SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

China veşnic periculoasă: Testează o rachetă nucleară submarină care poate declanşa un holocaust nuclear oriunde în Statele Unite

China veşnic periculoasă: Testează o rachetă nucleară submarină care poate declanşa un holocaust nuclear oriunde în Statele Unite

Pekinul cheltuie miliarde pentru a crea o forţă submarină capabilă să anihileze oraşe şi baze militare americane. În prealabil, bombele nucleare lansate nu erau atât de puternice pentru a atinge...

Bulgarii se ARMEAZĂ. ARMATA vrea să SCAPE de MiG-urile SOVIETICE. NEGOCIERI cu S.U.A. privind 8 avioane F16

Bulgarii se ARMEAZĂ. ARMATA vrea să SCAPE de MiG-urile SOVIETICE. NEGOCIERI cu S.U.A. privind 8 avioane F16

Ministerul bulgar al Apărării a propus vineri guvernului să negocieze cu Statele Unite cumpărarea a opt avioane de luptă americane F-16V Block 70, a anunţat viceministrul Atanas Zaprianov, potrivit Agerpres....

TRAGEDIE aviatică. Un avion s-a PRĂBUŞIT. Patru persoane au murit pe loc

TRAGEDIE aviatică. Un avion s-a PRĂBUŞIT. Patru persoane au murit pe loc

Un avion de tip Cessena 500 s-a prăbuşit vineri în statul Georgia, Statele Unite. Avionul decolase din Atlanta şi se îndrepta spre Memphis (Tennessee) în momentul tragediei Avionul era unul...

AMERICANII PLEACĂ din România. Ce semn să mai fie şi ăsta? Breaking news de ultimă oră

AMERICANII PLEACĂ din România. Ce semn să mai fie şi ăsta? Breaking news de ultimă oră

Liberty Global, companie al cărei propritar este John Malone, cel mai mare proprietar de terenuri din SUA, vândut toate operațiunile din România. Vineri, Liberty Global a anunţat finalizarea unui accord...

DEMISIE GREA la Casa Albă. TRUMP a făcut marele ANUNȚ. Ce se va întâmpla cu SUA

DEMISIE GREA la Casa Albă. TRUMP a făcut marele ANUNȚ. Ce se va întâmpla cu SUA

Demisie șoc la Casa Albă. Donald Trump, președintele SUA, a făcut marele anunț. Decizia vine după hotărârea liderului SUA de retragere a trupelor americane din Siria. Preşedintele SUA, Donald Trump,...

UE pune presiune pe SUA pentru eliminarea vizelor pentru România

UE pune presiune pe SUA pentru eliminarea vizelor pentru România

Comisia Europeană a adresat încă o solicitare Statelor Unite ale Americii să elimine vizele de călătorie pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene. Aceasta în condițiile în care cetăţenii americani...

Putin TUNĂ și FULGERĂ! Atacuri către statele occidentale care „frânează dezvoltarea” Rusiei

Putin TUNĂ și FULGERĂ! Atacuri către statele occidentale care „frânează dezvoltarea” Rusiei

Scandalurile internaționale în care e implicată Rusia, în special otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal în Marea Britanie, sunt pretexte pentru a „fârna dezvoltarea țării”, a declarat președintele rus Vladimir...

AMENINŢAREA care ÎNGROZEŞTE lumea întreagă. ''Vor fi îngropaţi în şanţurile lor când va veni vremea''

AMENINŢAREA care ÎNGROZEŞTE lumea întreagă. ''Vor fi îngropaţi în şanţurile lor când va veni vremea''

Oficialii americani au confirmat decizia Administraţiei Trump de retragere totală a trupelor militare americane din Siria. În legătură cu această situaţie, Turcia a declarat că militanţii kurzi aflaţi la est...

SENTINȚĂ DEVASTATOARE pentru unul dintre cei mai de TEMUT MAFIOȚI ai URSS. Gruparea MAFIOTĂ a terorizat o LUME ÎNTREAGĂ

SENTINȚĂ DEVASTATOARE pentru unul dintre cei mai de TEMUT MAFIOȚI ai URSS. Gruparea MAFIOTĂ a terorizat o LUME ÎNTREAGĂ

Miercuri, Razhden Shulaya, şeful unei organizaţii mafiote cu membri originari din fosta URSS, a fost condamnat la 45 de ani de închisoare, a anunţat un procuror federal din Manhattan, la...

„EROII” COSMOSULUI s-au întors ACASĂ. Misiunea fost un SUCCES. Rusia, SUA și Germania au CUCERIT din nou UNIVERSUL. Video în articol

„EROII” COSMOSULUI s-au întors ACASĂ. Misiunea fost un SUCCES. Rusia, SUA și Germania au CUCERIT din nou UNIVERSUL. Video în articol

Joi, capsula rusă cu echipaj Soyuz MS-09 a aterizat fără probleme în stepa din Kazahstan, a informat Centrul de Control al Zborurilor Spaţiale din Rusia (TSOUP), conform unui comunicat de...

Putin îl amenință pe Trump cu Pumnalul și îl ispitește cu China

Putin îl amenință pe Trump cu Pumnalul și îl ispitește cu China

Retragerea SUA din Tratatul Armelor cu Rază Medie reprezintă o lovitură grea pentru Rusia. Putin folosește China ca momeală pentru Trump, în încercarea de a salva Tratatul. Statele Unite au...

Cerere ISTORICĂ. Vor elimina SUA vizele pentru România? Breaking News

Cerere ISTORICĂ. Vor elimina SUA vizele pentru România? Breaking News

Comisia Europeana a cerut Statelor Unite eliminarea vizelor de călătorie pentru statele membre ale Uniunii Europene. Printre acestea se află și România. ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Miliardarul George Soros a fost numit „Personalitatea Anului 2018” de Financial Times

Miliardarul George Soros a fost numit „Personalitatea Anului 2018” de Financial Times

Miliardarul filantrop George Soros a fost numit „ Personalitatea Anului 2018" de Financial Times, titrează cotidianul britanic astăzi. "Alegerea personalității anului de Financial Times este, de obicei, o reflectare a...

ATAC cibernetic GRAV. Relaţiile dintre UE, SUA şi RUSIA pot fi AFECTATE serios

ATAC cibernetic GRAV. Relaţiile dintre UE, SUA şi RUSIA pot fi AFECTATE serios

Hackerii au piratat reţelele de comunicaţii diplomatice ale Uniunii Europene timp de mai mulţi ani, descărcând telegrame ce dezvăluie, între altele, îngrijorări legate de imprevizibila administraţia Trump, eforturile de a...

Reducerea FINANŢĂRII de către TRUMP a băgat CEARTA în casa ONU

Reducerea FINANŢĂRII de către TRUMP a băgat CEARTA în casa ONU

Tensiunile dintre statele membre ONU s-au accentuat din cauza dorinţei SUA, principalul contributor, de a oficializa o reducere cu circa 3% a contribuţiei lor la operaţiunile de pace. Prin urmare,...

TRUMP nu RENUNŢĂ. Zidul de la graniţa cu MEXICUL se va CONSTRUI

TRUMP nu RENUNŢĂ. Zidul de la graniţa cu MEXICUL se va CONSTRUI

Casa Albă a anunţat marţi că a găsit o modalitate de a construi zidul la graniţa cu Mexicul, care a fost promis de preşedintele Donald Trump, fără să mai fie...

TRUMP doreşte mai mult personal ÎNARMAT în ŞCOLI. Profesorii vor avea ARME

TRUMP doreşte mai mult personal ÎNARMAT în ŞCOLI. Profesorii vor avea ARME

Mai mult personal înarmat în şcoli, mai mulţi foşti soldaţi şi revenirea la vechile proceduri disciplinare, acestea sunt recomandările conţinute de un raport al unei comisii create de administraţia Trump...

Dosarul Nord Stream 2: tensiuni transatlantice și acuzații de competiție incorectă. Pulsul planetei

Dosarul Nord Stream 2: tensiuni transatlantice și acuzații de competiție incorectă. Pulsul planetei

Construirea Gazoductului Nord Stream 2 a intrat în linie dreaptă și e posibil ca această construcție să fie ireversibilă. Deși se vorbește încă despre un aviz de mediu danez care...

TENSIUNI fără precedent între cele mai mari puteri ale lumii! Președintele chinez este FOARTE hotărât. ATAC DIRECT pentru SUA

TENSIUNI fără precedent între cele mai mari puteri ale lumii! Președintele chinez este FOARTE hotărât. ATAC DIRECT pentru SUA

Preşedintele chinez Xi Jinping a avut un discurs de o oră și jumătate, cu ocazia sărbătoririi la Beijing a 40 de ani de reforme economice. Xi Jinping a făcut referire...

ERDOGAN nu are milă. 2000 de oameni au fost CONDAMNAŢI la ÎNCHSOARE pe VIAŢĂ

ERDOGAN nu are milă. 2000 de oameni au fost CONDAMNAŢI la ÎNCHSOARE pe VIAŢĂ

Justiţia turcă a condamnat la închisoare pe viaţă aproape 2.000 de persoane în cadrul proceselor desfăşurate în legătură cu puciul eşuat din iulie 2016 împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, transmite...