rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Mircea Lucescu a fost prins de război în Ucraina: „Nu sunt laș, n-am plecat nici când a început nebunia în Donețk”

Mircea Lucescu a fost prins de război în Ucraina: „Nu sunt laș, n-am plecat nici când a început nebunia în Donețk”

Antrenorul român Mircea Lucescu, aflat sub contract cu Dinamo Kiev, a anunțat că nu intenționează să plece din capitala Ucrainei. Tehnicianul român și staff-ul său urmează să ia o decizie...

Imaginile dezastrului în Ucraina. Își retrag banii de la bancomate și părăsesc țara

Imaginile dezastrului în Ucraina. Își retrag banii de la bancomate și părăsesc țara

După ce Rusia a atacat Ucraina, joi dimineață, ucrainienii au luat cu asalt bancomatele pentru a își retrage banii. Joi de dimineața, după ce Rusia a atacat Ucraina, zeci de...

Ucraina nu renunţă! Atac direct la adresa lui Vladimir Putin: „Ne-a atacat mișelesc și vom lupta”

Ucraina nu renunţă! Atac direct la adresa lui Vladimir Putin: „Ne-a atacat mișelesc și vom lupta”

Președintele Ucrainei s-a adresat națiunii și a spus că nu va permite Rusiei să amenințe independența sau integritatea teritorială a țării. A făcut apel la rușii care sunt împotriva lui...

Cea mai periculoasă criză de securitate postbelică. Occidentul trebuie să dea dovadă de hotărâre. Ce se întâmplă în Ucraina este incredibil. VIDEO

Cea mai periculoasă criză de securitate postbelică. Occidentul trebuie să dea dovadă de hotărâre. Ce se întâmplă în Ucraina este incredibil. VIDEO

SUA și aliații europeni trebuie să impună sancțiuni mult mai dure împotriva Rusiei, în contextul invadării Ucrainei. Prin decizia de a-și ataca vecinul, Moscova și Vladimir Putin au aruncat Europa...

Decizie de ultimă oră la Chişinău! S-a declarat stare de urgenţă. Maia Sandu se teme de o nouă invazie a lui Putin

Decizie de ultimă oră la Chişinău! S-a declarat stare de urgenţă. Maia Sandu se teme de o nouă invazie a lui Putin

Oficialii din Republica Moldova au decis închiderea spațiului aerian, dar și declararea stării de urgență. Maia Sandu a anunțat că țara este gata să primească câteva zeci de mii de...

UPDATE. Breaking News! Războiul ajunge aproape de România. Un atac rusesc asupra Insulei Șerpilor a fost respins. Alertă naţională

UPDATE. Breaking News! Războiul ajunge aproape de România. Un atac rusesc asupra Insulei Șerpilor a fost respins. Alertă naţională

Două nave militare rusești s-au apropiat de Insula Șerpilor, la mai puțin de 50 de kilometri de Delta Dunării. Din primele informaţii, se pare că ruşii le-au cerut celor de...

Alertă în România! Guvernul face eforturi pentru a-i recupera pe românii din Ucraina. Decizie de ultimă oră venită de la MAE

Alertă în România! Guvernul face eforturi pentru a-i recupera pe românii din Ucraina. Decizie de ultimă oră venită de la MAE

Ministerul Afacerilor Externe a activat celula de criză pentru Ucraina, în contextul invaziei rusești. Personalul consular din țara vecină este în contact cu cetățenii români aflați pe teritoriul statului vecin,...

VIDEO. Breaking News! Situaţia degenerează în Ucraina. Cinci avioane militare și un elicopter rusesc, doborâte de armata ucraineană. IMAGINI ȘOCANTE

VIDEO. Breaking News! Situaţia degenerează în Ucraina. Cinci avioane militare și un elicopter rusesc, doborâte de armata ucraineană. IMAGINI ȘOCANTE

Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării din Ucraina. Incidentul vine după ce Rusia a anunțat că a dezactivat sistemele de apărare ale Ucraine. Trupe rusești au pătruns azi dimineață...

Imagini teribile din Kiev! Ce au putut să facă ucrainenii după bombardamentelui lui Vladimir Putin. Așteaptă un miracol. VIDEO

Imagini teribile din Kiev! Ce au putut să facă ucrainenii după bombardamentelui lui Vladimir Putin. Așteaptă un miracol. VIDEO

A început măcelul în Kiev! O serie de imagini dramatice au apărut pe tot Internetul. Ucrainenii ies în stradă și se roagă pentru un miracol, iar alți cetățeni fug spre...

Aerodromuri din Ucraina atacate de ruși cu bombe și rachete. Zelenski cere armatei să provoace pierderi cât mai mari inamicului

Aerodromuri din Ucraina atacate de ruși cu bombe și rachete. Zelenski cere armatei să provoace pierderi cât mai mari inamicului

Aerodromurile din mai multe orașe din Ucraina au fost atacate de armata rusă. Oficialii spun că sunt vizate și depozitele de armament. Președintele Volodimir Zelenski a ordonat trupelor sale să...

VIDEO. Vladimir Putin a făcut prăpăd în Ucraina! Zeci de morți, răniți și persoane dispărute după atacurile armate. Explozii în mai multe oraşe. IMAGINI ȘOCANTE

VIDEO. Vladimir Putin a făcut prăpăd în Ucraina! Zeci de morți, răniți și persoane dispărute după atacurile armate. Explozii în mai multe oraşe. IMAGINI ȘOCANTE

Anton Gerașenko a anunțat un bilanț provizoriu al victimelor după atacurile din ultimele ore. Exploziile din mai multe orașe au ucis zece persoane,13 au fost rănite, iar alte 19 sunt...

E război la granița României

E război la granița României

Infrastructura militară a Ucrainei a fost spulberată în mare parte în doar 3 ore după ce Vladimir Putin a anunțat trecerea granițelor. Tancurile au pornit dinspre Belarus. Un dictator a...

Lovitură teribilă pentru Vladimir Putin! Dezvăluirea care vine din interior. Jumătate dintre ruşi nu vor război cu Ucraina

Lovitură teribilă pentru Vladimir Putin! Dezvăluirea care vine din interior. Jumătate dintre ruşi nu vor război cu Ucraina

Jumătate dintre ruși consideră că atacarea Ucrainei este o idee bună. Ucrainenii cred că este o greșeală ca Rusia să amenințe cu războiul pentru a împiedica țara să adere la...

Vladimir Putin, ameninţat! Ce i se pregăteşte după invadarea Ucrainei. Coaliţie la nivel mondial

Vladimir Putin, ameninţat! Ce i se pregăteşte după invadarea Ucrainei. Coaliţie la nivel mondial

Președintele Ucrainei a discutat azi cu liderii din SUA, Germania și Marea Britanie și a declarat că se întrevede o coaliție anti-Putin. Liderii UE anunță și ei sprijin pentru Ucraina...

Haos general la graniţa României! Sute de mii de oameni vin în ţara noastră. Polițiștii de frontieră nu mai fac față.

Haos general la graniţa României! Sute de mii de oameni vin în ţara noastră. Polițiștii de frontieră nu mai fac față.

Cetățenii ucrainieni sunt din ce în ce mai speriați după atacul lui Vladimir Putin. Aceștia aleargă spre bancomate, iar cozile la vamă dintre Ucraina și Moldova deja au început. România...

BREAKING NEWS. România solicită activarea articolului 4 din Tratatul NATO. Și Polonia a avut aceeași solicitare

BREAKING NEWS. România solicită activarea articolului 4 din Tratatul NATO. Și Polonia a avut aceeași solicitare

Joi dimineață, după ce Rusia a început războiul în Ucraina, Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis Misiunii României la NATO să ceară activarea articolului 4 din Tratatul de...

Vladimir Putin vrea să extindă invazia! Planul uluitor al şefului de la Kremlin, devoalat. Explozii auzite până la Chișinău

Vladimir Putin vrea să extindă invazia! Planul uluitor al şefului de la Kremlin, devoalat. Explozii auzite până la Chișinău

Mai multe bubuituri au fost auzite în această dimineață în mai multe orașe din Republica Moldova, printre care și Chișinău. Autoritățile ar trebui să intre în alertă mai ales că...

Ministerul Apărării, anunţ despre incidentele aeriene din spațiul românesc! Câte avioane ucrainene au ajuns, de fapt, în România. Precizări de ultimă oră

Ministerul Apărării, anunţ despre incidentele aeriene din spațiul românesc! Câte avioane ucrainene au ajuns, de fapt, în România. Precizări de ultimă oră

MApN infirmă oficial alte incidente cu aeronave care ar fi intrat în spațiul aerian românesc, dinspre Ucraina. Singurul incident confirmat este cel cu avionul Suhoi-27 care a aterizat la Bacău....

Nicolae Ciucă face mişcarea momentului, în plin război! A conovcat task-force-ul după ce Putin a invadat Ucraina

Nicolae Ciucă face mişcarea momentului, în plin război! A conovcat task-force-ul după ce Putin a invadat Ucraina

Premierul Ciucă a convocat task-force-ul pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina. Oficialul are scopul de a proteja românii și de a asigura buna funcționarea serviciilor publice....

Klaus Iohannis, mişcare de ultimă oră! Şedinţă de urgenţă după invadarea Ucrainei. Anunţul momentului în România

Klaus Iohannis, mişcare de ultimă oră! Şedinţă de urgenţă după invadarea Ucrainei. Anunţul momentului în România

O ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost convocată de președintele Klaus Iohannis pentru ora 11.00. Se va discuta despre subiectul arzător al momentului, invadarea Ucrainei de...