rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Memorialul Holocaustului recunoaște o comemorare „prorusă” a eliberării Auschwitz-ului

Memorialul Holocaustului recunoaște o comemorare „prorusă” a eliberării Auschwitz-ului

Formul Mondial al Holocaustului s-a derulat pe fondul tensiunilor ruso-poloneze cu privire la rolul acestor țări în cel de-al doilea Război Mondial Memorialul israelian al Victimelor Holocaustului, Yad Vashem, instituție...

Răspuns pentru Trump. Putin dă verde producției noului bombardier strategic

Răspuns pentru Trump. Putin dă verde producției noului bombardier strategic

Este vorba de viitorul și misteriosul bombardier strategic rusesc PAK- DA, a cărui producție a fost aprobată de ministerul Apărării Înainte de a vorbi despre această nouă armă, trebuie spus...

Rusia amenință direct SUA și NATO: ”Vom reacționa”

Rusia amenință direct SUA și NATO: ”Vom reacționa”

Rusia va adopta măsuri de răspuns la exerciţiul Defender-Europe 20 planificat în primăvară în Europa. Declarația îi aparține ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, și a fost făcută într-o întâlnire...

Profesorul rus care a învins moartea

Profesorul rus care a învins moartea

Un trecător căzut pe stradă, pe care medicii îl declaraseră mort de o criză cardiacă, fusese readus la viață de Smirnoff. Într-un caz, Smirnoff intervenise în cursul unei operații, când...

Un Logan a explodat într-o benzinărie. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere

Un Logan a explodat într-o benzinărie. Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere

Un autoturism marca Renault Logan a sărit în aer într-o benzinărie din sudul Rusiei. Momentul în care autoturismul a sărit în aer a fost surprins de camerele de supraveghere din...

Zelenski amenință să trântească un zid în nasul lui Putin

Zelenski amenință să trântească un zid în nasul lui Putin

Dacă planul de pace pentru Donbass nu va da rezultate efective, Zelenski are de gând să construiască un zid care să separe Ucraina de Rusia. Președintele Ucrainei a lansat ideea...

Socialiștii români, chemați la ordin de Lenin

Socialiștii români, chemați la ordin de Lenin

Pe 10 decembrie 1920 reprezentanţii socialiștilor români, Gherea, Popovici și Cristescu Plăpumarul, l-au întâlnit pe Lenin. Despre călătoria în Rusia şi întâlnirea cu Lenin, Cristescu Plăpumarul povestea: Citește GRATUIT toată...

Propunere pentru ca preşedintele Rusiei  să fie numit "conducător suprem"

Propunere pentru ca preşedintele Rusiei să fie numit "conducător suprem"

Discuţiile despre schimbările care vor fi introduse în Constituţia Federaţiei Ruse rămân secrete, deoarece săptămâna trecută, Duma şi-a dat aprobarea în prima lectură a propunerii reformelor preşedintelui rus, Vladimir Putin....

Putin aruncă „bomba umană” asupra Uniunii Europene? 700 de mii de refugiați sunt pe drum!

Putin aruncă „bomba umană” asupra Uniunii Europene? 700 de mii de refugiați sunt pe drum!

Asaltul trupelor guvernamentale siriene asupra orașului Idlib a început. Ajutate de ruși, forțele lui al Assad au ajuns deja la porțile orașului. Milițiile rebele care apără ultimul mare bastion jihadist...

Începe războiul!? Erdogan sfidează Rusia și amenință bombardamente

Începe războiul!? Erdogan sfidează Rusia și amenință bombardamente

Orientul Mijlociu s-a aprins din nou, doar că de data aceasta focul e mai abitir ca niciodată. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, amenință că va lansa o nouă operațiune militară...

Copiii premierului lui Putin, școlarizați în Elveția: 100.000 de euro pe an. Harașo!

Copiii premierului lui Putin, școlarizați în Elveția: 100.000 de euro pe an. Harașo!

În lunga sa carieră de bugetar, premierul Mihail Mișustin a acumulat o avere demnă de un miliardar din Silicon Valley Pe parcursul îndelungatei sale cariere în serviciul public rus, premierul...

Putin își caută succesorul. Viitorul Rusiei, în mâinile unui grup restrâns

Putin își caută succesorul. Viitorul Rusiei, în mâinile unui grup restrâns

Schimbările constituționale anunțate de președintele rus, Vladimir Putin, la începutul acestei luni au ridicat multe întrebări, dar acestea sugerează că va trebui să găsească pe cineva care să-l înlocuiască la...

Epidemia terorii. Coronavirusul lovește turismul din Nordul îndepărtat

Epidemia terorii. Coronavirusul lovește turismul din Nordul îndepărtat

Primul caz de infecție depistat în nordul Finlandei a declanșat frica. La Murmansk, fluxul turistic va scădea cu 80% luna viitoare Duminica trecută, o femeie de 32 de ani din...

Cazul Khachaturyan. Acuzația de omor, retrasă! Decizie fără precedent în Rusia

Cazul Khachaturyan. Acuzația de omor, retrasă! Decizie fără precedent în Rusia

Acuzele de omor împotriva surorilor rusoaice Khachaturyan care și-au ucis tatăl „violator” în timp ce acesta dormea au fost eliminate eliminate Krestina, Angelina și Maria Khachaturyan - în vârstă de...

Terifiant! S-a prăbușit acoperișul unui stadion. Cel puțin un mort | VIDEO

Terifiant! S-a prăbușit acoperișul unui stadion. Cel puțin un mort | VIDEO

Acoperișul arenei de hochei pe gheață din Sankt Petersburg a ucis un muncitor, în timpul procesului de demolare, potrivit site-ului Fontaka. Imaginile surprinse de la fața locului, din timpul demolării,...

Planurile McDonald's se năruie din cauza coronavirusului

Planurile McDonald's se năruie din cauza coronavirusului

McDonald's și-a anulat celebrarea a 30 de ani de la deschiderea primului său restaurant din Rusia. La sfatul guvernului rus, renumitul lanț de fast-food a renunțat la o promoție mult...

Aviația lui Putin, carnagiu în Siria. Cel puțin 11 civili, uciși în bombardamente

Aviația lui Putin, carnagiu în Siria. Cel puțin 11 civili, uciși în bombardamente

În urma bombardamentelor masive ale aviației ruse în regiunea Idlib, în nord-vestul Siriei, care este ultima regiune importantă deținută de rebelii care se opun președintelui Bashar al-Assad, au murit cel...

Rusia vrea capul unui celebru miliardar

Rusia vrea capul unui celebru miliardar

Autoritățile ruse au emis un mandat de arestare pe numele miliardarului Boris Mints, pe care îl acuză de fraudă. Omul de afaceri locuiește acum la Londra. În 2018, în mijlocul...

Alertă aviatică! Amenințare cu bombă într-un avion cu 200 de persoane

Alertă aviatică! Amenințare cu bombă într-un avion cu 200 de persoane

Un avion de pasageri cu aproximativ 200 de persoane la bord aparţinând companiei aeriene ruse S7 Airlines a aterizat de urgenţă după ce o pasageră, care părea a fi în...

Rusia taie legăturile cu China. Precauții de teama coronavirusului

Rusia taie legăturile cu China. Precauții de teama coronavirusului

Legăturile feroviare între Rusia și China vor fi întrerupte, cu unele excepții, începând cu 31 ianuarie pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus. Anunțul a fost făcut de agenția Tass care...