Prin februarie, când iarna rusă bate mai abitir prin oasele pensionarilor, o bătrână din Sankt-Petersburg (orașul natal al lui Putin), care suferea de un handicap, plus de edem cerebral, l-a întrebat pe liderul de la Kremlin dacă se poate trăi cu echivalentul a aproximativ 157 de euro pe lună.

Putin, al cărui salariu depășește 770.000 de ruble (11.215 euro, conform informațiilor oficiale)  a răspuns precum robotul de la telefon: „Cred că-i foarte greu”.

Privirea stăruitoare și disperată a femeii nu l-a lăsat pe liderul de la Kremlin: „Salariul dumneavoastră se ridică probabil la 800.000 de ruble”.

Putin, intuind exact se se ascunde în spatele acestei remarci,  a mutat ca la șah: „Președintele nu are cel mai mare salariu, totuși”.

„Statul face tot ce este în măsură să poată face”, a adăugat el, referindu-se la o serie de măsuri pentru creșterea alocațiilor sociale și îmbunătățirea nivelului de trai al rușilor.

Scena este emblematică pentru că în ea se regăsește eșecul politicii economice a lui Vladimir Putin.

După SUA și Brazilia, Rusia înregistrează cele mai multe cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2.

Însă două evenimente importante, apreciază observatorii, nu mai suferă amânare. Astfel că un ukaz a fost lansat la Moscova: gata cu restricțiile, gata cu măștile.

Un eveniment este parada de Ziua Victoriei, anulată la 9 mai, care urmează să aibe loc la 24 iunie.

Al doilea este referendumul constitutional, amânat și el la 22 aprilie, care îi va da dreptul liderului de la Kremlin să aibă două mandate suplimentare, începând cu 2024, deschizându-i ușa să rămână la putere până în 2036.

SARS-CoV-2 a stricat calendarul Kremlinului, de aceea trebuiau rușii anunțați că a fost învins, precum Germania lui Hitler.

Mai trebuia învins (firește, tot pe hârtie) și din cauză că, de când cu pandemia, imaginea lui Putin în ochii poporenilor s-a boțit ca o pălărie călcată de elefant.

Putin a crezut că, delegând gestiunea crizei sanitare și economice guvernatorilor regiunilor  și primarului Moscovei, Serghei Sobianin, va fi ferit de nemulțumirea rușilor. Eroare.

„Acești oameni nu au nici o experiență (pentru o situație precum cea generată de Covid-19), ei sunt parașutați de partid. Acești guvernatori au obiceiul să acționeze numai la ordinele Kremlinului, nu să se descurce singuri, de unde și ineficiența măsurilor luate în mai multe regiuni ale țării. Dacă ideea era ca ei să fie blamați, și nu Putin, pentru o proastă gestiune a pandemiei, este un pariu riscant”, a estimat Maria Lipman de la institutul PONARS-Eurasia al Universității George Washington.

Restaurarea măreției Rusiei a fost idea fixă a celui care conduce cu o mână de fier țara.

Și care vrea să sărbătorească nunta de aur cu singura, de fapt, lui soție: Kremlinul.

S-a tot vorbit despre setea de putere, de control, ale lui Putin. Despre voința lui de fier să cuprindă, într-un singur înveliș uman, ceea ce pare de necuprins: statul rus, întinderea Rusiei.

S-a tot vorbit despre averea lui Putin. Cine a pus pe seama acestei înșurubări fără sfârșit la vârful puterii doar o cale dâmbovițeană pentru a fi „realizat” financiar pe viață, nebun este.

De ce s-ar încurca Putin cu averi? Cea mai mare avere a fostului lucrător KGB este că poate dispune, prin ordin.

„Iahturile lui Putin”?  De ce ar avea nevoie de iahturi? Suficient un gest să facă, și-i vin 50 de iahturi, cu oligarhii aferenți pe post de chelneri, cu ancăr pe mână.

Faptul că poate, e deasupra tuturor averilor.

Dar, de la marile defilări din vremea URSS (unde îți trebuia vezică de protocol, în treacăt fie spus), la Federația Rusă de acum, nevoia rușilor de tătuc, de „super-președinte” (în cazul lui Putin) s-a subțiat, sub efectul diluantului de care se tem toți autocrații din tată-n fiu: picajul nivelului de trai.

Înainte vreme, foarte puțini ruși recunoșteau o frustrare, deși ea îi vizita în lungile nopți de iarnă și în timpul cozilor, la fel de lungi, la alimente: i-am bătut pe nemți, suntem putere nucleară, ba am ajuns și în cosmos, dar nu e, totuși,  harașo. Când va fi harașo?

Ceva de genul „s-au spart ouăle, dar unde-i omleta?”, zicere atribuită lui Panait Istrati, comentând „rezultatele” revoluției bolșevice.

După doctrina Brejnev, din ce în ce mai mulți ruși se întreabă: o superputere, Rusia? Poate din punct de vedere militar și geopolitic, dar nu pe plan economic.

Economia rusă, dependentă de exportul de hidrocarburi. Industria rusă, cu notabile avansuri ce-i drept, dar care nu a reușit să se impună pe piața marilor actori mondiali în diverse domenii-cheie. Iată tabloul.

Plus o populație, mai cu seamă în Rusia profundă, unde nu bat luminile din Moscova sau din Sankt-Petersburg, istovită să mai spere că-și mai poate duce restul zilelor în demnitate.

Viitorul economic al Rusiei este de altfel și mai sumbru pentru că Putin nu a reușit să oprească declinul demografic al țării. În schimb, le cere rușilor să facă cât mai mulți copii.

Între timp, copiii ce erau atunci când Putin a devenit președinte părăsesc in corpore o țară în care nu mai văd nici un viitor. Doar un trecut, pe care se grăbesc să nu-l mai repete precum părinții și bunicii lor.

Sătui să se întrebe (și să întrebe)  în zadar cum se face că, stând cu fundul pe resurse naturale uriașe, văd numai blocuri gri în față și o sărăcie insultătoare, în comparație cu vesticii. Ba chiar și cu unii foști sateliți ai URSS.

Nu mai e viabil ca Rusia să fie puternică doar militar. Războaiele se câștigă mai cu seamă economic.

Armele viitorului, cu care a amenințat Putin Occidentul, nu vor face doi bani dacă țara nu va juca în liga unde joacă cei care nu au găsit un găzar mai ieftin.

Așa cum  doi bani cu vor face nici viitoarele sale mandate dacă pe gâtul rusului de rând stă sărăcia, ca pe gâtul lui George Floyd.

Armele performante trebuie să păzească bunăstarea. Dacă păzesc cartofii și frica, geaba sunt ele performante.

Pe cine mai încălzește, acum, învingerea Germaniei naziste? Când, vorba poetului, Germania e departe, sus, sărăcia- lângă noi.