Fostul administrator al cimitirului din Slatina, acuzat că ar fi aprobat scoaterea cadavrelor și înhumarea lor în gropi comune

Fostul administrator al cimitirului din Slatina, acuzat că ar fi aprobat scoaterea cadavrelor și înhumarea lor în gropi comuneCimitir. Sursa foto: AI

Mai multe oseminte despre care există suspiciunea că sunt de proveniență umană au fost descoperite într-o groapă din cimitirul Strehareți din Slatina. Angajații susțin că fostul administrator ar fi dispus scoaterea unor cadavre din locurile de veci și înhumarea lor în saci de rafie, în gropi comune ascunse sub structuri care ar fi fost amenajate pentru a semăna cu niște cripte, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii au găsit oseminte într-o groapă

Descoperirea a avut loc miercuri, 16 septembrie, în jurul orei 12:00. Polițiștii din Slatina au fost sesizați prin 112, după ce o persoană care efectua lucrări în cimitir ar fi găsit mai multe oseminte.

„La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 12:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi identificat mai multe oseminte într-o groapă dintr-un cimitir din municipiul Slatina. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Slatina, care, din primele verificări, au identificat mai multe oseminte ce păreau a fi de proveniență umană. Osemintele au fost ridicate în vederea stabilirii provenienței acestora și a clarificării tuturor aspectelor de interes pentru cauză”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Osemintele urmează să fie analizate pentru stabilirea provenienței și pentru clarificarea circumstanțelor în care au ajuns în acel loc.

Angajații cimitirului susțin că unele cadavre ar fi fost mutate

Potrivit unor angajați ai cimitirului, există suspiciunea că, în perioada în care acesta era administrat de firma privată, anumite cadavre ar fi fost scoase din locurile de veci și mutate în alte zone ale cimitirului.

Aceștia susțin că resturile umane ar fi fost introduse în saci de rafie și înhumate în gropi comune, peste care ar fi fost amenajate structuri menite să ascundă ceea ce se afla dedesubt.

O altă suspiciune vizează reutilizarea unor cripte. Potrivit angajaților, în anumite situații, alte persoane decedate ar fi fost înhumate în locuri deja ocupate, după plecarea familiilor de la ceremoniile funerare.

Primarul Slatinei acuză probleme în administrarea cimitirului

Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, susține că situația descoperită la cimitir are legătură cu modul în care acesta a fost administrat de-a lungul anilor.

Edilul afirmă că Slatina este „singurul municipiu din România care nu are cimitir public” și susține că fostele administrații locale au concesionat cimitirul unei persoane care ar fi avut probleme penale.

Mario De Mezzo a relatat și un alt episod despre care spune că i-a fost adus la cunoștință de o familie.

„Eu am o mărturie cutremurătoare emoțional: a betonat o groapă mai mică decât trebuia să fie, nu intra sicriul, în fața familiei a scos drujba, a tăiat sicriul și a spus: băgați-l că acuma intră! Ne luptăm cu el de doi ani de zile în instanță, am recuperat cimitirul”, a afirmat Mario de Mezzo.

Firma privată a administrat cimitirul timp de 16 ani

Cimitirul Strehareți a fost concesionat în august 2010 societății Ecumenic Funerar. În anii următori, localnicii au reclamat prețurile practicate de firma care administra cimitirul și dificultățile întâmpinate la găsirea unor locuri de veci.

Municipalitatea și societatea privată s-au judecat pentru administrarea cimitirului, iar Primăria a reluat recent controlul asupra acestuia. Firma a contestat decizia, iar procesul urmează să fie soluționat de instanță.

Preluarea administrării cimitirului de către municipalitate s-a numărat printre promisiunile electorale ale lui Mario De Mezzo.