S-au sacrificat degeaba. Minerii și-au rupt picioarele pentru noi promisiuni
Marșul simbolic al minerilor veniți pe jos din Târgu Jiu la București s-a încheiat ieri în fața Palatului Victoria. Au străbătut 320 de kilometri ca să își spună oful și...
Marșul simbolic al minerilor veniți pe jos din Târgu Jiu la București s-a încheiat ieri în fața Palatului Victoria. Au străbătut 320 de kilometri ca să își spună oful și...
Numărul pacienţilor din judeţul Olt cu gripă de tipul A subtipul H1 (gripă porcină) a ajuns luni la şase, după ce prezenţa virusului a fost confirmată de testele de laborator...
Starul internaţional Mădălina Ghenea s-a născut la marginea oraşului Slatina, iar părinţii ei locuiesc într-un apartament modest aflat într-un bloc cu patru etaje din localitate Frumoasa olteancă şi-a petrecut o...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60...
530.000 de membri ai PSD sunt așteptați, duminică, la urne ca să-și aleagă președintele. Buletinele de vot au costat numai 2.000 de euro. Seara, voturile iau drumul Capitalei Duminică, 11...
Peste 200 de locuri de muncă vacante vor fi prezentate vineri la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, din Slaitna, judeţul Olt. Evenimentul este organizat în premieră în municipiul Slatina,...
Zece persoane au fost rănite după ce un microbuz în care se aflau 19 pasageri s-a ciocnit cu un autoturism, în localitatea Bobiceşti din judeţul Olt, la faţa locului intervenind...
Monica Niculescu, locul 48 mondial, a revenit, ieri, în țară, după parcursul senzațional de la Wimbledon. Ultima româncă rămasă pe tabloul principal al competiției de la All England Club și-a...
Monica Niculescu a fost eliminată, ieri, în „optimile” Grand Slam-ului londonez, după jocul pierdut cu elvețianca Timea Bacsinszky, scor 6-1, 5-7, 2-6 Tabloul principal al probei de simplu feminin nu...
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov să fie anchetat sub control judiciar, informează Realitatea TV. Darius Vâlcov este acuzat de infracțiunii...
Darius Vâlcov este acuzat de infracțiunii de trafic de influență. Faptele au fost comise pe când era primar al municipiului Slatina. Potrivit DNA, în perioada noiembrie-decembrie 2012, Vâlcov i-a pretins...
Ieri a fost o zi de coșmar pentru senatorul liberal Vasile Blaga. După mai multe ore de audieri, ginerele său a fost reținut de procurori, fiind acuzat de o evaziune...
Potrivit referatului prin care DNA a cerut arestarea lui Darius Vâlcov în dosarul seifului cu lingouri și tablouri, fostul ministru de Finanțe a recunoscut că a primit o șpagă de...
Procurorii DNA au solicitat marţi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, pentru săvârşirea infracţiunii...
Dincolo de numărul mare de tablouri achiziţionate cazul Vâlcov ridică şi multe semne de întreabare, chestiuni de rezolvat. Este evident că potentaţii zilei au început să-şi tezaurizeze banii realizaţi legal...
Bărbatul avea grave probleme psihice și era extrem de agresiv cu soția, care intenționa să divorțeze Cea care a descoperit macabra faptă este mama fetițelor, asistentă medicală în comuna Bobicești,...
După ce joi seara anchetatorii au găsit 94 de tablouri în pereți, ieri, procurorii au continuat să caute comorile lui Vâlcov în cimitirul din Slatina. O mare parte din tablourile...
Potrivit procurorilor DNA, o mare parte din sumele de bani erau provenite din infracţiuni de corupţie, evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, erau direcţionate...
Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, acuzat de trafic de influență, a scăpat de cătușe. Ieri, procurorii i-au găsit o adevărată colecție de artă. Fostul ministru de Finanţe, senatorul Darius...
Cea de-a doua cerere privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, precum şi a începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov , a ajuns ieri dupăamiază la...