Putin invită Ucraina la negocieri directe. Întâlnirea istorică, pe 15 mai
- Andrei Pospai
- 11 mai 2025, 07:25
Vladimir Putin. Sursă foto: kremlin.ruVladimir Putin a anunțat că Rusia propune reluarea negocierilor directe cu Ucraina, întrerupte în 2022, fără condiții prealabile.
Aceste negocieri ar urma să înceapă pe 15 mai la Istanbul, locul unde discuțiile anterioare s-au oprit.
„Ne propunem să începem fără întârziere, încă de joia viitoare, 15 mai, la Istanbul. Acolo unde negocierile au avut loc anterior și au fost întrerupte”, a declarat Putin reporterilor acreditați la Kremlin.
„Nu Rusia a întrerupt negocierile"
Liderul rus a subliniat că Rusia nu a fost cea care a întrerupt negocierile, ci Kievul, și că scopul acestora ar trebui să fie eliminarea cauzelor profunde ale conflictului și obținerea unei păci durabile și pe termen lung.
„Nu Rusia a fost cea care a întrerupt negocierile în 2022. A fost Kievul.
Cu toate acestea, propunem Kievului să reia negocierile directe fără nicio condiție prealabilă”, a afirmat Putin, referindu-se la negocierile eșuate la scurt timp după invazia rusă din 2022, potrivit reuters.

Victorie Ucraina. Sursa foto: powervertical.org
Acuzațiile lui Putin privind armistițiul
Anunțul a fost făcut după evenimentele de marcare a 80 de ani de la Ziua Victoriei, iar Putin a acuzat Ucraina că a încălcat armistițiul de trei zile de peste 130 de ori.
În deschiderea discuției cu presa, liderul de la Kremlin a susținut că Ucraina a încălcat de circa 5.000 de ori armistițiul de 30 de ore declarat de Moscova de Paște.
Ultimatumul liderilor europeni
Între timp, liderii europeni considerați cei mai puternici aliați ai Kievului – premierul britanic Keir Starmer, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul polonez Donald Tusk –, beneficiind de sprijinul lui Donald Trump, i-au dat lui Putin un ultimatum, somându-l să accepte un armistițiu de 30 de zile începând de luni, 12 mai, și să se așeze la masa negocierilor.
„Propunerea noastră, așa cum se spune, este pe masă, decizia aparține acum autorităților ucrainene și sponsorilor lor, care sunt ghidați, se pare, de ambițiile lor politice personale, și nu de interesele popoarelor lor”, a adăugat Putin.
Reacția Kremlinului
Kremlinul, după ce s-a plâns inițial că primește semnale „contradictorii” dinspre Europa, a transmis în cele din urmă că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliații occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”.
Rusia va fi reprezentată la discuțiile de la Istanbul de o delegație, dar cine va face parte din aceasta va fi anunțat ulterior.
„Din partea noastră va merge o delegație”, a declarat consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov.