A căzut și ultima româncă de la Wimbledon

A căzut și ultima româncă de la Wimbledon

Monica Niculescu a fost eliminată, ieri, în „optimile” Grand Slam-ului londonez, după jocul pierdut cu elvețianca Timea Bacsinszky, scor 6-1, 5-7, 2-6

Tabloul principal al probei de simplu feminin nu va mai avea nicio reprezentată a României la Wimbledon. Ieri, Monica Niculescu, locul 48 în clasamentul mondial, s-a oprit în optimile de finală ale celui deal treilea Grand Slam al anului. Totuși, sportiva din Slatina a bifat cea mai bună performanță din carieră pe iarba londoneză.

„A tăiat” toate mingiile

În „optimi”, Monica a avut-o ca adversară pe tenismena elvețiană Timea Bacsinszky, 15 WTA și a 15-a favorită, în fața căreia a cedat cu scorul de 6-1, 5-7, 2-6.

Jucătoarea română a surprins la această ediție a turneului de la Wimbleon. Niculescu și-a schimbat pe parcursul competiției lovitura de forehand obișnuită. Încă din jocul pe care l-a disputat în turul al treilea, Monica a apelat la lovitura de forehand slice. Una care a făcut minuni în acea fază a întrecerii de la All England Club și care a fost aplicată la nesfârșit în timpul jocurilor. Ieri, acest procedeu a avut succes din nou pentru româncă, însă doar în primul set, câștigat de „tricoloră” cu 6-1. Pe parcurs, elvețianca a revenit s-a obișnuit cu slice-ul Monicăi și s-a impus fără prea mari emoții în ulimele două seturi. Bacsinszky va juca în „sferturi” cu învingătoarea partidei dintre Caroline Wozniacki (5 WTA) și Garbine Muguruza (20 WTA).

Și-a egalat performanța din 2011

Eliminarea de la Wimbledon i-a adus, așadar, româncei în vârstă de 27 ani o egalare a propriei performanțe pe care a înregistrat-o în cadrul unui Grand Slam. În 2011, Monica a atins faza „optimilor” la US Open. Pentru prezența în această fază a turneului de la Wimbledon, Niculescu va fi recompensată cu un premiu de 127.000 de lire sterline. De asemenea, pentru evoluția de la dublu, acolo unde ea a ajuns în turul secund, va mai încasa 13.750 de lire sterline.

În proba de dublu masculin, românii Horia Tecău și Florin Mergea au acces în „sferturile” londoneze, alături de partenerii lor, Jean- Julien Rojer (Olanda), respectiv Rohan Bopanna (India).