Péter Szijjártó: Guvernul Ungariei respinge acuzaţiile legate de utilizarea narativei ruseşti

Péter Szijjártó: Guvernul Ungariei respinge acuzaţiile legate de utilizarea narativei ruseşti sursa foto. Rador

Guvernul Ungariei a respins acuzaţiile legate de utilizarea narativei ruseşti cu privire la sancţiunile Uniunii Europene, pe care le consideră scandaloase, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Bruxelles.

Potrivit unui comunicat, în pauza şedinţei Consiliului Afacerilor Externe al UE, şeful diplomaţiei ungare a relatat că în ceea ce priveşte evenimentele din Ucraina şi impactul acestora „a avut loc o dezbatere ideologică, prea emoţională, şi nu prea a mai existat loc pentru gândire raţională şi lucidă”, se arată în declarația lui Szijjártó.

Ministrul maghiar consideră că a analiza dacă Uniunea Europeană oferă suficient sprijin Ucrainei în comparaţie cu Statele Unite reprezintă „o concurenţă inutilă, creată artificial”. În acest sens, politicianul ungar a subliniat că în lume nu există vreo economie care să aibă de suferit atât de mult de pe urma sancţiunilor, precum cea a UE, unde inflaţia a crescut vertiginos. “Şi, desigur, ştim exact cine are de câştigat din asta”, a spus Szijjártó.

„Și, desigur, știm exact cine beneficiază de pe urma aceasta”, a mai spus Szijjártó. Ministrul ungar de externe consideră că sancţiunile impuse nu au fost pe măsura aşteptărilor, nu au ajutat la încheierea mai devreme a războiului, ba mai mult, luni au existat voci care „au contestat existența acestui argument”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Szijártó susține că singura părere care contează e a celor de la Bruxelles

În privința dezbaterii privind un posibil al nouălea pachet de sancțiuni, „unii au mers atât de departe încât au susţinut că cei care spun că sancțiunile nu funcționează, folosesc narațiunea rusă”. „Ceea ce este revoltător şi trebuie respins cât se poate de hotărât”, a subliniat oficialul ungar, care a adăugat că pe maghiar nu-i interesează părerea rușilor despre ceea ce spune și gândește poporul maghiar, ci că singura părere care contează este a celor de la Bruxelles.

„Pe noi ne interesează un singur lucru, şi anume ca noi să putem privi toate problemele existente prin propriile noastre interese naționale”, a afirmat Szijártó.

„Este necesar să stăm cu două picioare pe pământ (…) Trebuie să vedem că sancțiunile provoacă pagube extraordinare funcționării economiei europene”, a mai spus Péter Szijártó, care a precizat că nu au nicio legitimitate argumentele privind motivul pentru care nu ar trebui să existe negocieri directe sau indirecte între participanții la război.

Szijjártó a declarat că nu sunt legitime argumentele cu privire la motivul pentru care nu ar trebui să existe negocieri directe sau indirecte între părţile implicate în război.