Declarațiile lui Putin sunt liniștitoare, dar americanii susțin contrariul. O publicație a vehiculată chiar și ora atacului
- Ramona Rotaru
- 15 februarie 2022, 18:49
Tensiunile dintre Rusia și Ucraina încep să scadă, dacă ne luăm după ultimele declarații făcute de președintele rus, după întâlnirea cu cancelarul german Olaf Scholz. Totuși, SUA nu crede într-o posibilă negociere pentru pace și face publică ora exactă în care Rusia va ataca. Următoarele ore vor fi decisive și vom afla dacă începe cel de-al Treilea Război Mondial, așa cum s-a vehiculat.
Potrivit surselor de la Serviciul de informații american, se pare că Vladimir Putin are întregul asalt asupra Ucrainei programat. Ora atacului ar fi 03:00, ora Kievului (aceeași oră și în România), pe 16 februarie. Asta ar însemna că următoarele ore sunt decisive.
„Serviciile de informații americane au transmis că cea mai probabilă oră pentru ordinul președintelui rus Vladimir Putin de a ataca Ucraina este 3 a.m. (4 a.m. ora Moscovei). Agențiile de informații americane cred că centrele militare și guvernamentale de control ale Kievului vor fi lovite de o serie de lovituri aeriene înainte ca tancurile rusești să treacă granița”, scrie The Sun.
Forțele militare rusești de la frontiera cu Ucraina numără peste 130.000 de soldați plasați în regiunile din sud-vest. În acest moment, alți 40.000 de militari ruși se află în Belarus, unde desfășoară exerciții comune. De asemenea, în asalt ar putea fi implicați și separatiștii pro-ruși din Donbass. Potrivit sursei citate anterior, aceștia ar fi în jur de 30.000 de oameni.
Numărul total de militari ruși care ar lua parte la acest asalt programat pentru miercuri dimineața, în jurul orei 03:00, ar fi de aproximativ 200.000.
Vladimir Putin este dispus la negocieri sau gata de atac?
Nu este pentru prima dată când americanii avertizează aliații cu privire la un posibil atac al Rusiei. Aceștia au susținut încă de la început că cea mai favorabilă perioadă ar fi jumătatea lunii februarie, când temperaturile scăzute le permite militarilor să se deplaseze cu echipamentul terestru.
Joe Biden, președintele american, a mai declarat anterior faptul că Rusia ar putea ataca Ucraina pe 16 februarie. Se crede că autoritățile de la Moscova au pregătit un atac combinat. Nu doar tiruri cu rachete sunt reprezentative pentru începutul unui război, ci și atacurile cibernetice.
În ciuda avertizărilor lansate de SUA, în urmă cu puțin timp președintele rus Vladimir Putin a susținut o conferință de presă în care se arată dispus la negocieri și susține că ar „dori să discutăm despre integritatea teritorială a Ucrainei cu autoritățile din Lugansk și Donețk”.
„În ceea ce privește rachetele cu rază scurtă și medie acțiune, suntem gata de discuții. Toate aspectele ridicate de noi trebuie discutate unitar, fără a fi divizate pe capitole”, a mai declarat Putin, în deschiderea conferinței de presă comune cu liderul german Olaf Scholz.