Raportul despre OZN, în Congresul SUA. „Poporul american merită o transparenţă deplină”

Raportul despre OZN, în Congresul SUA. „Poporul american merită o transparenţă deplină” OZN. Sursa foto: arhiva EVZ

Congresul Statelor Unite a redeschis audierile publice dedicate OZN-urilor. Totul, după ce zeci de ani în care a încercat să evite orice subiect legat de obiecte zburătoare neidentificate, dar și despre care ar putea fi proveniența acestora.

Audierea de marţi, 17 mai, are ca scop examinarea concluziilor unui raport de nouă pagini redactat de Biroul directorului de Informaţii Naţionale şi de un grup operativ condus de Marina americană şi creat de Pentagon în 2020.

„Poporul american merită o transparenţă deplină”, a precizat Adam Schiff, preşedintele comisiei de Informaţii din Congresul american.

Analiştii din serviciile de apărare şi de informaţii ale SUA care au realizat acea analiză nu au făcut nicio descoperire majoră în ceea ce priveşte originile celor 144 de fenomene studiate, cu excepţia unuia dintre ele, ce a fost atribuit unui mare balon meteorologic care s-a dezumflat, scrie digi24.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mărturii publice

Grupul operativ din Marina americană a fost înlocuit în noiembrie 2021 de o nouă agenţie din cadrul Departamentului Apărării, denumită Grupul de Sincronizare pentru Identificarea şi Gestionarea Obiectelor Aeropurtate.

Ronald Moultrie, care coordonează noua agenţie în calitate de subsecretar de stat este unul dintre cei doi oficiali de rang înalt care vor depune mărturie în cadrul audierii. Celălalt oficial este Scott Bray, directorul adjunct al serviciului de informaţii din Marina americană.

Deşi nu a ajuns la nicio concluzie, raportul de anul trecut afirma că evenimentele de tip UAP (fenomene aeropurtate neidentificate), cunoscute mai mult sub denumirea de OZN nu au la bază, cel mai probabil, o singură explicaţie.

Potrivit raportului este nevoie de mult mai multe date pentru a stabili dacă este vorba despre extratereștrii sau tehnlogii exotice dezvoltate de o entitate secretă guvernamentală sau comercială sau de o putere străină, precum China şi Rusia. Chiar dacă în document nu se folosește termenul de viață extraterestră, această variantă nu a scoasă din calcul.

Proiectul Blue Book

Cu toate acestea, raportul a reprezentat un punct de cotitură în istoria Guvernului Statelor Unite după decenii în care acesta a deviat de la subiect, a demistificat şi a discreditat observaţiile care făceau referire la obiecte zburătoare neidentificate şi „farfurii zburătoare” şi care datau încă din anii 1940.

Acesta reprezintă prima audiere publică organizată în Congresul american pe marginea acestui subiect de când U.S. Air Force a pus capăt în 1969 unui program despre OZN-uri, care a avut rezultate neconcludente şi care se numea Project Blue Book.

În cei 17 ani de existenţă ai săi, Project Blue Book a alcătuit o listă cu 12.618 relatări privind observarea unor OZN-uri, din care 701 au vizat obiecte ce au rămas în mod oficial "neidentificate“.