Dincolo de numărul mare de tablouri achiziţionate cazul Vâlcov ridică şi multe semne de întreabare, chestiuni de rezolvat.
Este evident că potentaţii zilei au început să-şi tezaurizeze banii realizaţi legal sau prin mită în opere de artă. Care mai de care mai spectaculoase. Şi ascunse în cele mai nebănuite locuri. Putea bănui cineva că un tablou al lui Pablo Picasso zăcea dosit tocmai în Slatina? Nu că oraşul de pe râul Olt nu ar fi o reşedinţă culturală remarcabilă, dar o astfel de operă de artă îţi are de obicei locul ori într-un muzeu, ori într-o galerie de artă fie ea privată sau nu. În niciun caz dosită în pereţi faşi sau printre tricourile transpirate ale unui şofer de demnitar.
O primă întrebare ar fi - şi am adresat-o retoric la B1tv – dacă domnul Vâlcov a chivernisit atâta bănet de pe urmele unui oraş cu 80.000 de locuitori oare restul, ăi mai mari decât el, ce depozite or avea? Ce metrou particular, ce muzeu Prado or găzdui prin cine ştie ce buncăre?
Uimirea occidentalilori pare a fi firească. Un Picasso la Slatina!Nu m-ar ului ca în această nouă arheologie a corupţiei să ne trezim cu un Rembrandt descoperit la Botoşani. Nici nu ar fi de mirare. Lăsând gluma la o parte încep să mă întreb dacă nu cumva ar fi nevoie de o amnistie fiscală precum a avut loc în Italia. Cine ştie ce opere de artă inestimabile şi de patrimoniu universal zac prin ungherele tărişoarei noastre? Dacă ele nu vor putea fi recuperate şi expuse publicului larg niciodată?
Ne puteți urmări și pe Google News
Propunerea este cât se poate de serioasă pentru că s-ar putea ca istoricii de mâine să nu se mai delecteze cu cine ce ştie ce bucăţi de ceramică gen “Decebalus per Scorilo”, ci şi cu opera de artă.
Avea dreptate regretatul istoric Florin Constantiniu când spunea că actuala clasă politică a jeefuit România cun nici huliţii fanarioţi nu au făcut-o: “clasa politică din perioada post-decembristă este cea mai incompetentă, cea mai lacomă şi cea mai arogantă din întreaga istorie a poporului roman”.
***
Şi pentru că veni vorba de istorie ţin să remarc apariţia unei cărţi de excepţie a colonelului Mircea Tănase – “Căpitanul paraşutist Mihail Ţanţu. Faptele, mărturisirea şi osânda unui cavaler”. Apărută la prestigioasa Editură Militară cartea e un omagiu adus unuia dintre primii paraşutişti români, a cărui viaţă a pendulat între aresturile comuniste şi exilul românesc, toate cu suişuri şi coborâşuri. Cu acte de vitejie, cu delaţiuni, cu poveşti de legendă, aşa cum îi stă bine unui personaj intrat în folcolorul militar. Iată că istoria ne mai poate alina din durerea de azi. Pe vremuri România năştea şi oameni curaţi la suflet!
Recomandările noastre
