rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

China și Rusia vor să stăpânească Luna. Construiesc o bază militară

China și Rusia vor să stăpânească Luna. Construiesc o bază militară

O știre care a bulversat axa Londra-Washington. China Rusia Luna. China și Rusia și-au dezvăluit planurile de a înființa o nouă stație comună de cercetare pe Lună, după ce Marea Britanie...

Am intrat în "Era înfruntării marilor puteri". Începe războiul pentru resurse

Am intrat în "Era înfruntării marilor puteri". Începe războiul pentru resurse

Statele Unite, Rusia și China se pregătesc intens pentru o înfruntare inevitabilă într-o regiune care abia acum își dezvăluie potențialul. E vorba de Artica, ale cărei bogății vor fi vitale...

Alianța ruso-chineză atacă Luna. Pericol enorm pentru NASA

Alianța ruso-chineză atacă Luna. Pericol enorm pentru NASA

Rusia și China au semnat astăzi un memorandum pentru construirea unei baze pe Lună. Alianța ruso-chineză atacă Luna.  Proiectul, care este deschis colaborării cu alte țări, își propune să concureze...

Avionul de luptă rus Su-27, cel mai mare coșmar al NATO

Avionul de luptă rus Su-27, cel mai mare coșmar al NATO

În 2020, Forțele Aeriene Ruse și-au lansat avioanele de luptă Sukhoi Su-27 pentru a intercepta avioane străine care se apropiau de spațiul aerian rus. Avioanele de luptă au fost o...

Germania este în centrul campaniilor de dezinformare ale Rusiei

Germania este în centrul campaniilor de dezinformare ale Rusiei

Germania este în centrul campaniilor de dezinformare ale Rusiei, mai mult decât oricare altă țară din UE, potrivit unui raport al Serviciului European de Acțiune Externă, relatează DPA. Germania este...

MAE rus a comentat decizia instanței din Turcia cu privire la asasinarea lui Karlov

MAE rus a comentat decizia instanței din Turcia cu privire la asasinarea lui Karlov

Moscova a urmărit îndeaproape mersul procesului de la Ankara în cazul asasinării ambasadorului rus la Ankara, Erou al Rusiei, Andrei Karlov, şi este mulțumită de faptul că în cele din...

Rusia, despre dezvăluirile NYT cu privire la atacuri cibernetice plănuite de SUA: „Este infracţiune pură”

Rusia, despre dezvăluirile NYT cu privire la atacuri cibernetice plănuite de SUA: „Este infracţiune pură”

Rusia, despre dezvăluirile NYT cu privire la atacuri cibernetice plănuite de SUA. Kremlinul este alarmat în legătură cu informaţiile publicate de New York Times. Rusia, despre dezvăluirile NYT cu privire...

Drumul Huawei spre succes trece prin Rusia. Dar e pavat cu pericole

Drumul Huawei spre succes trece prin Rusia. Dar e pavat cu pericole

Gigantul chinez Huawei e bine proptit de ruși pentru a atenua povara sancțiunilor americane. Drumul Huawei spre succes trece prin Rusia. 2020 a fost o cursă cu obstacole pentru Huawei....

Vaccinul rusesc Sputnik V va fi produs în Italia începând din iulie 2021

Vaccinul rusesc Sputnik V va fi produs în Italia începând din iulie 2021

Vaccinul rusesc Sputnik V urmează să fie produs, începând cu 1 iulie 2021, în nordul Italiei. ”Vaccinul va fi produs în instalația Adienne, în Lombardia, la Caponago, în apropiere de...

Cine a câștigat și cine a pierdut în Anul Pandemiei

Cine a câștigat și cine a pierdut în Anul Pandemiei

Previziunile că Rusia sau China vor prelua conducerea în lupta împotriva pandemiei nu s-au îndeplinit. În schimb, țările din întreaga lume pledează pentru crearea de noi alianțe comerciale, tehnologice și...

Ruleta rusească a lui Sputnik V. Rusia bate obrazul Agenţiei Europene a Medicamentului

Ruleta rusească a lui Sputnik V. Rusia bate obrazul Agenţiei Europene a Medicamentului

Evitat până de curând de multe țări, vaccinul anti-COVID-19 Sputnik V, dezvoltat de ruși, a declanșat un mic conflict internațional. Ruleta rusească a vaccinului Sputnik V! Dezvoltatorii vaccinului rusesc Sputnik...

S-au furat niște bombe? Valiza nucleară „lipsă”, coșmarul nuclear al Rusiei

S-au furat niște bombe? Valiza nucleară „lipsă”, coșmarul nuclear al Rusiei

Sfârșitul Războiului Rece i-a făcut pe mulți să se simtă ceva mai în siguranță. Armaghedonul nuclear părea o amenințare trecută. S-au furat niște bombe? Valiza nucleară „lipsă”, coșmarul nuclear al...

De ce este vaccinul Rusiei acceptat în străinătate, dar în țară este respins

De ce este vaccinul Rusiei acceptat în străinătate, dar în țară este respins

În spatele acestui sceptisism se află dubiile legate de efectul rapid, dar și înrădăcinata neîncredere în autorități datorată trecutului sovietic al țării Vara trecută, Rusia a fost prima țară care...

Rușii și chinezii fumează acum pipa păcii. Ce i-ar face să intre și mâine într-un război

Rușii și chinezii fumează acum pipa păcii. Ce i-ar face să intre și mâine într-un război

Deși Beijingul și Moscova se bucură din nou de „o epocă de aur”, problemele mai vechi ale celor două puteri continuă să-și lase amprenta asupra parteneriatului lor, scrie publicația NationalInterest....

România ia poziție: UE trebuie să se arate mai dură în fața unei Rusii tot mai “provocatoare”

România ia poziție: UE trebuie să se arate mai dură în fața unei Rusii tot mai “provocatoare”

Ministrul de externe consideră că sancțiunile datorate Crimeii și lui Navalnîi nu sunt suficiente. El spune că UE trebuie să se implice mai mult în soluționarea conflictelor din zonă. Ministrul...

Povestea de dragoste care dinamitează lumea mondenă. Vedeta TV l-a corupt când era minor

Povestea de dragoste care dinamitează lumea mondenă. Vedeta TV l-a corupt când era minor

Una dintre cele mai frumoase femei din Rusia, recunoaşte că s-a iubit cu o vedetă când acesta avea doar 17 ani. Superba Victoria Bonya are 41 de ani. Una dintre...

Hackeri ruși și chinezi au realizat atacuri cibernetice asupra Agenției Europene a Medicamentelor

Hackeri ruși și chinezi au realizat atacuri cibernetice asupra Agenției Europene a Medicamentelor

Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a fost ținta unui atac cibernetic în decembrie 2020. Presupușii făptași sunt considerați a fi o agenție rusă de informații și spioni chinezi. Moscova a...

Măsuri radicale. Restricții pentru elevi la conținutul online

Măsuri radicale. Restricții pentru elevi la conținutul online

Elevii din Rusia vor putea accesa în viitor doar anumit conţinut, aprobat în prealabil, atunci când folosesc reţeaua Wi-Fi a unităţii în care învaţă. Măsuri radicale în Rusia. Restricții pentru...

Rusia are probleme de fabricație a celebrului tanc T-14. Când va fi livrată teribila armă de asalt

Rusia are probleme de fabricație a celebrului tanc T-14. Când va fi livrată teribila armă de asalt

Armata din Rusia așteaptă livrarea unei arme mult mediatizate, un tanc, T-14, la care s-a lucrat asiduu în ultimii ani. Armata din Rusia va primi anul viitor un lot din...

Planurile lui Putin contra SUA se prăbușesc? Lovitură grea pentru Țar

Planurile lui Putin contra SUA se prăbușesc? Lovitură grea pentru Țar

Rusia a reacționat dur la sancțiunile impuse de SUA în cazul Navalnîi. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe i-a avertizat pe americani "să nu se joace cu focul"....