rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Siria, poligon de încercare pentru noile arme ale lui Putin. Iată de ce s-au oferit rușii să-l salveze pe Assad

Siria, poligon de încercare pentru noile arme ale lui Putin. Iată de ce s-au oferit rușii să-l salveze pe Assad

Războiul civil dion Siria i-a venit mănușă președintelui rus Vladimir Putin, care a reșit să-și atingă o mulțime de obiective prin "ajutorul frățesc" acordat dictatorului sirian Bashar al-Assad. Dincolo de...

CEDO impune Rusiei să respecte drepturile cuplurilor de același sex. Moscova nu vrea să audă de așa ceva și apelează la Constituție

CEDO impune Rusiei să respecte drepturile cuplurilor de același sex. Moscova nu vrea să audă de așa ceva și apelează la Constituție

Judecătorii de la CEDO au transmis Rusiei că are obligația de-a lua în seamă drepturile cuplurilor de același sex. Oficialii de la Moscova au reacționat vehement. Curtea Europeană a Drepturilor...

Chiar și „oamenii obișnuiți” sunt vizați de spioni străini. Avertismentul halucinant al șefului contraspionajului britanic

Chiar și „oamenii obișnuiți” sunt vizați de spioni străini. Avertismentul halucinant al șefului contraspionajului britanic

Șeful MI5 (Military Intelligence, Section Five), , avertizează că spionii străini au devenit în ultima vreme foarte interesați de oameni cu preocupări obișnuite. Ca să demonstreze cît de serioasă e...

Siberia, în flăcări. Pompierii fac față cu dificultate incendiilor de pădure. Pericol pentru întreaga planetă. VIDEO

Siberia, în flăcări. Pompierii fac față cu dificultate incendiilor de pădure. Pericol pentru întreaga planetă. VIDEO

În jur de 800.000 de hectare de pădure din Siberia, una dintre cele mai reci regiuni din lume sunt în flăcări. Mai multe incendii au cuprins Iacuția, cea mai rece...

Rusia a declarat război marilor puteri. Anunț terifiant de la Kremlin

Rusia a declarat război marilor puteri. Anunț terifiant de la Kremlin

Rusia a anunțat, în cursul zilei de miercuri, că va răspunde dur și imediat la următoarea provocare venită din partea țărilor membre NATO. Rusia nu va mai tolera provocări în...

Mega-operațiune de spălare de bani anchetată în Rusia. Mai multe bănci din Moldova implicate. Prejudiciul ajunge la 750 de miliarde de dolari

Mega-operațiune de spălare de bani anchetată în Rusia. Mai multe bănci din Moldova implicate. Prejudiciul ajunge la 750 de miliarde de dolari

Autoritățile rusești investighează o mega-operațiune de spălare de bani prin care sume de ordinul miliardelor de euro au fost scurse în conturi offshore. În această operațiune au fost implicate și...

Cum va muta Vladimir Putin după alegerile parlamentare de la Chișinău. Relațiile dintre Republica Moldova și Rusia sunt în aer

Cum va muta Vladimir Putin după alegerile parlamentare de la Chișinău. Relațiile dintre Republica Moldova și Rusia sunt în aer

Analistul politic Dionis Cenușă crede că relațiile dintre Republica Moldova și Rusia se vor deteriora după rezultatul înregistrat la alegerile parlamentare. Dionis Cenușă, analist politic, a vorbit despre efectele rezultatelor...

COVID-19 în lume: În Rusia, 780 de morţi în 24 de ore, record de la începutul pandemiei; în Israel 732 de infecţii într-o singură zi

COVID-19 în lume: În Rusia, 780 de morţi în 24 de ore, record de la începutul pandemiei; în Israel 732 de infecţii într-o singură zi

LA STAMPA (Italia). În Rusia, în ultimele 24 de ore, au fost constatate 780 de decese cauzate de COVID-19, maximul într-o singură zi de la începutul epidemiei, relatează "Tass", citând...

Rusia joacă agresiv pe piața mondială a aurului. Ce manevră de ultimă oră a ordonat ”țarul” de la Kremlin

Rusia joacă agresiv pe piața mondială a aurului. Ce manevră de ultimă oră a ordonat ”țarul” de la Kremlin

În ultimele luni, rușii au cumpărat cantități imense de aur, ceea ce arată că populația se pregătește de o criză financiară profundă. Conform zicalei, în vremuri tulburi trebuie să cumperi...

De ce și-a dorit Rusia ca Partidul Socialiștilor să nu câștige alegerile în Moldova. Ce mutare a făcut Vladimir Putin

De ce și-a dorit Rusia ca Partidul Socialiștilor să nu câștige alegerile în Moldova. Ce mutare a făcut Vladimir Putin

După cum a explicat analistul Vladimir Socor, Rusia nu a fost interesată ca Partidul Socialiștilor să triumfe la alegerile desfășurate în Republica Moldova. Analistul Vladimir Socor a vorbit despre alegerile...

Rusia nu acceptă rezultatul din Moldova. Maia Sandu a primit amenințări de la Kremlin

Rusia nu acceptă rezultatul din Moldova. Maia Sandu a primit amenințări de la Kremlin

Agitație mare în Rusia în urma rezultatelor de la alegerile parlamentare anticipate desfăşurate duminică în Republica Moldova și câştigate la un scor categoric de formaţiunea proeuropeană Partidul Acţiune şi Solidaritate...

Miza reală a alegerilor din Republica Moldova. "Dacă nu vin banii UE, va fi un dezastru"

Miza reală a alegerilor din Republica Moldova. "Dacă nu vin banii UE, va fi un dezastru"

Orientarea pro-europeană a jucat un rol cheie în rezultatul alegerilor din Republica Moldova. Iar Maia Sandu s-a prezentat ca cel mai credibil partener al Uniunii Europene. Însă ar putea fi...

Cuba, focar de tensiune între ruși și americani! Putin amenință SUA

Cuba, focar de tensiune între ruși și americani! Putin amenință SUA

La 59 de ani de la faimoasa criză a rachetelor cubaneze, criză care era cât pe ce să arunce lumea întreagă într-un război nuclear, regimul comunist de la Havana devine...

Pandemia de COVID-19 se va sfârși în 2022. Va împărți lumea în bogați și săraci. UE trebuie să-și urmărească "propriile interese"

Pandemia de COVID-19 se va sfârși în 2022. Va împărți lumea în bogați și săraci. UE trebuie să-și urmărească "propriile interese"

Șeful diplomației UE este de părere că pandemia de coronavirus nu se va sfârși curând, ci va mai dura un an de zile. Efectele acesteia asupra economiei lumii va împărți...

Polonia riscă să fie atacată de Rusia. Ajutorul Statelor Unite ar demonstra angajamentul NATO

Polonia riscă să fie atacată de Rusia. Ajutorul Statelor Unite ar demonstra angajamentul NATO

Summitul NATO de la Bruxelles din 2021 a adus reconfimarea administrației Biden că va sprijini orice membru al Alianței care va fi atacat. În comunicatul care a urmat, s-a prezentat...

Vaccinul rusesc Sputnik V, obiect de speculă internațională. Țările sărace plătesc de două ori mai mult decât Ungaria și Slovacia

Vaccinul rusesc Sputnik V, obiect de speculă internațională. Țările sărace plătesc de două ori mai mult decât Ungaria și Slovacia

Îndată ce experții ruși au reușit să dezvolte Sputnik V, Kremlinul a început să-l promoveze drept un „vaccin pentru întreaga omenire”. Mai mult, țărilor în curs de dezvoltare li s-a...

Sabotaj în grup față de Rusia? Care e adevărul despre vaccinul Sputnik V

Sabotaj în grup față de Rusia? Care e adevărul despre vaccinul Sputnik V

Vaccinul rusesc Sputnik V este este eficient și sigur împotriva coronavirusului, deși mulți epidemiologi străini nu sutn de acord cu folosirea lor. Este concluzia la care au ajuns publiciștii revistei...

Dan Petrescu, desființat de un fost elev. Țipete și isterie, atât vezi la el. Nu are mână de antrenor

Dan Petrescu, desființat de un fost elev. Țipete și isterie, atât vezi la el. Nu are mână de antrenor

Un fotbalist care a lucrat cu Dan Petrescu la Dinamo Moscova l-a criticat vehement pe tehnicianul român, despre care a spus că nu are valoare. Dan Petrescu (53 de ani),...

OPEC+ e în pragul colapsului? Ce se întâmplă cu prețul petrolului?

OPEC+ e în pragul colapsului? Ce se întâmplă cu prețul petrolului?

În ultimele șase luni, prețul petrolului a crescut cu 50%, un nivel nemaivăzut din 2009. Reuniunea recentă a OPEC +  trebuia să decidă soarta pieței petrolului, alianța țărilor producătoare de...

Încă o sfidare a lui Putin la adresa Occidentului. Rusia expulzează un consul invocând acte de spionaj

Încă o sfidare a lui Putin la adresa Occidentului. Rusia expulzează un consul invocând acte de spionaj

Președintele rus Vladiomir Putin pare hotărât să folosească toate mijloacele pe care le are la dispoziție împotriva Occidentului. În timp ce tensiunile dintre Rusia și NATO sunt la apogeu în...