Controlul armamentului nuclear. Trump și Putin încep negocierile

Controlul armamentului nuclear. Trump și Putin încep negocierile

Trimisul special al președintelui american pentru controlul armelor, Marshall Billingslea, a declarat că Washingtonul și Moscova au stabilit o dată și un loc, luna aceasta, pentru discuțiile privind armele nucleare.

„Am convenit cu ministrul adjunct rus de externe, Serghei Riabkov, cu privire la data și locația negocierilor privind armele nucleare,  care vor avea loc în iunie”, a declarat Marshall Billingslea pe contul său de Twitter, fără a oferi detalii suplimentare.

China a fost invitată și la discuții, a declarat Billingslea. Însă partea chineză a spus în nenumărate rânduri că nu intenționează să participe la „așa-numitele negocieri trilaterale” cu privire la controlul armamentului, cu Statele Unite și Rusia, potrivit agenției Xinhua.

Citând un oficial al Departamentului de Stat al Statelor Unite, Bloomberg a raportat  luni că va avea loc o nouă rundă de discuții privind controlul armelor între cele două superputeri nucleare, la 22 iunie, la Viena.

Acestea vor fi primele discuții privind controlul armelor între Billingslea și omologul său rus, a informat Bloomberg, sugerând că administrația Trump „și-a relaxat poziția privind extinderea tratatului New START (Noul tratat de reducere a armamentelor strategice).

În 2010, Washingtonul și Moscova au semnat New START, un acord care limitează numărul de focoase nucleare și vectori strategici dezvoltate de ambele state.

New START, care este ultimul tratat de control al armelor nucleare în vigoare între cele două superputeri nucleare, va expira la 5 februarie 2021.

Acordul poate fi prelungit cu maximum cinci ani cu aprobarea celor două țări. Rusia și-a exprimat dorința de a prelungi tratatul, în timp ce administrația Trump nu a dat încă un răspuns oficial.

Ultimul tratat important între SUA şi Rusia privind controlul armamentului, noul tratat START, va expira în 2021. Tratatul, semnat de predecesorul preşedintelui american Donald Trump, Barack Obama, în 2010, limitează la 1.550 numărul de focoase nucleare operaţionale (încărcate pe rachete, pe submarine şi bombardiere) şi la 800 numărul de lansatoare de rachete nucleare, scrie și Agerpres.

„Întâlnirea a fost confirmată pentru data de 22 iunie, la Viena”, a anunţat ministrul de externe-adjunct al Rusiei, Serghei Riabkov, potrivit declaraţiilor sale transmise de agenţia de presă Interfax.