Buldogul PNL, prins în lesa procurorilor

Buldogul PNL, prins în lesa procurorilor

Ieri a fost o zi de coșmar pentru senatorul liberal Vasile Blaga. După mai multe ore de audieri, ginerele său a fost reținut de procurori, fiind acuzat de o evaziune fiscală de 600.000 de euro. Din dosarul fostului ministru Darius Vâlcov au apărut informații potrivit cărora Blaga s-ar afla în spatele firmei Tehnologica Radion

Liderul liberal a avut parte de două surprize neplăcute de proporții. Odată cu trimiterea în judecată a fostului ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, în spațiul public a apărut informația că acesta s-a „spovedit” la DNA. Vâlcov a precizat în fața procurorilor că lucrările publice de la Slatina erau „rezervate” pentru firma lui Theodor Berna, Tehnologica Radion. Mai mult, un martor a susținut că societatea abonată la contracte publice de sute de milioane de lei ar aparține fiicei lui Vasile Blaga, Agathe Rudeanu.

A negat implicarea

A doua lovitură pentru fostul lider al PDL a venit în prag de seară când, ginerele său, Ioan Rudeanu, patron peste mai multe firme care aveau ca obiect de activitate servicii de pază și de asistența medicală a fost reținut pentru 24 de ore.

Vasile Blaga a negat ieri orice implicare în dosarul lui Darius Vâlcov. El a arătat că nu a intervenit în favoarea vreunei firme participante la licitaţii şi că regretă că numele său „e folosit în declarații pe care persoane aflate într- o situație dificilă le dau în fața anchetatorilor”.

În plus, a susținut că „nu am intervenit niciodată în favoarea vreunei firme participante la licitaţii în România, nici din poziţia de lider al PDL, nici din cea de membru al Guvernului (...) Am fost și sunt la dispoziția instituțiilor statului pentru a da orice fel de explicații”, adaugă el.

Potrivit procurorilor DNA, după ce Vâlcov a fost „prelucrat” de Blaga în vederea lucrărilor publice viitoare, fostul primar al municipiului Slatina a fost nevoit să anuleze licitațiile și să acorde lucrările lui Theodor Berna.

Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care „Tehnologica Radion în asociere cu Riloval SL Spania nu ar fi trebuit să câştige această licitaţie, „având un preţ de ofertă ridicat, clasându-se pe locul 7 din 9 participanţi, nu dispunea de specialişti şi nici de experienţă în domeniu”.

CV-ul celui care a născut și ucis PD

● 1990. Are loc debutul politic al lui Blaga, fiind ale deputat pe listele Frontului Salvării Naționale;

● 1991. Ascensiunea sa continuă prin numirea de prefect de Bihor;

● 1993. Face parte din grupul de fondatori ai Partidului Democrat. Peste 21 de ani, tot Blaga va consemna și decesul partidul, prin absorbția în PNL;

● 1993. În același an, ajunge director general la Direcția Regională Vamală. Rămâne în această funcție trei ani;

● 1996. Este ales senator;

● 2004. Revine în postul de senator și este desemnat și consilier prezidențial;

● 2005. Vârful carierei sale în administrația publică este ocuparea funcției de ministru al Administrației și Internelor. A avut două mandate: 2005-2007 și 2009-2010;

● 2008. Prinde un nou mandat de senator;

● 2011. Ajunge al doilea om în stat, după Traian Băsescu, fiind ales președinte al Senatului;

● 2012. este ales din nou ca senator.

„Turnat” de foștii colegi de partid și de afaceri

Atribuirea lucrărilor către Tehnologica Radion a fost determinată de intervenţia lui Vasile Blaga. Cel puțin așa au declarat la DNA, fostul senator Darius Vâlcov și fostul primar al orașului Slatina, Minel Prina.

Astfel, se arată în rechizitoriul DNA, Vâlcov a arătat că, în anul 2009, a fost chemat de Vasile Blaga la sediul central al Partidului Democrat Liberal (PDL) şi i-a spus, confidenţial, că ştie că în Olt se va licita pentru nişte lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare, transmiţându-i, fără echivoc, că alocarea în viitor a fondurilor pentru unele lucrări la Primăria Slatina se va face sub condiţia ca Tehnologica Radion să câştige licitaţiile. Firma este controlată de Theodor Berna.

Vâlcov a arătat că avea cunoştinţă că Berna a fost consilier personal al Președintelui României, și că Tehnologica Radion era condusă „din umbră” de către greii PDL de la acea vreme, „printre care se afla și domnul Vasile Blaga”. Vâlcov ar fi primit de la Blaga numărul de telefon ^ Fostul senator Darius Vâlcov l lui Berna, spunându-i-se să-l contacteze că este aşteptat.

Tunurile pe politician

La rândul lui, Berna a susținut la DNA că la momentul înţelegerii cu Darius Vâlcov „eu îl cunoşteam pe Vasile Blaga, despre care pot spune că în anul 2009 era secretar general al Partidului Democrat Liberal. Cert este că îmi amintesc că am discutat cu un membru din eşalonul doi al PDL, fiind posibil ca unui dintre aceştia să fie Liga Dan sau Popescu Florian. Este posibil ca aceştia să fi discutat cu Vasile Blaga, dar după ce eu am luat legătua cu Darius Valcov nu am mai întrebat prin cine s-a discutat cu el. Pe aceste persoane la care am făcut referire le-am întrebat dacă pot să ia legătura cu primarul din Slatina pentru că ştiam că urmează să fie efectuate nişte lucrări de canalizare sau chiar se publicase anunţul de participare pe SEAP”.

Minel Prina a arătat că, atât cu prilejul audierii, cât şi cu prilejul confruntării cu Vâlcov, că în anul 2009 acesta i-a spus că Tehnologica Radion este reprezentantul lui Blaga și că trebuie să ajute firma să câștige licitațiile la Compania de Apă Olt SA.

După audieri maraton, a fost scos încătușat

Aseară, la 20.30, după aproape 12 ore de audieri, ginerele lui Vasile Blaga, Ioan Rudeanu, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Curții de Apel București. „De dimineață, cred că era șapte-opt, când au venit polițiștii la percheziții”, ne anunță vecinii ginerului lui Blaga, de pe strada Străbuna. În casă nu se mai află nimeni, după plecarea anchetatorilor. Glumind, aceștia intuiau că Rudeanu nu se mai întoarce acasă și va dormi în „Beciul Domnesc”.

FOTO: Ionuț Rudeanu află dacă va fi arestat astăzi pentru 30 de zile FOTO: NICU DÎRDÎIAC

Cei care i-au stricat dimineața ginerului lui Blaga au fost anchetatorii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice. Alături de procurori, aceștia au desfășurat o anchetă vizând cinci societăți, printre care și Axis Security, controlată de Ioan Rudeanu. Anchetatorii au indicii că firmele sunt implicate în comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală, în domeniul prestării de servicii de pază și protecție. Perchezițiile au avut și la sediul din Hunedoara al Axis.

Odată cu reținerea ginerelui senatorului PNL Vasile Blaga, au început problemele penale pentru familia acestuia. Blaga s-a pus la dispoziția anchetatorilor și a anunțat că o să colaboreze cu instituțiile

Tranzacții fictive pentru a nu plăti impozite la stat

Din comunicatul Poliției Române reiese că „reprezentanții unei companii specializate în prestări de servicii de pază ar fi creat un circuit infracțional, format din mai multe societăți comerciale, prin care ar fi fost evidențiate tranzacții fictive pentru evitarea plății impozitelor”. În urma acestor acțiuni, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 600.000 de euro.

Afaceri cu statul sub orice regim politic

Potrivit ultimei declarații de interese, depusă anul trecut de Vasile Blaga, firma Axis Emergency, controlată de fiica sa și de ginerele său, derulează cele mai multe contracte, cu spitalele din Hunedoara. Pentru servicii de transport sanitar la Spitalul Județean Deva, Hunedoara, Petroșani, Brad și Centrul de Transfuzie Sanguină Deva, firma familiei Rudeanu/Blaga încasează 1,79 lei/kilometru. Aceeași societate avea un contract cu CJAS Hunedoara pentru servicii de „transport sanitar neasistat, consultații de urgență la domiciliu” pentru 1,8 lei pe kilometru, contract prelungit printr-un act adițional la prețul de 1,18 lei /kilometru.

FOTO: Ioan Rudeanu s-a căsătorit cu fiica lui Vasile Blaga și s-a lansat în afacerile mari cu statul după ce a câștigat mai multe zeci de contracte bănoase FOTO: LIBERTATEA

Serviciile de pază

În 2012, o altă firmă a ginerelui, Axis Corporate Security a, câștigat contractul de pază a unităților miniere din Valea Jiului. Contractul respectiv a fost în valoare de 6,6 milioane de lei și a fost câștigat în ianuarie 2014. De asemenea, firma a câștigat contracte cu Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, pentru paza unor poduri ale Regiei.

În august 2013, firma ginerelui lui Blaga câștiga, împreună cu alte trei societăți de pază, un megacontract în valoare de 42,4 milioane de lei cu Primăria Sectorului 3. Aceeași firmă a asigurat, în 2013, patrularea pe autostrăzile București Ploiești și Cernavodă – Constanța pentru câteva milioane de lei de la CNADNR.

Firmele familiei Rudeanu

Ioan Rudeanu (31 de ani), ginerele lui Vasile Blaga, este acționar la cinci societăți comerciale din Deva și București. Acestea sunt Air Agrocoop, Axis Corporate Security, Axis Emergency, Flomar Rev SRL -toate din Deva, și Amerimed București.

Aurora Marian Rudeanu (58 de ani), mama lui Ioan Rudeanu, este acționară la patru firme: Axis Corporate Security, Axis Security, Flomar Rev din Deva și Trans Medical din Arad.

Agathe Rudeanu (32 de ani), fiica lui Vasile Blaga și soția lui Ioan Rudeanu, este și ea acționară la Amerimed SRL, Axis Emergency și Jump Sport Program. Cele mai multe dintre ele au ca principal obiect de activitate servicii de pază și protecție, sisteme de alarmă, dar și activități specifice detectivilor particulari. TransMedical din Arad, Amerimed și Axis Emergency sunt societăți care au ca obiect de activitate „activități referitoare la sănătatea umană”, respectiv „activități de asistență medicală generală”.

Despre Ioan Rudeanu, presa a relatat că este fiul preotului Ioan Octavian Rudeanu, fost director al Direcției Județene pentru Cultură Hunedoara (2001-2005). El este nepotul fostului baron Mihai Rudeanu (PSD), președinte CJ în perioada guvernării Adrian Năstase.