între Rusia și Ucraina la Istanbul.

Erdogan: Negocierile de pace între Rusia și Ucraina vor continua de unde s-au oprit în 2022

În timpul convorbirii telefonice, Erdogan a menționat că „negocierile de pace între Rusia și Ucraina vor continua la Istanbul de unde s-au oprit în 2022” și că Turcia este gata să faciliteze negocieri care să conducă la o soluție permanentă pentru conflict, conform comunicatului președinției turce.

Turcia, membră NATO, a menținut relații cordiale atât cu Kievul, cât și cu Moscova, după invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022.

Aceasta a exprimat sprijin pentru integritatea teritorială a Ucrainei și a oferit asistență militară, în timp ce s-a opus sancțiunilor impuse Rusiei. De asemenea, Turcia a găzduit negocieri între Rusia și Ucraina și în martie.